Socialize

Facebook
Home » Editorial » Editorial » 23 AUGUST ȘI LECȚIA NEÎNVĂȚATĂ A ISTORIEI

23 AUGUST ȘI LECȚIA NEÎNVĂȚATĂ A ISTORIEI

Vaste parade militare, ample manifestații și serbări ale maselor largi populare, devenite mase de manevră ale regimului comunist, urale, scandări, pancarte, coruri, cântece și dansuri marcau, până în 1989, data de 23 august, Ziua Națională a României. Ziua, care consemna un eveniment istoric de importanță incontestabilă pentru destinul țării și pentru desfășurarea celui de-al doilea război mondial, fusese confiscată de Partid, care o exploata ideologic și o transforma într-un cadru al propagandei politice și al cultului personalității lui Ceaușescu.  

 Astăzi, 23 august este o zi ca oricare alta, o dată în calendarul istoriei secolului XX, care trece neobservată. Până în ’89, cu greu s-ar fi putut crede că va fi vreodată altfel. Astăzi, greu ar putea crede cei care nu au trăit vremurile de atunci că a putut fi vreodată altfel decât acum. Puterea supremă a partidului comunist s-a prăbușit. Regimul s-a năruit. Dictatura a dispărut. Totalitarismul comunist s-a dizolvat.Comunismul a căzut. (Unii zic că nu.) Cei care păreau veșnici, conducători pentru eternitate, au fost eliminați. Totul, rapid, în zile, ore, minute. Monstrul istoriei s-a trezit deodată, turbat, din adânca-i letargie, a dat din coadă și a făcut totul praf și pulbere. Tot ce părea suprem și etern s-a transformat în cenușă, uitare, nimic. Nimic nu e veșnic în politică și în istorie.

 Dacă politicienii de azi ar avea lucididatea, înțelepciunea și inteligența de a înțelege acest adevăr, privind la marile surpări istorice, la marile prăbușiri de ideologii, regimuri și lideri politici, sau chiar la instabilitatea și evoluțiile imprevizibile de pe scena contemporană a politicii, dacă ar învăța, altfel spus, din istorie și din prezent, dacă ar avea conștiința condiției lor tranzitorii și a faptului că, mai devreme sau mai târziu, ar putea să răspundă pentru ceea ce fac, poate că acțiunea lor politică ar fi mai onestă, mai transparentă și loială intereselor țării, iar, prin aceasta, mai eficientă. Dar se pare că cei mai mulți nu înțeleg și nu învață nimic din lecția istoriei. 

Sorin Ivan