Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Admiterea la clasele mici

Admiterea la clasele mici

Aşa cum ne-am obişnuit, atunci când vorbim despre admitere ne gândim la aceea de la facultate, la admiterea la liceu, care urmează examenului de capacitate, deci o asociem cu trecerea dintr-o etapă de şcolarizare în alta a elevilor mari. Tocmai pentru că sunt mari, pot susţine astfel de examene, cum sunt cele de admitere. Asta înseamnă că îi considerăm apţi pentru un efort susţinut de învăţare, capabili să îşi gestioneze emoţiile, să se concentreze asupra subiectelor pe care să le rezolve conform cerinţelor, să se poarte adecvat în probele date.

Dar pare cumva nefiresc să acceptăm că şi elevii mici susţin o formă de admitere, desigur adaptată nivelului lor de dezvoltare. Şi totuşi astfel de situaţii se întâlnesc. Una dintre acestea rezultă din presiunea pe care o fac familiile copiilor care trec în clasa a cincea asupra liceelor care au şi clase de şcoală generală. Numărul acestor clase însă este mic; unitatea de învăţământ îşi păstrează specificul de educaţie pentru ciclul inferior şi superior liceal.

Iată deci, realitatea este aceea că părinţii multora dintre elevii din diferite şcoli gimnaziale optează să-şi ducă pentru a studia în clasa a cincea copiii în licee, dar mai ales în colegiile naţionale. De ce? Motivaţiile sunt diverse. De la faptul că mai au un copil care învaţă acolo, poate chiar ei sunt absolvenţi ai acelei instituţii de învăţământ, pentru că admiră rezultatele acelei şcoli, pe care le-au observat în timp etc. Îşi doresc, de bună seamă, un mediu educaţional cât se poate de bun pentru copilul lor. Tocmai de aceea şi încă din multe alte motive îşi orientează copilul spre un liceu şi nu îl lasă, cum ar fi fost firesc, să termine cursurile în şcoala gimnazială unde a făcut clasele primare.

Orientarea şcolară care se face la nivelul şcolilor gimnaziale priveşte mai cu seamă elevii de clasa a opta. În multe cazuri, putem presupune că învăţătorii nici nu ştiu ce intenţii au unii dintre părinţii elevilor. În general, copilul urmează cursurile şcolii unde a fost înscris până la clasa a opta. Cei care aleg să plece sunt o excepţie. Sunt cazuri în care şcoala gimnazială află de mutarea elevului doar când părinţii vin să ceară actele, adică după ce au reuşit să obţină acordul de înscriere în altă parte. Evident că atunci nu mai este nimic de făcut, în sensul consilierii şi orientării şcolare.

Ce se întâmplă mai departe? Dacă se confruntă cu un număr mare de cereri de înscriere, iar numărul de locuri este limitat, să zicem doar pentru o clasă, atunci se deschide un nou capitol cu activităţi specifice numit Admiterea în clasa a V-a. În acesta sunt precizate procedurile standardizate, care menţionează perioada de înscriere, documentele necesare, tipul probelor care urmează să fie susţinute (cu modele de subiecte şi bareme), zilele şi orele în care se desfăşoară probele etc. Deci toate prevederile unei admiteri în toată regula.

Nu mai este cum era pe vremuri. Totul se petrece mult mai repede. Precocitatea este o caracteristică a multora dintre copii. Nu-i vorbă că şi părinţii îi presează încă de foarte mici să se dezvolte, oferindu-le diferite ocazii de a participa la cursuri, sau activităţi specifice unui domeniu de interes. Accesul la internet şi frecventarea susţinută a mediilor virtuale de informare contribuie semnificativ la accelerarea procesului evolutiv.

La nivelul simţului comun, sunt vehiculate unele informaţii conform cărora în ţări avansate, cum ar fi de pildă Japonia, admiterea a coborât la grădiniţă. Ipoteza este aceea că un copil intrat la o grădiniţă bună va avea un parcurs şcolar de succes, iar de aici, o carieră profesională performantă. Iar dacă va rata startul bun, apoi cu mare dificultate va mai putea concura în competiţia acerbă de pe piaţa forţei de muncă, pentru un loc într-o organizaţie care oferă un salariu atractiv, dar mai cu seamă oportunităţi pentru o carieră profesională care creează satisfacţii şi împlinire umană.

Observând care este situaţia de la noi, pentru a ocupa un loc într-o grădiniţă, am putea crede că tendinţa este pe cale să se actualizeze cât de curând. Numărul insuficient de locuri la grădiniţele de stat este un fapt recunoscut de toată lumea.

Dar toate aceste dificultăţi arată că poate ceva nu este în regulă. Ce principii de pedagogie stau în spatele unor astfel de comportamente? Este acceptabil ca părinte să îţi duci copilul într-o admitere cu mulţi candidaţi pe loc încă de la vârsta de nouă ani? Nu este totuşi prea devreme? Ştim, desigur, că, prin confruntarea cu obstacolele, copilul are şanse bune să se dezvolte. Mai ştim că elevii au dat testări naţionale în clasa II-a şi a IV-a, ceea ce le-a ocazionat o minimă experienţă privind o evaluare importantă.

Cum se poartă absolvenţii de clasa a IV-a într-un examen de acest gen? Depinde de fiecare copil în parte. Doar că emoţiile sunt mari, ceea ce, într-un fel sau altul, se poate deduce chiar şi în cele mai fericite ipostaze comportamentale.

Părinţii îi aşteaptă nerăbdători în curtea interioară a liceului să iasă din probă. Stau grijulii prin preajmă, gata oricând să intervină. Visează probabil la ziua când copiii de astăzi vor fi mari, la facultate. Cred că prin ceea ce fac în prezent o să modeleze un viitor promiţător copiilor lor. În paralel însă, se confesează cunoscuţilor cât le este de greu, lor în mod direct, dar mai ales copiilor. Se poartă de parcă nu este o decizie asumată, ci o voinţă misterioasă i-a determinat să aplice. Nervozitatea creşte uneori la cote înalte. Mai ales când rezultatul nu este cel aşteptat. Fac desigur contestaţie, dar şi presiuni de diferite feluri. La intrarea într-o competiţie cu mulţi candidaţi pe un loc, se ştie cu anticipaţie că cei mai mulţi dintre competitori vor rămâne nemulţumiţi, numai puţini dintre ei o să fie satisfăcuţi de rezultatul obţinut, acela care le permite să-şi atingă ţinta mult dorită. Dar pare că acest aspect se uită pe parcursul desfăşurării probelor. Situaţia în ansamblu este una delicată.

O nouă realitate şi-a făcut loc în lumea şcolii: admiterea la clasa a V-a.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti 6