Socialize

Facebook
Home » Editorial » Trădarea Domnului Trandafir

Trădarea Domnului Trandafir

Tradarea Domnului Trandafir

În ciuda așteptărilor și proiecțiilor optimiste, cel puțin la capitolul „morală” învățământul nostru merge din rău în mai rău. De ani de zile, fiecare bacalaureat vine cu un întreg cortegiu de fapte de corupție, mai mult sau mai puțin răsunătoare. Pentru combaterea acestei plăgi naționale, Ministerul a luat diverse măsuri în timp, cele mai multe neconvingătoare, totul culminând cu soluția radicală a supravegherii prin camere video, într-o tentativă mai amplă de asanare și reformare a examenului. Toată lumea a fost indignată, ca în fața instaurării unui regim autoritarist, de inspirație concentraționară. Spaima n-a durat mult: probând spirit creativ, unii au găsit ac de cojocul lui Big Brother, acel martor tăcut și indiscret care-și fixa ochiul sticlos și rece unde nu era cazul. Spre umilința sistemului și a celor cinstiți de la catedră sau din bănci, și această încercare de normalizare a eșuat. Oamenii au învins tehnologia în spiritul unui umanitarism fără frontiere morale. Bacalaureatul redevine ceea ce a fost: un spațiu al tuturor posibilităților, unde toți, premianți și loaze, au o șansă la diploma finală și drumul deschis spre amfiteatre mai mult sau mai puțin universitare. Dacă nu cu ajutorul cunoștințelor, măcar cu al traficului de influență și al șpăgii.
Scandalul mitei de la Liceul Bolintineanu și celelalte (mama care a dat mită și a primit-o înapoi, cazul de la Sibiu etc.) ne arată câteva lucruri esențiale. După o oarecare acalmie ca un drum sinuos către normalitate, corupția iese violent din ascunzișurile moralității precare și își întinde tentaculele imunde asupra școlii. Semn că nu este ancorată în conjunctură, sub semnul hazardului și al slăbiciunii tranzitorii, ci este adânc înrădăcinată în mentalitatea unora dintre oameni. Când vorbim de oameni, înțelegem nu numai cadre didactice, directori, inspectori, „manageri” într-un cuvânt, ci și elevi și părinți. Ne referim la o parte a comunității educaționale, care probează că este unită și de alte valori și idealuri decât acelea ale învățării, și anume de valorile corupției, de idealul devenirii prin șpagă. Întâmplările recente ne mai arată că fenomenul nu cunoaște limite în formele lui de manifestare, putând antrena aspecte greu de imaginat ale degradării umane. S-a ajuns până acolo încât mita se ascunde în sutien… Altfel spus, există persoane, în învățământ, dispuse să facă orice pentru a agonisi bani.
Corupția din educație nu trebuie izolată la examenul de bacalaureat și la ipostazele recente, care șochează o țară întreagă, ci privită în toate formele ei de manifestare. Grav este că atare evenimente se întâmplă mereu de-a lungul și de-a latul sistemului educațional, trădând astfel un fenomen activ, o prezență continuă, fie vizibilă, fie doar o latență gata de obiectivare în condiții prielnice. Realitatea ne demonstrează că oricând, oriunde pot apărea astfel de cazuri. Risipite în spațiul învățământului, lăsând impresia de accidente și derapaje episodice, ele sunt legate de firele nevăzute ale unei mentalități, care atinge o descurajantă anvergură. Dacă o abordăm astfel, corupția există într-o diversitate inepuizabilă în nenumărate aspecte și domenii ale educației. Ne confruntăm astăzi cu o realitate nefastă, o lepră care amenință să copleșească sistemul. Lepra morală a Educației.
Flagelul implică oameni care fac educație, care îi formează pe tineri pentru societate și pentru viață. Este treapta cea mai de jos a degradării omului de la catedră și, odată cu el, a profesiei pe care o desfășoară. Comerț cu subiecte, negoț cu iluzii, totul pe bani. Unde e onoarea profesorului? Unde e demnitatea lui de dascăl, de model, de magistru? Ni-l putem închipui pe Domnul Trandafir luând mită? Sau șirul de dascăli și dăscălițe din literatura română, exemple luminoase în devenirea atâtor generații?… De unde această degradare a cadrului didactic? Desigur că ea survine odată cu declinul moral al societății, cu alienarea omului în societatea consumistă, deculturalizată și despiritualizată. Dar nu trebuie să dăm vina numai pe lume, pe societate, pe criză etc. Unii explică fenomenul corupției prin salariile mici ale profesorilor. Atunci ar trebui să fim o țară de hoți, pentru că, în imensa lui majoritate, sectorul bugetar are salarii de mizerie la nivelul Uniunii Europene. Adevărul e altul. Sunt și lucruri care țin de esența omului. Iar omul este profund afectat în fibra lui morală. Fără repere și valori înalte, cei sau cele care ar trebui să fie modele își trădează, în mod lamentabil, misiunea. Ori oferă altfel de „modele” pentru o lume din ce în ce mai rătăcită, în profundă criză de identitate. Desigur, nu vrem să generalizăm. Sunt mulți cei corecți și cinstiți, de la catedră, din bănci sau de pe margine. Dar și ceilalți sunt, din păcate, mulți și, în funcție de oportunități, pe fondul unei morale friabile, pot deveni și mai mulți…
