Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » Adevăratul reformator al școlii e cel care se suie zilnic la catedră

Adevăratul reformator al școlii e cel care se suie zilnic la catedră


poza-viorel-dolhaProf. Viorel DOLHA, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România


Școala s-ar afla, în principiu, la baza pro­gre­sului societății, dar mulți factori concură la însuși progresul școlii: resurse umane, financiare și materiale; legislație; calitatea programelor șco­lare, a manualelor și sistemul de formare profe­sională a cadrelor didactice.

„Prioritate națională” – de la vorbe la fapte

Dacă la noi soluția pentru ieșirea din recenta criză economică a fost reducerea numărului de angajați din școli și a cheltuielilor cu educația, Camera Deputaților din SUA a votat în 17 de­cem­brie 2009 o lege prin care aloca 23 de miliarde de dolari pentru a crea 250.000 de noi locuri în educație pe următorii doi ani ca măsură anticriză, cerând statelor Uniunii, pentru creșterea calității școlii, „o reducere a mărimii claselor, o reducere a numărului de elevi/studenți raportați la un profesor la nivelurile primar, secundar, și colegiu și universitate”. De la debutul crizei, președintele SUA a afirmat că doar un american mai educat poate face față mai bine crizelor prezente și viitoare. Celor care încercau să introducă ideea (la prima vedere, excelentă) de a introduce noi criterii de dife­rențiere între cadrele didactice iată ce le-a spus Barack Obama: „administrarea unei salarizări ba­zate pe merit ar fi un coșmar birocratic, predispus la corupție și lipsă de onestitate, și ar submina cooperarea și colaborarea între profesori”. Școlile publice din SUA folosesc o grilă rigidă de salariu care să stabilească salariile de plecare pentru profesori. Salariul se diferențiază doar după anii de serviciu și nivelul studiilor absolvite.

Coreea de Sud, o țară ocupată din Evul Mediu de chinezi și mongoli, iar din secolul XVII de japo­nezi și care nu a ieșit din război în 1944, ca mai toate statele, ci în 1953, a luat hotărârea că doar prin școală poate ajunge din urmă restul lumii. Au devenit un popor cu burta pe carte, merg la școală șapte zile pe săptămână, fiind azi pe primul loc la calitatea educației și ajungând la masa țărilor celor mai dezvoltate și prospere.

Slaba salarizare este și în opinia docu­men­telor UE un motiv pentru „scurgerea de creiere” a cadrelor didactice cu performanțe de vârf spre posturi mai bine plătite. În România, salariul de educator, învățător sau profesor este neatractiv și mulți care au fost elevi mediocri în viața de elev intră și vor intra în sistem, iar cei care au muncit și au învățat, cei cu rezistență la efort intelectual, care au stat în biblioteci, cei cu genă bună și harnici vor alege altă profesie decât cea de cadru didactic.

Tinerii cei buni, când sunt studenți, deja nu mai iau în considerare varianta de a deveni cadru didactic, ci o iau în calcul cei care nu ar avea loc în alte părți.

„Priorități” cel puțin ciudate ale unor miniștri și formatori de opinie

Până și cel mai umil român, dacă ar avea ghinionul să ajungă ministrul Educației într-un guvern zgârcit cu școala, și-ar face simțită prezența măcar prin apeluri constante către elevi și tineri să învețe și iar să învețe. Am avut însă parte și de miniștri (nu este cazul încă al celui în funcție acum) care, din snobism sau ca să dea bine în fața celor certați cu învățătura, au îmbrățișat discursuri împotriva a ceea ce până acum se credea de bun-simț în educația tinerilor și perfect dezirabil: culegeri de probleme, auxiliare școlare, concursuri școlare, efort intelectual, cărți etc. Unora li s-a făcut brusc milă de banii românilor dați pe cărți, culegeri, caiete speciale și concursuri școlare. Cele din urmă au fost chiar interzise. Acest tip de apel împotriva cărții școlare și a pregătirii elevilor folosind surse variate pare halucinant. Nu am văzut, tot de mila banilor românilor, apeluri la cumpătare sau interzicerea alcoolului. Poate că nu ar fi fost pe placul electoratului. Chiar și interzicerea etnobotanicelor a fost decisă în urma unor îndelungi dezbateri. În schimb, concursurile școlare au fost interzise fără măcar un simulacru de dezbatere și fără a se pune altceva în loc. O parte din electorat a și aplaudat măsura: „De ce să învățăm, mă?”, „De ce să mai citim și să exersăm?” Nu pot să nu amintesc și eroarea făcută de un ministru când declara că există concursuri școlare gratuite organizate de minister pentru fiecare clasă. Cine l-o fi dezinformat pe domnul ministru? Este fals: la clasele primare nu există în nicio clasă niciun concurs organizat gratuit de minister nici la matematică, nici la limba română, nici la istorie, nici la geografie, nici la muzică, nici la sport, nici la educație plastică. Există o singură olimpiadă la ciclul primar: cea la educație civică. Poate singura disciplină de la ciclul primar unde putea de fapt să lipsească, fiind cam pretențioasă pentru această vârstă.

