Socialize

Facebook
Home » Reforma » Opinii si comentarii » 2017 – anul confuziei, al marilor aşteptări şi al deziluziilor

2017 – anul confuziei, al marilor aşteptări şi al deziluziilor

După 1990, 2017 a fost poate anul cel mai aşteptat, mai încărcat de speranţe din toată perioada postcomunistă. Ca şi 1990, 2017 a fost un an pe care politicienii ni l-au promis ca fiind unul al „izbăvirii”. Şi cum ar fi putut fi altfel, când venind la putere în urma alegerilor parlamentare de anul trecut, pe un val de susţinere electorală fără precedent din 1990 încoace, PSD-ul, de fapt, coaliţia de la guvernare părea să deţină absolut toate soluţiile de redresare, rezolvare, reparare în toate sectoarele de activitate.

România a păşit în 2017 într-o atmosferă extrem de tensionată. Începutul a fost unul marcat de tensiuni sociale şi politice, revolte, indignare, aşteptare înfrigurată, dar şi speranţă. Născut greu în urma unui travaliu care a debutat imediat după alegeri, guvernul PSD-ALDE prezenta României un program de guvernare extraordinar, aproape perfect, în care sănătatea, apărarea, transporturile, sectorul social urmau să fie privilegiate, iar educaţia, ni se promitea, va deveni, de facto, prioritate naţională. Cum au stat lucrurile de fapt? Aproape nimic din ceea ce s-a promis în campania electorală nu s-a pus în practică.

Promisiune neonorată: în 2017, Educaţia a primit mai puţini bani.

Pentru Educaţie, lucrurile nu au stat bine. Deşi, în campania electorală din 2016, Educaţiei i s-a promis că va primi, în sfârşit, un buget decent în 2017, acesta a fost chiar mai mic decât în 2016. Nemulţumirile vizavi de nerespectarea promisiunilor din campania electorală i-au scos pe dascăli în stradă în plină perioadă de examene naţionale şi au culminat cu anunţarea grevei generale, la care însă cadrele didactice din ţară nu au apelat.

Totuşi, sindicaliştii din Educaţie au reuşit să obţină promisiunea că salariile profesorilor vor creşte cu 25-30 de procente până în martie 2018, deşi, spun reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, chiar şi aşa, salariile tot nu vor putea ajunge la nivelul decent din Uniunea Europeană, din acest punct de vedere, menţinându-ne şi în 2018 la coada clasamentului european. Astfel, la începutul acestei luni, ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că salariul brut al profesorilor va creşte de la 1 ianuarie cu 25%, ceea ce, practic, în mână înseamnă că nu vor primi în plus decât 4%, şi asta deoarece de la 1 ianuarie contribuţiile sociale se vor muta din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reforma fiscală intrându-şi deplin în drepturi.

Sistemul de educaţie va continua şi în 2018 să sufere acut de subfinanţare

Mult aşteptată, Legea salarizării unitare a delanşat, de fapt, un val de nemulţumiri în rândul profesorilor şi nu numai. Deşi li se promiseseră creşteri salariale cu până la 56%, dascălii s-au arătat nemulţumiţi, aceştia trezindu-se brusc în coada grilei de salarizare, poziţia în topul salariilor bugetarilor fiind, din nou, cea de cenuşăreasă, fapt care, în opinia reprezentanţilor sindicatelor cadrelor didactice, denotă că nici actuala coaliţie de la guvernare nu dă mai multe parale pe educaţie decât cei dinaintea ei. Indignarea cadrelor didactice are la bază – ce altceva? – o promisiune neonorată, făcută de guvernanţi în campania electorală, şi anume creşterea cu 20% a salariilor în educaţie, începând cu 1 iulie 2017. Sistemul de educaţie va continua şi în 2018 să sufere acut de subfinanţare, iar profesorii, implicit, să fie departe de a-şi regăsi statutul decent pe care l-au avut odată.

Bâjbâielile de început de an şi criza manualelor

Deşi promisiunile ministrului educaţiei făcute la învestirea sa au fost cel puţin la fel de mari ca cele făcute de superiorul său Liviu Dragnea la începutul anului, şcoala a continuat să facă slalom printre măsuri, unele mai controversate decât altele, cu aspect reformist, din aceeaşi categorie cu cele cu care ne-am obşnuit deja de 27 de ani, de reformare a sistemului de învăţământ, după acelaşi principiu conform căruia tot ceea ce a făcut/implementat predecesorul  a fost ori greşit, ori inutil, iar reformarea sistemului începe acum.

