Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » 1 Decembrie 1918, ziua în care s-a născut România Mare

1 Decembrie 1918, ziua în care s-a născut România Mare

Academician Dan BERINDEI

Academician Dan BERINDEI

Sărbătorim Ziua Naţională. 1 Decembrie este o zi-simbol în care românii s-au strâns în unice hotare prin fapta și voinţa lor. Chiar dacă atunci evenimentele nu s-au scurs cu înlesnire, dacă încercările au fost nenumărate, dacă ieșirea din impasuri a fost departe de a fi lesnicioasă, naţiunea română și-a făcut datoria cu abnegaţie și cu jertfe.

Hotărârile succesivelor adunări ale provin­ciilor care vor alcătui România Mare au fost tre­cute în practică, încât, în vara anului 1919, înainte să se ajungă la semnarea tratatului de pace, noile hotare au fost în fiinţă. Țara a trecut prin grelele încercări pe care i le-a impus greul și sângerosul război ce avusese loc și care în parte s-a prelungit pentru România și în 1919, prin lipsurile teribile care a trebuit să fie înfruntate. Ea și-a dovedit vitalitatea și puterea de a se angaja cu fermitate pe calea apărării intereselor sale fundamentale la negocierile de pace și totodată, intrând într-un proces de construcţie și înnoire în noile frontiere, a demonstrat lumii întregi, într-un răstimp istoric foarte scurt, viabilitatea procesului istoric al desăvârșirii statului naţional, care avusese loc.

Bazele social-politice ale ţării celei noi au fost revigorate prin introducerea sufragiului universal, ca și prin silinţele de a se înfăptui noile rânduieli egalitare, inclusiv pentru conlocuitorii care au devenit cetăţenii României. Viaţa politică avea să dobândească noi trăsături, respectându-se regulile unei societăţi democratice. O reformă agrară masivă de șase milioane de hectare a reprezentat răsplata meritată a ţărănimii, care nu precupeţise să-și verse sângele pentru ţară, și temeiul consolidării acestei categorii sociale în beneficiul tuturor. Statul a fost reconstruit pe baza expe­rienţei evoluţiei sale, păstrându-se structurile tradiţionale unitare, dar cu evidente silinţe pentru accentuarea proceselor de modernizare.

Constituirea unui stat alcătuit din mai multe fragmente care se regăsiseră într-un întreg, dar care proveneau din state și cu rânduieli diferite, a fost departe de a fi un proces lesnicios. Cu toate acestea, noua Românie a fost reconstruită cu destoinicie, în așa fel încât ea a fost capabilă în mai puţin de un deceniu, înfrângând toate dificultăţile acumulate, să reia un curs ascendent. A existat însă o implicare generală. Nu s-a trăit doar euforia unei împliniri aproape miraculoase, ci cetăţenii României s-au simţit atunci datori să contribuie la ridicarea ei. La sfârșitul celui de-al doilea deceniu de existenţă a statului celui nou, România a atins un nivel de dezvoltare economică promiţător și ea se număra printre statele impor­tante ale zonei și nu în ultimul rând prin succese culturale și afirmare artistică. Unde ar fi fost ea astăzi dacă n-ar fi existat agresivitatea sistemelor totalitare și n-ar fi izbucnit teribilul flagel al celui de-al Doilea Război Mondial?