Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Experiente » Abandonul şcolar, prin fereastra virtualului

Abandonul şcolar, prin fereastra virtualului

Abandonul şcolar clasic se regă­sește în multe ipostaze. Copii din mediul rural care, învăţaţi de mici cu munca la câmp, nu mai merg după terminarea celor nouă clase la şcoala din sat sau, de cele mai multe ori, la şcolile de la oraşul îndepărtat de ei prin lipsa spaţiilor de cazare în cămine, lipsa meselor regulate la cantinele şcolare lăsate în paragină sau date în locaţie de gestiune. Să nu‑i uităm şi pe copiii de la oraşe care solicită dese învoiri pentru boli închipuite, ori fug, pur şi simplu, de la ore.

În rândurile ce urmează, aş vrea să vorbesc despre o formă subtilă de abandon şcolar care tinde să devină un stil (periculos) de viaţă. Elevul nostru se află fizic în sală (de clasă, cabinet, laborator), aşezat frumos într‑o bancă, dar cu mintea în cu totul altă parte decât la activitatea didactică în curs de desfăşurare. Elevul nostru butonează şi se uită cu nesaţ la imaginile şi mesajele de pe telefonul mobil. Drogul utilizării excesive a internetului a pătruns atât de adânc în mintea fragedă a copiilor încât aceştia, pentru a‑şi satisface aceste plăceri, sunt în stare să mintă, să fie violenţi verbal sau/şi fizic, să simuleze boala, numai să fie lăsaţi în pace să se ocupe mai departe de jocurile video de pe telefon, tabletă ori calculator.

În ciuda faptului că le simt pe propria piele, nu‑i interesează aspectele atât de nefaste asupra organismului lor ale utilizării excesive şi fără un scop productiv a acestor mijloace electronice de comunicare. Efecte ce se manifestă din creştet până în tălpi: boli date de deformările coloanei vertebrale; boala degetelor albe; boli ale aparatului cardiovascular; afectarea vederii. Şi, ceea ce este mai grav, instalarea bolilor psihice. Puţine jocuri descărcate ilegal de pe internet ajută la creşterea creativităţii micilor utilizatori clandestini. Marea majoritate a acestor jocuri au ca efect instalarea în subconştientul copilului a violenţei în stadiile sale cele mai avansate. Copilul devine fragil, insensibil la durerile altora – părinţi, bunici, profesori, colegi de şcoală, simple cunoştinţe. Mintea lor este atât de deformată, atât de îndepărtată de real, încât aplică fără nicio reticenţă în viaţa reală atrocităţile din jocurile video. Nu de puţine ori aflăm de la radio, TV (ori, mă rog, de pe internet) că nişte copii de 13‑14 ani au ucis un copil mai mic decât ei ori un bătrân care nu mai are puterea de a se apăra.

Ministerul Educaţiei tocmai a scos un nou regulament şcolar care, printre alte prevederi bune, interzice utilizarea telefonului mobil în timpul desfăşurării orelor de instruire. Mai e însă cale lungă până la eradicarea acestui obicei nesănătos. De această dată însă, mingea se află în curtea şcolii, la ceilalţi actori ai educaţiei.

Ioan POPA,
profesor la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi, Dej