Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Abandonul şcolar, „simularea“ abandonului profesional

Abandonul şcolar, „simularea“ abandonului profesional

Am aflat o informaţie întristătoare şi îngrijorătoare pentru starea şcolii de azi, pentru felul în care şcoala îşi face treaba, ca şi pentru felul în care şcoala este percepută: oamenii nou angajaţi pleacă din companii mai ales în primele 100 de zile de la angajare din cauză că nu ştiu ce să facă, nu ştiu cum să facă, nu ştiu de ce să facă. Pleacă fără să se uite-napoi. Renunţă. Ba cineva zicea, comentând pe marginea situaţiei, că unii o şterg fără să scoată un cuvânt sau cel mult dau de-nţeles că ies niţel până afară şi duşi sunt. Nu e simplă impresie (cum se poartă), este rezultat desprins dintr-un studiu internaţional făcut de Harvard Business Review. Constatările, rezultatele sunt valabile şi la noi din plin. „Angajăm 10 oameni foarte buni, opt pleacă imediat, caracterizează situaţia fondatorul unei companii cu caracter declarat de educaţie („facem educaţie, aducem educaţia în prim-plan“), Petru Păcuraru. Compania este Human Performance Development International (HPDI). Petru Păcuraru este Managing Partner. Împreună cu Doru Droşcaru, în calitate de Chief Product Officer, inspirat de studiul de la Harvard şi de prăpastia dintre şcoală şi realitate, a implementat la noi şi tot perfecţionează o aplicaţie simplu spus „pe telefon“, cu originile în Canada. Se cheamă Youkno. Este inclusiv (poate mai ales) pentru cei care tocmai au ieşit din şcoală şi au venit într-un loc de muncă şi nu ştiu pe ce să pună mâna, ce au de făcut şi dacă fac, la ce foloseşte ce fac. Sub protecţia anonimatului, prin aplicaţie pot să arunce întrebări, să ceară sfaturi, orientare. Ce întreabă, vede toată lumea conectată şi e de presupus că vin şi răspunsuri. Aşa se fac legături, se adună înţelesuri, cunoştinţe. Din punctul de vedere al integrării şi din cel al ajutorului dat celor care până atunci s-au tot pregătit pentru mult invocata trecere de la şcoală la viaţa reală, e foarte bine şi folositor. Din punctul de vedere al şcolii, e tragic. Dacă nu pentru ce să facă, pentru cum să facă şi de ce să facă îi educă şi-i formează şcoala pe absolvenţii ei, atunci pentru ce?! Nu despre un set de cunoştinţe transferabile se vorbeşte peste tot, despre cerinţa ca şcoala să nu toarne informaţii peste informaţii, ci să cultive creativitate care să fie folosită în momentele necesare (e altă poveste că informaţiile şi creativitatea nu se exclud reciproc), despre cum să aplici, cum să înţelegi, cum să fii consumator de…?!

E tragic nu numai că pleacă mulţi doar ce-au ieşit din şcoală şi au mers la locul de muncă. Destui chiar pleacă înainte de a veni. Tema revine periodic în actualitate ca să aibă de unde să se retragă şi unde să apară, iar peste un an, cum se întâmplă acum, când iar e vremea examenelor şi se descoperă ceea ce se ştia şi se repetă de mult, că învăţătura şi formarea din şcoală nu au legătură cu realitatea din viaţă şi că mare parte (unii zic cea mai mare) din cele transmise de şcoală nu foloseşte mai departe. Vorbele ce se vor docte şi în cunoştinţă de cauză cum că „angajatorului nu-i trebuie să ştii carte şi meserie, pentru că oricum te învaţă el acolo“, că „nu contează ce ştii, contează ce ştii să faci“ şi că „învăţăm unii de la alţii“ îşi reconfirmă subţirimea la confruntarea cu cerinţele solide care este normal să fie puse în faţa cuiva trecut prin şcoală. Condiţia de reuşită este să fi trecut cu temei, numai că aşa ceva nu se întâmplă în şcoala noastră de azi şi, aflăm, în şcoala lumii în general. Cum este, de fapt, în şcoala lumii nu putem şti în mod obiectiv dacă nu suntem permanent acolo, oricât am fi de informaţi altfel, de „la curent“ şi de „în contact“ şi, cu atât mai puţin, de la nivelul „cunosc foarte bine situaţia, ştiu bine ce spun“.

Abandonul profesional nu este deloc o surpriză în condiţiile abandonului şcolar de astăzi, ci este chiar anunţat de acesta. Datul din colţ în colţ de grija creşterii alarmante a abandonul şcolar este ipocrit. Părerea că „includerea“ clasei a IX-a în gimnaziu va reduce abandonul şcolar este falsă. De fapt, falsă este chiar trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, în chip de pretinsă ridicare a nivelului şcolii. În realitate, şcoala „creşte“ în jos, pentru că înglobează un an de felul lui de grădiniţă – clasa pregătitoare, numerotată clasa I (altfel, schimbarea numerotării este bine-venită). După noua numerotare, abandonul şcolar doar va fi amânat, se va produce după clasa a IX-a. Preconizata legiferare a obligativităţii şcolii până la 18 ani (altfel zis, legiferarea unui cadou sub forma a 15 ani de şcoală garantaţi) se anunţă tocmai bună să crească şi mai mult abandonul şcolar, măcar din cauză că după lege încadrarea în muncă este permisă de la 16 ani.

Abandonarea cu dezinvoltură a locului de muncă este pregătită din timpul şcolii şi printr-o sistematică şi dăunătoare „educaţie“ pentru lipsă de consecvenţă, mimare a muncii, lucru făcut pe jumătate şi considerat drept întreg. Aşa ajunge să fie apreciat omul care se laudă că performează în cu totul alt domeniu decât cel în care a făcut şcoală şi deţine diplomă, cel care îşi face un merit din a nu fi practicat o zi meseria învăţată prin şcoală, cel care consideră că autodidact este totuna cu profesionist, cel cu un palmares bogat de „meserii“ practicate. Înscrierea concomitentă la o diversitate de facultăţi pentru admitere este şi ea o tristă premisă pentru abandonul profesional ulterior. O formă de „educaţie“ care contribuie la abandon profesional este şi cea inoculată în ideea „profesionalismului“ şi în cea a „obiectivităţii“, care împiedică legarea de oameni şi locuri, cultivând superficialitatea şi ascunzând lipsa ştiinţei de carte şi de meserie.

Florin ANTONESCU