Inutil să ne întrebăm atunci ce fel de oameni formează școala ai cărei dascăli iau mită și practică traficul de influență sub specia unui mercantilism primar. Ne mirăm atunci de ce societatea românească este așa cum este, de ce membrii ei sunt din ce în ce mai străini de valorile moralei și ale legii, ale decenței, ale civismului și ale conviețuirii? Dacă elevii, poate cu mult înainte de bacalaureat, înțeleg că furtul, mita, intervențiile, compromisurile de tot felul sunt mijloace ale reușitei, încurajate tacit ori explicit, când văd că acestea sunt tolerate și practicate chiar de profesorii lor, cum putem pretinde ca școala românească să formeze cetățeni europeni? Nu mai vorbim de valoarea intelectuală a celor care iau note și trec examenele prin furt.
Nu demult, Ministerul Educației a încheiat un proiect pe tema prevenirii și combaterii corupției din educație, adresat cadrelor didactice și managerilor din mai multe zone ale țării. A fost un demers întru totul bine-venit, desfășurat profesionist, la standarde europene. Nimeni n-a avut însă naivitatea de a crede că efectele vor surveni miraculos și sistemul se va însănătoși peste noapte. Dar măcar un început de schimbare… În mod ironic parcă, evenimentele recente ne arată că lucrurile stau mult mai grav decât par. Departe de a se schimba ceva, la nivelul mentalității și al realității, vedem cum corupția lovește din nou, puternic, din mai multe locuri deodată. Mai mult, fenomenul a luat forme organizate, cu roluri bine distribuite, în cadrul muncii în echipă. S-a născut astfel o nouă specializare, „Managementul corupției”, cu formatori super-calificați și formabili avizi să învețe.
Corupția este un flagel al învățământului românesc. Clasa politică a contribuit în mod esențial la această stare de lucruri. Nesfârșitele lupte politice, primatul intereselor partinice și individuale ale celor din cercul puterii, mințirea și manipularea celor mulți au dus la slăbirea autorității statului și a instituțiilor sale, la colaps social și economic, la rătăcirea morală a individului. În acest cadru, autoritatea școlii a cunoscut un sever declin, iar statutul cadrului didactic a fost puternic revizuit, uneori și cu aportul acestuia… Educația a ajuns, în schimb, sub autoritatea tuturor, la mâna oricui, a politicienilor și politrucilor, a comunității, a părinților, a elevilor… Politizarea este o cauză importantă a crizei din educație prin instrumentele cu care operează: politizarea managementului, prioritatea apartenenței politice, în dauna competenței, dictatura bunului-plac în numele intereselor personale, sfidarea legii etc.
Să nu ne facem iluzii. Corupția în educație a existat și există, chiar dacă nu știm întotdeauna de ea sau chiar dacă numai unele cazuri ajung la cunoștința publicului. Corupția este adânc înrădăcinată în mentalitatea oamenilor. În lipsa măsurilor ferme, există pericolul ca aceasta să atingă dimensiuni alarmante, incontrolabile. Să nu cumva să riscăm ca Homo fraudens să devină un model pentru învățământul românesc. Ce fac autoritățile în aceste condiții? Într-o cursă disperată pentru credibilitate, Ministerul recurge la tot felul de măsuri. Sunt însă simple paliative, care privesc doar efectele. Ele vin, prin urmare, prea târziu, după ce răul s-a produs. Or, situația reclamă strategii și măsuri care să lovească în cauzele corupției, să atingă rădăcina răului. Este nevoie de un program național pentru combaterea corupției din învățământ, un program asumat ca prioritate națională. Pentru că de el depinde reforma educației, soarta învățământului românesc. La Congresul Educației s-au spus vorbe frumoase, au fost vehiculate idei, concepte și paradigme. A prins astfel contur profilul unui învățământ deschis la tot ce e nou, racordat la evoluțiile europene și mondiale, în plină schimbare și modernizare. Tot ironic, realitatea imediată a educației ne-a arătat, în scurt timp, cu totul altceva… Cu aceeași ocazie, învățământul finlandez a fost expus ca model de calitate, performanță și eficiență. Oare în sistemul finlandez de învățământ se ia șpagă? Ar fi util de știut…

Sorin IVAN