De mirare este faptul că Asociației Generale a Învățătorilor din România i s-a respins în 2010 de către minister un proiect prin care propuneam concursuri școlare absolut gratuite, noi obligându-ne să desfășurăm activitățile respective voluntar. Era un proiect unic și intere­sant, fiind prevăzut cu două paliere: „Performanță” și „Progres”, al doilea fiind dedicat elevilor cu rezultate mai modeste, în care ar fi fost evidențiați pentru propriul progres și aceștia din urmă.

Atacurile împotriva cărții și învățării în context variat și a „ghioz­danelor grele” a devenit o modă și nu duce la revolte ale electoratului și nici măcar, văd, ale intelectualilor care, ca să ajungă unde au ajuns, au exersat „mâncând” culegeri peste culegeri. Niciunul dintre actualii intelectuali nu s-a rezumat când era el la vârsta școlară exclusiv la manuale, așa cum s-ar dori să facă noua generație. Dacă se bazau doar pe manuale, nu ar fi ajuns sigur la actualul statut intelectual. Vedeți câte pagini are un manual și împărțiți la numărul de ore dintr-un an școlar. Uneori calculul înseamnă că trei zile lucrăm pe o pagină cu patru probleme. Deci cam o problemă pe zi. Unde va ajunge o generație care ar lucra o problemă pe zi? În acest mod au exersat oare și actualii intelectuali când erau elevi? Oare copiii acestor decidenți se rezumă doar la manual?

În privința concursurilor școlare, a competiției, toate tratatele de pedagogie le recomandă și nu există aproape proiect didactic valid care să nu presupună și o cât de mică întrecere. Emulației degajate de întrecerile la nivel local, județean, național și internațional nu îi pot fi negate valențele pozitive. Sper să apucăm să prezentăm soluțiile noastre ministerului, încât acțiunile acestuia să nu pară a mai fi împotriva cărții și învățării. Până acum așa mi-au părut aceste măsuri, ca unuia care sunt partizan al efortului intelectual susținut.

Aștept să ne fie luate în seamă propunerile prin care piața auxiliarelor poate cerne din cele câteva mii de titluri doar câteva titluri care să ajungă să fie aproape perfecte și cu prețuri accesibile. Acest lucru ar fi posibil doar dacă nu am fi captivi auxiliarelor aferente fiecărui manual. Suntem captivi de auxiliarele aferente fiecărui manual fiindcă manualele nu au aceeași ordine a conținuturilor. Nu putem folosi cutare culegere fiindcă nu are aceeași ordine a conținuturilor din manualul de la clasă. O ordine unică a tratării conținuturilor în toate manualele poate fi ușor impusă de minister în caietul de sarcini, fiindcă el plătește, el comandă. Abia atunci ar exista o competiție reală între auxiliare, fiindcă aș putea folosi la clasă orice auxiliar, de la orice editură, și nu doar auxiliarul de la editura de la care avem manualul.

Mai aștept să aud intelectuali și miniștri care din când în când să apară pe ecran și să spună tinerilor să învețe mult, mult, să exerseze mult pe culegeri de probleme, să citească pe rupte, să încerce să știe mai multe, să fie mai buni, să fie competitivi (spiritul de competiție dezvoltându-se și prin concursuri școlare).

Până atunci, s-a ajuns să învățăm pe ascuns, să exersăm în clandestinitate, să pitim culegerile de probleme și auxiliarele ca să nu ne ia careva la ochi cum că am fi mână în mână cu dușmanul de clasă – editurile. Când vine inspecția vom avea o foaie albă în față, pe care elevii vor scrie după dictarea noastră cam o problemă pe oră și vom mai rezolva și a doua problemă, cea din manual, doar dacă ne mai rămâne ceva timp. Suntem în ciclul primar și până scriem textul problemei trece ora înainte să începem rezolvarea ei.

