Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » 10 ANI DE APARTENENŢĂ LA UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI O ÎNTREBARE PENTRU SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ CÂT DE EUROPENI SUNTEM DIN PERSPECTIVA VALORILOR EUROPENE?

10 ANI DE APARTENENŢĂ LA UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI O ÎNTREBARE PENTRU SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ CÂT DE EUROPENI SUNTEM DIN PERSPECTIVA VALORILOR EUROPENE?

S-au împlinit anul acesta zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment crucial pentru noi care ne-a fost reamintit de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, aflat săptămâna trecută în prima sa vizită în ţara noastră, în această calitate. De la tribuna Parlamentului, într-un discurs pe marginea viitorului Uniunii sub noile coordonate trasate de Brexit, Jean-Claude Juncker a declarat că este mândru că a participat la momentul crucial pentru existenţa UE, la aderarea României la blocul comunitar. Marcarea propriu-zisă a momentului s-a făcut în ianuarie 2017, dar şedinţa festivă de săptămâna trecută ne-a reamintit importanţa uriaşă a acestui pas făcut de ţara noastră, ne-a reamintit, de asemenea, de răspunderea la fel de uriaşă pe care clasa politică şi-a asumat-o în acel moment, ne-a reamintit şi de faptul că acum 30 de ani nici nu am fi visat această înfăptuire. Este, desigur, un jubileu care va fi marcat pe parcursul întregului an. Dincolo de festivisme, declaraţii şi discursuri, trebuie să judecăm cu multă obiectivitate înainte de a răspunde la întrebarea: suntem cu adevărat europeni? Am reuşit noi să ardem etapele care ne distanţau de spaţiul comunitar în acest deceniu care s-a curs de când Uniunea Europeană s-a lărgit la 28 de state membre (astăzi, după Brexit, 27)?

Multe voci avizate, analişti politici, economici, oameni politici sunt de părere că în zece ani de apartenenţă la UE România s-a transformat profund. Tot mai mulţi spun că, după un deceniu, indicatorii macroeconomici sunt favorabili, mediul de afaceri este prosper, calitatea vieţii este superioară perioadei anterioare, libera circulaţie în spaţiul comunitar a cetăţenilor români emancipând spectaculos societatea românească. La 1 ianuarie 2017 eram ţara cu cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Paradoxul este însă că, în timp ce toate graficele analiştilor economici arată boomul României în calitate de ţară membră UE, românii au rămas tot codaşii Europei la salariul mediu pe economie, la PIB-ul pe cap de locuitor, educaţie, sănătate, infrastructură, o Românie rurală de secol XIX.

România se află, în momentul de faţă, la coada Uniunii Europene aproape la toate capitolele, iar sărăcia face ravagii, fiind cel mai mare flagel, cea mai mare problemă a ţării noastre. Potrivit zf.ro, trei regiuni din ţară se află în topul celor mai sărace zone din Uniunea Europeană. Trei regiuni din România se află la coada Europei din punct de vedere economic! Nord-estul ţării – Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui –, Oltenia şi Muntenia erau, în 2015, cele trei zone aflate în topul celor mai sărace 15 regiuni de dezvoltare din punctul de vedere al valorii PIB per capita. Şi lucrurile nu credem că stau cu mult mai bine nici acum, în 2017.

În aceste zone, cu predilecţie, flagelul sărăciei este dublat de nivelul de civilizaţie şi de educaţie, care e cel mai scăzut din ţară. Eforturi se fac, în ceea ce priveşte sistemul educaţional, de către inspectoratele şcolare, de către cadrele didactice din aceste zone, şi nu rareori situaţii de către autorităţile locale, pentru ameliorarea situaţiei, dar gradul de sărăcie ridicat şi lipsa educaţiei minime perpetuează o mentalitate devastatoare care transcende generaţiile. În orizontul îngust şi cenuşiu, multe comunităţi, mai ales din zona rurală, se află la marginea societăţii, iar interesul pentru şcoală este aproape inexistent. Vorbim despre familiile dezavantajate social, nu puţine la număr, despre familiile în care lipsa unei minime educaţii face victime printre copii.

