Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » 

RECURS LA PEDAGOGIEUn model de instruire necesar în proiectarea curriculară


Paradigma curriculumului promovează un model de proiectare a activității de instruire conceput la nivel global și deschis.       

La nivel global, evidențiem structura de funcționare a instruirii:

a) generală, asigurată prin corelația curriculară permanentă necesară dintre profesor și clasa de elevi, dintre informare și formare-dezvoltare (în cadrul oricărui mesaj didactic);

b) de organizare curriculară a resurselor pedagogice disponibile (informaționale, umane, didactico-materiale), asigurată prin formele de organizare valorificate (formală – nonformală; frontală – microgrupală – individuală; lecție etc.);

c) de planificare curriculară, asigurată prin stabilizarea obiectivelor generale și specifice, exprimate în termeni psihologici (de competențe generale și specifice) și sociali (de conținuturi de bază, validate de societate) și prin flexibilizarea modalităților de operaționalizare a obiectivelor specifice (pentru elaborarea obiectivelor concrete între standarde minime-medii-maxime) și de selectare și utilizare a metodelor de predare-învățare-evaluare;

d) de realizare-dezvoltare curriculară a activității, în context deschis, asigurată prin acțiunile de predare – învățare – evaluare, subordonate pedagogic obiectivelor activității de instruire, acțiuni aflate în interdependență, reglată-autoreglată prin strategia de evaluare continuă, cu funcție formativă/autoformativă.

În această perspectivă curriculară globală, putem elimina orice tendință de fărâmițare a modelelor de instruire, abordate separat ca „modele didactice“, „modele instrucționale“, „modele ale predării“,  „modele ale procesului de învățământ“ etc., vehiculate și multiplicate continuu, inclusiv prin preluarea, necondiționată pedagogic, a unor teorii psihologice ale învățării, ale unor directive de politică a educației sau ale unor formule proprii limbajului altor științe (economie/management; teoria comunicării, informatică etc.).

La nivel deschis, evidențiem variabilele cu caracter obiectiv și subiectiv care condiționează, pozitiv sau negativ, desfășurarea activității de instruire în context extern (extrașcolar) și intern (în cadrul școlii și al clasei de elevi). 

În context deschis extern intervin variabilele cu caracter: a) obiectiv, dependente de starea sistemului social, de condițiile economice, politice, culturale, comunitare și naturale (populație etc.) în care se desfășoară activitatea de instruire în cadrul procesului de învățământ; b) subiectiv,  exprimate printr-un anumit etos cultural, civic, spiritual etc. propriu comunității locale,  favorabil sau nefavorabil activității de instruire, în zona școlară de referință.

În context deschis intern, propriu școlii (ca organizație) și clasei de elevi (ca spațiu pedagogic tipic instruirii școlare), intervin variabile cu caracter: a) obiectiv, care nu sunt dependente de profesor: formele de organizare determinate social (instruirea frontală, cu număr determinat de elevi), resursele pedagogice disponibile (informaționale/calitatea planului de învățământ, a programelor și a manualelor școlare; umane/calitatea elevilor; didactico-materiale/calitatea spațiului și a timpului pedagogic); tipul de conducere promovat (managerial sau administrativ-birocratic); b) subiectiv, care sunt dependente de profesor: formele de organizare inițiate în cadrul formal al lecției (instruire pe microgrupe, instruire individuală, tipul și varianta de lecție propusă etc.) sau prin activități nonformale și stilurile pedagogice adoptate (manageriale, didactice, socio-afective).

Un astfel de model curricular permite construcția curriculară a lecției în orice context pe fondul unui „scenariu didactic“ deschis, adaptabil la un spațiu și timp pedagogic închis (clasa de elevi, 50 de minute) care distribuie eficient (nu birocratic) secvențele pedagogice ale activității, exprimate în termeni de acțiune: a) organizarea preliminară a clasei; b) comunicarea pedagogică a scopului general și a obiectivelor concrete; c) evaluarea inițială, cu funcție diagnostică și predictivă; d) predarea-învățarea-evaluarea continuă (a lecției noi); e) evaluarea finală, cu funcție sumativă/cumulativă angajată frontal și individual.   08}”p/u王 k3j6�)m�T���ͫn��t��Z0`@@�ןX�5J�ZX