Vor zice unii să multiplicăm fișe cu probleme. Nu voi risca fiindcă la un calcul aș ieși mai scump și s-ar zice să sunt mână în mână cu furnizorii de hârtie și copiatoare. Poate vom avea voie totuși la calcule pe nisip, poate pe tablete electronice sau mai sigur pe tăblițe de lemn, fiindcă sunt refolosibile. Doar bunul Dumnezeu mai știe ce vom face, dar se pare că nici pe El nu mai avem voie să-l invocăm în școală fără posibile consecințe.

Mai spun unii că prin alte părți nu se dau teme pentru acasă, uitând să adauge că acolo elevii pleacă din școală abia spre seară. Mai luptă unii prea acerb cu meditațiile în loc să aplaude această de fapt finanțare suplimentară a educației națiunii. Eu nu dau meditații, dar nu pot să nu corelez locul I la educație al Coreei de Sud și cu faptul că acolo meditatorii îi depășesc pe profesorii din școlile publice. La noi, statul, pe lângă că nu finanțează suficient, mai și șicanează învățarea în afara școlii prin discursuri populiste și măsuri administrative.

Legislația, între povestea drobului de sare și omul de la catedră

Legislația în domeniul educației, noile programe școlare ar trebui să fie fundamentate în baza unor studii serioase, pilotări pe bune, și nu întocmite la o masă rotundă sau prin vot politic. Consider prioritară completarea de urgență a legislației astfel încât să permită îmbunătățirea de la an la an a programelor școlare și a manualelor, și nu doar o dată la 13 ani. Lumea din jur nu evoluează în salturi la câte 13 ani. Și pro­gramele și manualele trebuie să poată fi adaptate, retușate, ameliorate an de an. Este o dovadă de mare prostie să fie evidente lucruri care în programe și în manuale sunt de schimbat și să se spună că legislația nu ne permite să le schimbăm.

Să schimbăm o astfel de legislație rigidă, care interzice schimbarea lucrurilor în bine ori de câte ori trebuie, cu o legislație flexibilă, care să urmărească tocmai ameliorarea de îndată a ceea ce se știe că trebuie ameliorat într-o lume în continuă evoluție.

În 2008 reușisem să convingem 330 de parlamentari să semneze un text cu 10 deziderate ale Asociației Generale a Învățătorilor din România. Susțineam că dascălul, fiind adevăratul formator de caractere al țării, trebuie să rămână imparțial și credincios valorilor de bază ale culturii naționale, europene și universale, în slujba neamului românesc și a bunelor relații între popoare. Dascălul ideal este cel care îl duce pe fiecare copil la progresul de care este capabil acel copil. Acest lucru trebuie să și-l dorească și să îl urmărească fiecare profesor și fiecare școală. Școala trebuie să formeze caractere. Societatea de azi și de mâine are nevoie de oameni punctuali, creativi, perseverenți, corecți, loiali, determinați, ingenioși, responsabili, sensibili, sinceri, conștiincioși, cum­pă­tați, toleranți, onești, morali, înțelepți, răbdători, optimiști, entuziaști, silitori, profunzi, hotărâți, încrezători, precauți, altruiști, harnici, gene­roși, curajoși, oameni care să manifeste disponibilitate, compasiune, discernământ, încredere, flexibilitate, blândețe, recunoș­tință, onoare, ospitalitate, modestie, inițiativă, siguranță, autocontrol. Fiecare disciplină și proiectele interdisciplinare ar trebui judecate și prin contri­buția la formarea trăsăturilor de caracter menționate. Curriculumul ar trebui construit în așa fel încât să urmărească formarea acestor trăsături de caracter, manualele ar trebui evaluate și în funcție de capacitatea lor de a promova aceste trăsături de caracter, predarea profesorilor – de măsura în care le dezvoltă, iar elevii – și în funcție de măsura în care dovedesc respectivele trăsături de caracter prin portofoliul personal și prin alte metode și instrumente de evaluare complementare. Considerăm că, într-o societate în care deja mulți au acces la orice informație tastând „search”, școala trebuie să formeze caracterul celor care vor putea dobândi ușor informații și chiar competențe atunci când vor avea nevoie de ele.