România, codaşa Europei la sănătate

Dacă unul dintre avantajele câştigate prin aderarea noastră la Uniunea Europeană a fost libera circulaţie, aceasta a dus şi la dramatica hemoragie de inteligenţă, de oameni cu studii superioare care, pe fondul lipsei de perspective, au ales, într-un număr foarte mare, să părăsească ţara, fără ca statul să facă cel mai mic efort financiar pentru a-i determina să rămână aici. Avem cei mai mulţi medici în afara ţării, cel mai ridicat procent de personal sanitar care a ales să lucreze în altă parte. Între timp, conform ultimelor statistici, la capitolul Sănătate, anul trecut, România se afla pe ultimul loc, al 35-lea, în urma Albaniei, Bulgariei şi Muntenegrului. În 2016, sistemul de sănătate din ţara noastră era la un pas de colaps! În momentul de faţă, aproximativ patru milioane de români au ales să părăsească România pentru un trai mai bun, printre ei aflându-se medicii, una dintre cele mai mari suferinţe ale acestei ţări, medicii care, având salarii umilitoare, au ales să profeseze peste hotare, acolo unde munca şi priceperea puse în slujba salvării de vieţi sunt apreciate, financiar, la justa lor valoare.

Educaţia, segmentul care aruncă România în zona ţărilor lumii a treia

Deşi de zece ani ne numim ţară membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană şi arborăm cu mândrie steagul UE la intrarea în fiecare unitate de învăţământ din ţară, profesorii noştri au cele mai mici salarii din spaţiul comunitar. Suntem ţara cu cel mai ridicat decalaj între venituri, astfel că, în timp ce o parte a populaţiei îşi permite să plătească studii în străinătate pentru copii, majoritatea se zbate în sărăcie, campioană fiind România rurală, cu cel mai ridicat procent de abandon şcolar. Astfel, suntem şi la acest capitol campioni într-un top al ruşinii, la nivel european, fiind ţara cu una dintre cele mai ridicate rate de părăsire timpurie a şcolii.

Suntem ţară membră a Uniunii Europene, dar avem încă sate fără electricitate, lipsite de sisteme de canalizare, cu şcoli prăpădite, cu WC în fundul curţii. Suntem ţara care vrea să digitalizeze sistemul de învăţământ preuniversitar, ducându-l la nivelul european al secolului XXI, dar avem o infrastructură şcolară deficitară la nivel naţional. La noi, în ultimii ani, după principiul catastrofal al obsedantului deceniu nouă, o fabrică pe un dolar, decât să se investească în reparaţiile unor unităţi şcolare, mai bine să fie închise. Suntem ţara cu cea mai proastă infrastructură rutieră din Uniunea Europeană, fapt care influenţează la modul cel mai negativ şcoala, învăţământul, atât în ceea ce îi priveşte pe copii, cât şi în ceea ce le priveşte pe cadrele didactice care, poate şi din acest motiv, al doilea după salarizarea de mizerie, refuză să predea în şcoli rurale. La noi, în România membră a Uniunii Europene, copiii încă merg pe jos la şcoală kilometri întregi, în regiunile rurale, fie iarnă, fie vară. La zece ani de la aderarea la UE, suntem ţara cu cele mai multe forme fără fond din Europa.

Chiar suntem europeni?

Privim neputincioşi cum gradul de educaţie la nivelul întregii ţări se află pe un trend descrescător galopant. Cum din ce în ce mai mulţi copii şi adolescenţi părăsesc şcoala, cum părinţi inconştienţi sau neputincioşi financiar îi opresc la muncile casei. Privim neputincioşi cum fapte abominabile, de o bestialitate care frizează primitivismul, se petrec aproape zilnic, privim şi ascultăm neputincioşi şi oripilaţi ştirile cu omoruri, violuri, fapte care se petrec în comunităţi rurale izolate, dar şi în oraşe. Discrepanţele sunt foarte mari, iar România anului 2017 este cu un picior la Marriott şi cu unul în satele din Vaslui, în mod oficial cel mai sărac judeţ din ţară. Şi atunci, nu putem să nu ne întrebăm: oare chiar suntem în concertul european, membri deplini ai Uniunii?

Înaintea festivismelor, a drapelelor albastre cu stele albe fluturate emoţional pe fondul sublim al „Odei bucuriei“, oare nu ar trebui să ne întrebăm ce căutăm acolo, cu numărul nostru mare de asistaţi social, cu săracii şi cu bolnavii noştri, cu zonele noastre rurale, cu educaţia şi sănătatea batjocorite vreme de 27 de ani, cu o corupţie care ne sufocă, extinsă, asemenea unei caracatiţe, la toate nivelurile vieţii? Ce căutăm noi în Uniunea Europeană cu o clasă politică ce se face că nu vede declinul cumplit al acestei ţări, doar pentru motivul că are interese mult mai pragmatice şi mai obtuze?

Marcela GHEORGHIU