În acest context, nici nu trebuie să ne mire că anul a  debutat cu un pachet de măsuri care au bulversat de-a dreptul învăţământul preuniversitar, într-o atmosferă de nelinişte, nemulţumire, nesiguranţă şi bâjbâieli. Deşi pro­misese la preluarea mandatului că toţi elevii vor avea manuale şcolare pe bănci, ziua de 15 septembrie i-a găsit pe şcolarii de clasa a V-a fără niciun manual, dar beneficiind de manualul de Sport, adică 142 de pagini în plus în ghiozdane. Apariţia manualui de Sport a fost însoţită de un cor de nemulţumiri venit din partea părinţilor – aceştia acuzând faptul că, şi aşa, ghiozdanele copiilor sunt din ce în ce mai încărcate, iar Liviu Marian Pop, care iniţial şi-a justificat decizia de a scoate un asemenea manual prin aceea că prevederile actuale spun că orice disciplină trebuie acoperită de un manual, a revenit asupra deciziei: „Profesorii vor decide dacă vor lucra sau nu cu manualele de sport“, a spus, la vremea respectivă, ministrul învăţământului.

Compendiul de clasa a V-a – soluţia de avarie a misterului

Pe fondul marilor probleme create de contestaţiile la manualele de clasa a V-a, s-a produs un blocaj, 177.000 de elevii începând şcoala fără manuale pe bănci. Pentru a umple cât mai repede posibil vidul care urma să se întindă pe două luni, până în luna noiembrie, ministrul Liviu Pop a anunţat tipărirea în 177.000 de exemplare a Compendiului Introductiv pentru Gimnaziu, măsură criticată şi de părinţi, şi de cadrele didactice. Ghidul cuprindea lecţiile pentru cele 15 materii ale căror manuale fuseseră contestate: Limba română, Limba modernă 1, Limba modernă 2 (engleză, franceză, germană), Matematică, Biologie, Educaţie socială, Istorie, Geografie, Religie, Educaţie plastică, Educaţie muzicală, Educaţie tehnologică, TIC şi Consiliere.

Scandalului manualelor de clasa a V-a i-au căzut victime şi auxiliarele şcolare, care au fost interzise în şcoli, pe motiv că este nevoie de o revizuire, în condiţiile în care acest lucru nu s-a mai realizat din anul 2002.

Perspectiva manualului unic şi monopolul de stat

Compendiul pentru clasa a V-a a fost doar soluţia de moment la criza manualelor, ministerul vizând deţinerea monopolului de stat pe acestea, actualul ministru având în vedere reîntoarcerea la manualul unic, editat de o singură editură, în speţă, Editura Didactică şi Pedagogică. Reprezentanţii editurilor care scot în prezent manuale şi carte şcolară au condamnat această intenţie, consi­derând că măsura ne va întoarce spre un învăţă­mânt bazat pe dictare şi memorare. Reacţiile nu au întârziat să apară, iniţiativa fiind, în opinia multora, periculoasă, deoarece întoarce şcoala în epoca de neagră amintire a totalitarismului şi centralismului. Revenirea la manualul unic, în ciuda tuturor evoluţiilor democratice şi europene din domeniul educaţional şi editorial, ar însemna, în opinia multora, desfiinţarea oricărei alternative în materie de manual şi carte şcolară.

Eforturile depuse pentru a determina minis­terul să renunţe la această idee considerată de mulţi ca fiind anacronică au fost inutile. Pe finalul anului, ministerul a anunţat înfăptuirea acestui „ideal“. Proiectul de lege a manualului şcolar elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale a fost adoptat de Guvernul României.

Concluzionând, 2017 a fost încă un an ratat pentru redresarea educaţiei, încă un an în care, departe de a opri demolarea învăţământului româ­nesc, diriguitorii sistemului şi coaliţia de la putere o accelerează. Şi semnele nu sunt deloc bune. După încălcări succesive ale unor promisiuni  populiste absolut gratuite, cu bani mai puţini pentru cercetare şi cu un buget, în ciuda tuturor asigurărilor, sub aşteptări, şcoala românească se va îndepărta şi mai mult de civilizaţia spre pretindem că vrem să ne îndreptăm.

Marcela GHEORGHIU