Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Absolventul, „ca persoană în căutarea unui loc de muncă“

Absolventul, „ca persoană în căutarea unui loc de muncă“

Din primul moment după ultima lor zi de şcoală, absolvenţii de liceu au 60 de zile la dispoziţie să se înregistreze „ca persoană în căutarea unui loc de muncă“. Au terminat anul şcolar pe 25 mai 2018, în intervalul 26 mai-24 iulie trebuie să se înscrie la agenţiile  pentru ocuparea forţei de muncă din judeţe ca să primească indemnizaţie de şomaj. E un drept şi e bine că există. Este lucrul cu cea mai largă adresare – maximă, valabilă pentru orice absolvent – şi cu cea mai rapidă aplicabilitate – de a doua zi după terminarea liceului – din câte se pot deschide în faţa celor care încheie 12 clase. Altfel spus, şomajul este cel mai sigur lucru după liceu – garantat, pe loc, pentru toată lumea. Altceva – o treaptă superioară de învăţământ, o angajare în vreo activitate remunerată sau voluntară etc. – este de căutat, de încercat, de meritat, este condiţionat de oferte, de prinderea momentului potrivit, de cunoaşterea cuiva potrivit. Doar şomajul apare cel mai ferm dintre toate perspectivele care i se pot deschide unui tânăr, unei tinere la majorat, după o oarecare trecere prin educaţie şi formare, deci unor oameni cu anumite disponibilităţi şi aşteptări.

Pentru cine nu trece bacalaureatul, şomajul este orientarea indicată ca imediată, de azi pe mâine la propriu, având drept condiţie doar înscrierea prealabilă. De fapt, este singura orientare explicită. În rest, nu se întrezăresc nicio veste, niciun orizont, nicio posibilitate de opţiune profesională. Numărul celor care au rămas fără bacalaureat numai în ultimul deceniu şi ceva (că nu se înscriu de la început, că nu se prezintă, că abandonează după una-două probe, că nu obţin medie de trecere, tot aia e) este socotit cu sutele de mii, poate la vreun milion. De fapt, nu e socotit, este estimat. Socoteli şi analize asupra bacalaureatului şi a rezultatelor lui nu se fac. Cu atât mai puţin se face vreun gest de intervenţie în favoarea celor care rămân fără bacalaureat – acel examen căruia, mai ales în mass-media, unii îi zic „examen de maturitate“, „examenul maturităţii“, crezând că-i subliniază valoarea, fără să ştie că astfel promovează întoarcerea la anii ’50, pentru că atunci bacalaureatul fusese înlocuit cu „examen de maturitate“, diploma de bacalaureat devenise „Diplomă de maturitate“, iar liceul dispăruse ca unitate de învăţământ şi se numea „Şcoala medie…“.

Astăzi, în anul 2018 (ca, de altfel, de vreo 20 de ani), bacalaureatul se dovedeşte de interes numai prin caracterul negativ-procentual care îi este atribuit. Rău a fost că-l promovau mulţi, într-un procentaj mare, rău e că-l promovează puţini, într-un procentaj mic. Dispariţia ponderii mari a promovaţilor a fost pusă pe seama înăspririi supravegherii în timpul probelor, prin camere video. Probabil că aşa este şi este bine că astfel s-au obţinut corectitudine şi siguranţă. În acelaşi timp este trist că rezultatele au fost aduse la realitate printr-o măsură din categoria celor cărora generic li se poate spune „poliţieneşti“.

În aceeaşi ordine de idei procentuală, de actualitate se dovedesc rezultatele „la sesiunea specială de bacalaureat pentru absolvenții de liceu aflați în pregătire sau în etapele de selecție pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaționale pe discipline, cât și la diverse competiții sportive europene sau mondiale“ – o definiţie compusă astfel încât categoria de absolvenţi la care se referă să fie cât mai generoasă în cuprindere. Au fost 127 de candidați prezenți, au promovat 96, adică 75,59%. Este trecut sub tăcere dacă au fost şi candidaţi neprezentaţi, care să fi micşorat procentul promovării. Oricum, nu e o glorie că un sfert din tinerii noştri de excepţie, reuniţi într-un bacalaureat de excepţie, nu au reuşit să promoveze acel bacalaureat. Legătura este de făcut cu acea idee vehiculată în ultima vreme, de admitere în facultăţi a tuturor olimpicilor de nivel naţional: cum va fi formulat acest drept încât să beneficieze de el inclusiv olimpicii internaţionali care nu promovează bacalaureatul?

Interesul asupra rezultatelor bacalaureatului vizează exclusiv creşterea procentuală a reuşitei, iar această reuşită este calculată la nivelul absolvenţilor de liceu prezentaţi la susţinerea probelor. Ca să crească numărul celor care iau bacalaureatul, s-au creat ori s-au propus diverse soluţii: ba un fel de înscriere prealabilă în învăţământul superior, ba chiar primirea pe uşa din dos în eufemistic numitele „colegii universitare“, cu servirea (ilegal) a posibilităţii de trecere la studii universitare de-adevăratelea odată cu promovarea bacalaureatului, ba primirea fără bacalaureat (discutabil) în şcoala postliceală deşi este o formă de şcolarizare superioară liceului, ba o sesiune hodoronc-tronc de bacalaureat în mijlocul anului şcolar, ba legiferarea unui bacalaureat zis „diferenţiat“, adică şi mai simplu decât cel simplu actual. Toate de acest fel au ca obiectiv reuşita la bacalaureat, „reuşită“ însemnând aici şi mediocritatea, şi prinderea pragului minim. Absolut nimic nu s-a propus (nici vorbă să se fi instituţionalizat) privind eventuala excludere a bacalaureatului din opţiunile şi orientările unor absolvenţi de liceu. Oferte sau măcar îndrumări explicite pentru cei care omeneşte şi câtuşi de puţin condamnabil nu vor să susţină bacalaureatul sau nu pot să-l promoveze nu există. Şomajul este direcţia nu numai imediată, reglementată, garantată, ci şi singulară care le este arătată lor.

Florin ANTONESCU