21 de proiecte de acte normative, pe agenda Ministerului Educaţiei Naţionale în anul 2018

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a introdus în Planul Anual de Lucru al Guvernului pentru anul 2018 (PALG 2018) 21 de proiecte de acte normative cu incidenţă în domeniile pe care le coordonează, potrivit reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea sa. Dintre cele 21 de propuneri de acte normative, trei reprezintă priorităţi ale MEN pentru anul 2018: Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat; Hotărârea de Guvern de modificare şi completare a HG 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor servicii de educaţie timpurie antepreşcolară; Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Centrului pentru Formare Continuă în Limbile Minorităţilor Naţionale.
Vă prezentăm şi celelalte titluri ale proiectelor de acte normative ce vor fi iniţiate de MEN în acest an: Hotărâre de Guvern privind şcolarizarea în România a românilor de pretutindeni, a cetăţenilor străini şi a bursierilor statului român; Hotărâre de Guvern privind aprobarea conţinutului şi formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor ciclului III – studii universitare de doctorat; Hotărâre de Guvern privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2018-2019; Hotărâre de Guvern privind aprobarea Metodologiei pentru ierarhizarea programelor de studii şi gruparea pe clase a universităţilor; Hotărâre de Guvern privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2018-2019; Hotărâre de Guvern privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi  numărul maxim de  studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2018-2019; Hotărâre de Guvern de modificare şi completare a HG nr. 536/2016 privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar; Hotărâre de Guvern privind salarizarea funcţiilor de conducere din învăţământul preuniversitar de stat; Hotărâre de Guvern privind acordarea indemnizatiei în raport de zona geografică respectivă; Hotărâre de Guvern privind participarea României la „Studiul privind îmbunătăţirea eficienţei utilizării resurselor şcolare“, dezvoltat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică; Hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei privind modernizarea infrastructurii educaţionale.
De asemenea: Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 954/2009 privind plata taxei  anuale  de  participare la Asociaţia EUROPEN – PEN (European Practice Firm Network), de către Ministerul Educaţiei Naţionale – Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, în calitate de membru afiliat; Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărâre de Guvern privind aprobarea Registrului Naţional al Calificărilor; Hotărâre de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege şi din sume defalcate din TVA prin bugetele locale pentru finanţarea cheltuielilor cu formarea continuă şi evaluarea personalului, cheltuielilor cu evaluarea periodică internă a elevilor, cheltuielilor materiale şi pentru servicii, cheltuielilor cu întreţinerea curentă, pe baza costului standard per elev/preşcolar; Hotărâre de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, pentru toţi preşcolarii şi elevii din  învăţământul general obligatoriu, particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învăţământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional; Hotărâre de Guvern privind aprobarea standardelor de autorizarede funcţionare provizorie, a standardelor de acreditare, a standardelor de referinţă şi a indicatorilor de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar; Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii  Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională  în  vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei  Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, cu modificările ulterioare.
Planul Anual de Lucru al Guvernului (PALG) face parte din Strategia privind mai buna reglementare 2014-2020, elaborată de Secretariatul General al Guvernului în vederea derulării procesul de planificare strategică.
 Biroul de Comunicare al MEN