Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Didactica » Adaptarea la programul școlar

Adaptarea la programul școlar

În ceea ce privește adaptarea la programul școlar și la tipurile de activități școlare, pot apărea o serie de deosebiri între copii. Pentru cei care au frecventat grădinița, adaptarea se realizează mai ușor, pentru că, mai ales la grupa mare și la anul pregătitor, ei au fost pregătiți special pentru acest moment. În mod special copiii din mediul rural au un atu deoarece, de multe ori, există o singură grupă de grădiniță și ei se cunosc deja când vin la școală.

Dar mai sunt încă mulți copii care, de cele mai multe ori, din motive financiare, nu merg la grădiniță. Când vin pentru prima dată la școală, pot manifesta teamă mai mult sau mai puțin crescută față de faptul că trebuie să rămână aici, singuri, fără nimeni din cei de acasă. Ei refuză uneori să se desprindă de mâna celor care i-au adus, au o crispare caracteristică ce exprimă starea de neliniște și tensiunea pe care o trăiesc. Sunt în pragul unei crize de plâns. Față de aceștia, atât conduita părintelui, cât și a învățătoarei trebuie să fie cea de securizare afectivă a copilului și chiar de tolerare a unei cerințe care ar putea părea absurdă. Sunt elevi care aduc în ghiozdan jucăria preferată „pentru a-i ajuta la școală“. Toleranța învățătoarei față de această conduită ciudată a asigurat liniștea și capacitatea de concentrare a elevilor care au avut rezultate școlare foarte bune și apoi succese în următorii ani și mai departe, dincolo de școală.

Pot exista, de asemenea, dificultăți și în legătură cu respectarea ca atare a programului zilnic despre care copiii trebuie să știe că este obligatoriu. Mai ales cei care nu au fost la grădiniță și nu s-au obișnuit cu mersul zilnic la activități pot avea comportamente ciudate. Pot, de exemplu, refuza să meargă într-o zi la școală spunând „Așa vreau eu“. Răbdarea părinților în a-i explica acestuia normele regulamentului școlar și ajutorul pe care-l poate da învățătoarea în a-l face pe cel în cauză să-și schimbe atitudinea sunt condiții obligatorii pentru integrarea fără tensionări și dificultăți în regimul școlii. Dacă familia interpretează acest refuz al copilului ca pe un semn că va avea probleme cu el și insistă să meargă la școală fără să-i explice cu calm sensul acestei cerințe, copilul se va simți frustrat de libertate și va fi tentat mereu să o recucerească prin evitarea școlii (T. Crețu, 2001, p. 213).

Învățătoarele știu foarte bine că o mare dificultate este respectarea de către micii lor elevi a normelor de desfășurare a lecțiilor școlare, referitoare la păstrarea ordinii și disciplinei, a îndeplinirii sarcinilor propuse, a păstrării atenției pe toată durata lecției, a mobilizării efortului corespunzător pentru susținerea și desfășurarea actelor de învățare. Este nevoie de mult tact pedagogic față de încălcarea din neștiință sau din neputință a acestor cerințe.

O observație prea aspră făcută de învățătoare, în primele zile când încă nu s-au țesut acele relații de încredere reciprocă, poate fi o rană morală de durată la copiii sensibili sau la cei față de care familiile au exigențe foarte mari. Pot apărea ușor în aceste situații fobii față de școală, spaime care pot ajunge coșmaruri, intimidări nedorite etc.

Adaptarea esențială la activitățile școlare a copilului din prima clasă constă, mai ales, în mobilizarea proceselor și însușirile psihice cerute de această nouă formă de activitate. Este vorba de menținerea voluntar a atenției, de calitatea percepțiilor, de efortul de memorare și gândire, de reglaj voluntar susținut pentru depășirea obstacolelor, pentru finalizarea activităților. Dar toate acestea se ating treptat, cu răbdare și tact. Însă odată obținute devin cele mai importante condiții ale randamentului școlar crescut.

Prof. Emilia NEAGU,
Școala Nr. 1, Stoenești