Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Spiritualitate » A venit Ziua cea Sfântă,/Când colindele se-ascultă

A venit Ziua cea Sfântă,/Când colindele se-ascultă

Troparul Nasterii DomnuluiTroparul Naşterii Domnului

 

 

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Răsărita lumii lumina cunoştinței,
că întru dânsa cei ce slujeau stelelor
De la stea s-au învățat să se închine ție, Soarelui Dreptății,
şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus,
Doamne, slavă ție!

 Pe 25 decembrie sărbătorim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Crăciunul fiind, după Sfintele Paşti, cea mai importantă, dar şi cea mai iubită sărbătoare a românilor, el a fost din cele mai vechi timpuri împodobit cu tradiții de o mare bogăție spirituală. Avem poate cele mai profunde şi mai dogmatice colinde din lumea creştină, dar avem şi unele dintre cele mai precreştine obiceiuri din arealul creştinismului european. Din păcate, multe dintre aceste bijuterii din salba de datini româneşti se pierd sau se amestecă cu obiceiurile altor popoare, într-un melanj din care nu avem nimic de câştigat, ci doar de pierdut. Omul actual fuge de gravitatea şi profunzimea colindului ortodox, preferând ceva facil, de genul „Last Christmas”, o piesă care nu are nimic în comun cu Sfânta sărbătoare a lui Hristos, „Jingle Bells” (care cel mult trasează un paralelism cu acel moş bucălat îmbrăcat în roşu care vine de la poli cu sania trasă de opt reni) şi alte astfel de melodii introduse forțat în categoria colindelor.

 

Nu-i mai sunt pe plac omului contemporan nici obiceiurile din bătrâni rezultate dintr-o puternică credință, ci preferă strălucitoarele butaforii citadine cu care lumea întâmpină an de an Crăciunul.

Un simbol al acestui tip de tradiție este bradul de Crăciun. Deşi cercetătorii spun că acesta există în datina românească cu mult înainte de era creştină, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viața omului – botezul, căsătoria şi înmormântarea –, introdus pe filieră occidentală, el a ajuns să re­pre­zinte cu totul şi cu totul altceva.

Astfel, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul în ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun. Astăzi în mall-uri se comercializează brazi exorbitanți şi nu de puține ori am auzit spunându-se: „Dragă, anul ăsta se poartă bradul alb cu globuri roşii” sau „Vezi că nu mai sunt la modă globurile țuguiate, se poartă beteala groasă, bradul monocolor sau bicolor”.

 Tradiția spune că, atunci când colindele nu se vor mai auzi, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor

colindatori5 În lumea mirifică a datinilor noastre milenare intrarea în sărbătorile de iarnă se face odată cu Ignatul, pe 20 decembrie. Începând din această zi şi până la Crăciun, tinerii umblau cu țurca, brezaia sau capra. Naşterea Domnului este anunțată prin colinde, iar primii care pornesc cu colindatul, în dimineața de Ajun, sunt copiii şi tinerii. În vechime, aceştia erau primiți de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu turte numite „Scutecelele lui Hristos”.

Se spune că pentru a ne mântui ne-a lăsat Bunul Dumnezeu colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu mai fie tentați să facă lucruri rele. Se spune că atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.

 

Preziua de Ajun şi Moş Ajunul

 În preziua de Ajun, după miezul nopții, oamenii făceau odinioară Masa de Ajun, o masă festivă pentru sufletele morților, însă doar cu alimente de post. Primirea preotului era în alte vremuri un act de mare ceremonialitate, el trebuia să binecuvânteze masa şi să guste din fiecare fel de mâncare. Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deținătorul puterii anului ce vine. Sub influența creştinismului, a decăzut ca importanță odată cu apariția lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.

Moş Ajun şi Moş Crăciun apar întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi sunt extrem de bătrâni, întrucât vin din vremuri demult uitate. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, colindeți, plăcinte, prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălțăminte, jucării, şi cărnuri de purcel.

 În ajunul Crăciunului nu se bea rachiu

colindatoriŞarpele din vechime îşi bate joc de cel care îl bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor. Tot în seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopții şi până la ziuă, copiii obişnuiesc să meargă cu colinda, cu Moş Ajunul, Bună dimineața la Moş Ajun şi Neațaluş. Ei strigă pe la ferestre „Bună dimineața la Moş Ajun, ne dați ori nu de dați!” şi primesc covrigi, mere, nuci sau colindețe. Mâncarea primită de copii în această noapte se dă vacilor spre a făta viței mulți – cât de mulți sunt şi colindătorii sau, în unele zone ale țării, pițărăii. De la acest nume această datină a umblatului se numeşte „în pițărăi”, iar ajunul Crăciunului mai poartă şi numele de „ziua de pițărăi”. În Preziua Ajunului şi în ziua de Ajun, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.

 

N-ai ştiut tu, Viflaime,
Cu câtă dragoste vine
Cea mai sfântă între fecioare,
A Domnului Născătoare

Una dintre cele mai frumoase tradiții româneşti de Crăciun spune că Maica Domnului, fiind pe cale să nască, a cerut adăpost lui Moş Ajun. Acesta a refuzat-o motivând că e un om sărac şi a îndrumat-o la fratele său mai bogat, Moş Crăciun. Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Domnul Iisus. Moş Ajun păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. Tradiția noastră spune că, după naştere, el l-a aşezat pe Pruncul Iisus sub un măr şi a început să culeagă fructe, pe care le azvârlea de bucurie la toți copiii care treceau pe acolo. De aici ar veni obiceiul ca Moş Crăciun să aducă daruri la copilaşi.

A venit ziua cea sfântă,
Când colindele se-ascultă

colindatori3Începând cu prima zi de Crăciun (până la Botezul Domnului), copiii umblă cu steaua. Tot acum se pun în scenă Vicleimul sau Irozii, datină prin care tinerii închipuie Naşterea lui Iisus şi cruzimea lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, vrând, de fapt, să-l ucidă pe Hristos.

Pentru noi, românii, însă colindul este poate cel mai iubit, mai străvechi şi mai uzitat obicei de Crăciun. Dacă multe dintre frumoase tradiții româneşti ale sărbătorilor Naşterii Domnului nu se mai practică astăzi, în era internetului, Colindul se cântă şi la sat, şi la oraş, şi în mediile intelectuale şi în cele mai puțin intelectuale, şi de către copii, dar şi de către bătrâni. Este practic glasul Sfintei Evanghelii şi al Bisericii transmis credincioşilor, fiind ecoul popular al cântărilor bisericeşti liturgice. Este atât de viu, pentru că şi Evanghelia lui Hristos este vie.

De aceea, generațiilor viitoare le revine sarcina de a duce mai departe acest inestimabil tezaur popular. Până atunci însă, sărbătoarea lui Hristos să vă fie de folos!