În ceea ce privește legislația, în primul rând să spunem că sunt actuale vorbele lui Simion Mehedinți reproduse în 1928 în revista Asociației Învățătorilor din Județul Sălaj «Școala Noastră – Revistă Pedagogică – Culturală»: «Nu legea, nu cartea, regulamentul, revizorul, inspectorul ori Ministerul fac școala. Ci o faci zilnic tu, cel care te sui la catedră. De felul cum te-ai gândit (sau nu te-ai gândit) la lecție, de chipul cum privești (ori nu privești) pe copii, de metoda cu care explici (ori nu explici în destul) lecțiile… de fiecare pas, de fiecare cuvânt, de fiecare gest al tău atârnă soarta viitoare a învățământului. Dacă tu ești dascăl adevărat, poate universul întreg să fie hâd și șubred ca o șandrama veche, tu, în sfera școalei tale, ești izvor de lumină, de frumusețe și armonie; fiindcă tu ești pentru copil însuși centrul, universul. Așadar, și azi și mâine și totdeauna, hotărâtor lucru e personalitatea. Cine are fire de dascăl împlinește singur aproape toate lipsurile câte se ating de școala lui. Cine nu calcă a dascăl poate să aibă la îndemână întreg bugetul țării numai pentru școala lui, și tot nimica nu va face. Căci cine are darul dăscăliei, viața aceluia, ca și iedera de arbore, i se leagă numai de ale școalei. Iar asta se simte îndată. Din ziua întâi, din ceasul întâi, copiii văd (apoi văd și părinții) că Domnul cutare e profesor… el e cartea, el e legea, regulamentul, directorul, inspectorul și ministrul acelei școli. Prin urmare, nu e vorbă deșartă, ci fapt pipăit, în fiecare clipă, că adevăratul reformator al școalei e cel care se suie la catedră, dacă e om.»

Școlile sunt sufocate de birocrația căreia îi fac cu greu față, și de multe ori în dauna procesului educativ. Nu există zi să nu trebuiască întocmită o situație. Cum normele de secretare sunt reduse, pentru a răspunde forurilor superioare se lasă uneori clasa pentru a număra iar câte ceva. Trebuie să se realizeze o dată pentru totdeauna că instituțiile care centralizează, coordonează, îndrumă, controlează, estimează, finanțează au doar rolul de a asigura buna desfășurare a activității la clasă, a momentului în care dascălul se află între elevi. Documentele solicitate într-un ritm diabolic devin uneori un scop în sine. Instituții aflate în slujba școlii sfârșesc în a greva activitatea școlii. Trebuie întronată regula că pentru nimic nu se iese de la clasă și birocrația să fie suportabilă. Și evaluarea internă și externă trebuie să urmărească și să încurajeze aplicarea noilor achiziții ale științelor educației și să nu frâneze acest proces prin producția de dosare peste dosare.

Toți suntem de acord că activitatea didactică este o artă. V-ați gândit că este în același timp și cea mai solitară profesie? Intrăm în clasă câte unul și tragem ușa după noi. Nu avem deloc ocazia să „furăm” meserie de la alții. De ani de zile, până și cercurile pedagogice (instituție care nu apare în Legea nr. 1) se țin prin prezentarea de referate. Am propus la reuniunea „România educată”, de la Brașov, să se impună câteva intera­sistențe pe an pentru fiecare cadru didactic. I-am mai spus președintelui ARACIP că neapărat să scrie în lege că se interzice să scriem vreun raport în urma acestor interasistențe, fiindcă, altfel, se va ajunge iar la întocmire doar de hârtii și dosare, renunțându-se la chiar activitatea în sine de interasistență.

Despre consultare publică și futilitate

Am cerut câtorva miniștri răspicat demiterea și pedepsirea unor demnitari din minister vinovați de apariția unor programe școlare lipsite de rigoare și cu mari erori științifice și ale unor manuale care sfidează ridicolul. Am avut grijă să păstrez limitele decenței, utilizând în același timp întreg arsenalul și registrul de intonație, expresivitate, plasticitate și persuasiune.

Dacă un copil/tânăr greșește un calcul, un nume sau o dată istorică, rămâne fără bacalaureat și este scos la marginea societății în numele principialității și al unei exigențe reci. Cu atât mai mult nu trebuie să fim toleranți cu „specialiști” care fac erori științifice crase în documente oficiale și care încalcă prevederi legale explicite. Trebuie scoși din minister imediat, fără discuții și remușcări. Vor fi un exemplu pentru viitor și vor da încredere în puterea sistemului de autoreglare și progres. Fără aceste măsuri, toate „consultările” devin simple exerciții de futilitate/deșertăciune și viitoarea mea vizită la minister ca urmare a invitației făcute de domnul ministru ar putea fi catalogată doar un drum în plus la o instituție în care pare la loc de cinste deviza „Las’ că merge și-așa”. I-am prevenit pe domnii miniștri despre următorii termeni, că nu sunt chestii ireverențioase, ci absolut toți sunt termeni culeși din manualele de istorie de clasa a IV-a pe care ministerul le-a „descon­gestionat” în 2005-2006: Typhlocirolanu Moraguesi, astrolab, Hanbalâk, Yangzhou, Guanahani, Erechteion, Quetzalcoatl, Cholula, Nenikekamen, Othman, Coulaincourt.

Am arătat domnilor miniștri un alt set de nume din manualele de istorie de clasa a IV-a, pentru niște copilași aflați la vârsta la care până și cuvântul traci îl pronunță unii cu „d”: François Boucher, Praxitele, Portulanu, Batista Agnese, Buzz Aldrin, Julie Ferris, Leon al III-lea, Edwin Aldrin, Montgolfier, Albert Galleron, Canaveral, Louis Blanc, Gentile Bellini, Jules Hardouin Mansarat, Andre Le Notre, Karel Liman, Zbiguiero Brzezinski, Berg, Weber, Teodore Roosevelt, A.A. Milne, Shepard, Barbie, Peter Brueghel cel Bătrân, Beclard, Robert Peary, Roald Amundsen, Iurii Alekseevici Gagarin, Hofburg, Adrien de Gerlache, James Cook, Neil Armstrong, Valentina Tereskova.

Când în 2005 am ieșit în presă cu enormitățile din programa de istorie de la clasa a IV-a, am fost scos din comisia națională pentru învățământ primar ca pedeapsă că am convins atunci acea comisie să avizeze negativ programa. Sigur că programa a apărut totuși fără să se schimbe vreo virgulă măcar.

Iată un îndemn al ministrului educației din Anglia către învățători, apărut în august 1926 în revista „Învățătorul”, din Cluj – organ al Asociației Învățătorilor Români din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș. Aceste cuvinte pot fi socotite ca adevărate „table ale legii” și pentru orice cadru didactic de azi: „Fiți plini de iubire, drepți, răbdători și perseverenți. Să aveți o idee modestă despre voi, dar o idee înaltă despre funcția voastră. Să nu treacă nici o zi, fără să învățați ceva, fie de la elevii voștri, fie din cărți, fie de la lumea în care trăiți. Hrăniți-vă sufletul citind zilnic din cărțile umane, din poeți, din istorici, din biografi: ei încălzesc inima și întăresc voința. În politică fiți alături de optimiștii cari cred că lumea poate fi ridicată prin instituțiile bune și voi sunteți una din bunele instituții ale lumii”.

Tot atunci, Traian Șuteu, președintele asociației clujene, scria în aceeași revistă „Învățătorul”: „Noi numai să fim oameni, oameni mari și tari la suflet. Să lepădăm ambițiile deșarte și micile orgolii. Să nu subordonăm intereselor personale pe cele generale. Să ne supunem disciplinei profesionale și să ne angajăm toate forțele în lupta socială pentru a scoate victorios stindardul dăscălesc. Să dovedim mai multă demnitate în vorbă și purtare pentru a ne ridica importanța înaintea lumei conducătoare. Să ne dăm sama de forțele noastre intelectuale și să nu alergăm după căpătuieli neiertate. Să pretindem însă recunoștința muncii cinstite și curate. Oamenii netrebnici să-i reducem la adevărata lor valoare, făcându-i să-și recunoască păcatele lor. Pe cei harnici să-i dăm de îndemn pentru a ține trează voia de muncă, ambiția nobilă, și voința hotărâtă. Să nu ne umilim și dejosim bătând prea des la ușile cari nu să deschid prea bucuros! Să mai așteptăm, căci nu va trece mult și vor veni ei la casa noastră. Să fim un corp solidar în toate manifestațiile noastre, cari astfel vor impune respect și ascultare factorilor conducători”.

Prof. Viorel DOLHA