Socialize

Facebook
Home » Actualitatea » Programe si proiecte » Alianţa Colegiilor Centenare la 5 ani

Alianţa Colegiilor Centenare la 5 ani

Alianta colegiilor centenareS-au împlinit cinci ani de la înfiinţarea Alianţei Colegiilor Centenare. Într-o lume a educaţiei, în care ezitările, dar și nemulţumirile sunt tot mai mari, ACC s-a vrut a fi o „alternativă” sau, dacă nu o alternativă, cel puţin un factor de complementaritate al „școlii reale” în faţa politicilor școlare oficiale, care s-au dovedit adesea a fi lipsite de coerenţă și viziune. Prin Statutul său, ACC a militat și militează încă – chiar dacă într-o formă mai puţin radicală – pentru descentralizare, convinsă fiind că descentralizarea va revigora nu doar managementul școlar, aflat într-o postură de improvizaţie continuă, ci mai ales acea răspundere și asumare a destinului unei instituţii. Descentralizarea înseamnă în fond crearea de noi forme de cultură instituţională, exact lucrul de care școala de azi are mai multă nevoie ca oricând.

ACC nu e, desigur, singura organizaţie nonguvernamentală a cadrelor didactice. Există aproape pentru fiecare disciplină de studiu asociaţii ale profesorilor. Dar vocile lor se aud prea rar, și cu prea puţine excepţii, în spaţiul public (o excepţie o constituie Asociaţia Profesorilor de Română de la Cluj, care scoate și o revistă periodică de didactică!), sugerându-se ideea că în locul creării și dezvoltării unei adevărate culturi instituţionale de care vorbeam s-a instituit foarte repede formalismul știut, generic și birocratic. De altfel, la o întâlnire recentă cu organizaţii nonguvernamentale care aveau ca obiect de activitate educaţia, am fot surprins să constat cât de multe sunt, dar mai ales cât de numeroase sunt cele despre care nimeni nu pare a fi auzit nimic dincolo de un nume și eventual birourile în care-și află sediul…

Pentru ACC acești cinci ani au fost ani de afirmare. „Filozofia” organizaţiei colegiilor cente­nare s-a constituit pe parcurs și a devenit în cele din urmă „o filozofie a faptelor”. Alianţa poate socoti că anii care au trecut au fost rodnici. Probabil că nicio altă organizaţie nonguvernamentală din România nu-și poate pune la activul ei atâtea realizări de substanţă: al patrulea volum anual de studii, de note și articole ale profesorilor aparţinând ACC, apariţia la București a primului număr al revistei elevilor din ACC, LiteraTa, graţiei unui proiect al colegiilor bucureștene membre, Zilele Alianţei Colegiilor Centenare, parteneriate cu câteva orga­nizaţii universitare, dintre care mai recent cu „Cre­ding”, întâlniri și dezbateri pe teme diverse și fier­binţi ale educaţiei, un parteneriat fructuos cu Tribuna Învăţământului, implicarea în câteva proiecte europene, dar mai ales conturarea treptată a unei comunităţi profesionale, ale cărei idealuri se polari­zează în jurul ideii de valoare: valoare în educaţie, valoare în societate.

Recenta întâlnire de la Ploiești a reiterat în bună măsură direcţiile către care se îndreaptă Alianţa Colegiilor Centenare. S-a confirmat prin partici­parea ultimului laureat al Premiului Lykeion, acad. Eugen Simion, că ACC nu este doar o organizaţie oarecare sau doar un „brand” pentru ceea ce ar fi școala românească de azi (lucru oarecum firesc și în datele obiective ale realităţii: trebuie să rămână în fond, în ciuda „crizelor” repetate, și spaţiul unei educaţii de calitate!), dar mai ales un model de afirmare a formelor societăţii civile. Participând mai mulţi membri decât la oricare altă întâlnire (existând, din păcate, și absenţe notabile, precum cele din București sau Craiova, de exemplu), colegiile centenare și-au recapitulat reușitele și au inventariat, în discuţii particulare mai ales, eșecurile. Iar eșecurile, atâtea câte sunt, au fost identificate, așa cum poate de altfel lumea se aștepta, tocmai la ceea ce organizaţia și-a propus să dezvolte indirect, acesta nefiind un obiect concret de statut: cultura instituţională. Este mai mult decât neobișnuit să constaţi că organizaţia se confruntă totuși și după cinci ani cu probleme de comunicare. Uneori astfel de lucruri ating absur­dul, cazul unui colegiu (formal încă mem­bru!) fiind de domeniul anecdoticii: schimbarea directorului care a iniţiat admiterea în ACC a dus la o ruptură totală de comunicare în interiorul colegiului, iar noul director s-a interesat dacă… ar putea fi admis în Alianţă. „Morala”, dacă este vreuna, ţine de ceea ce înseamnă viaţa noastră politică și so­cială. Schimbările frec­vente de direc­tori, men­ţinerea lor la „mâna politicului”, in­te­resele mărunte lo­cale, toate fiind în cele din urmă un produs al unui tratament dispre­ţuitor la adresa școlii, au făcut ca lumea școlii să-și piardă parte din nobleţea de odinioară. Poate că pentru cei care reprezintă azi clasa politică – o lume vânzolită de interese, în primul rând! – școala nu mai este decât unul dintre mul­tele și monotonele mecanis­mele de infra­structură a statului, izvor de voturi și nimic mai mult. Poate că demagogia s-a „lipit” atât de mult de lumea școlii, încât nimic și nimeni nu mai poate schimba ceva. Atunci se poate spune cu adevărat că schimbări nu mai pot fi așteptate de la politicieni și că singura soluţie este ca ele să vină de jos în sus, să fie impuse. Dar pentru asta trebuie o insistenţă și o temei­nicie care nu vin din senin, un fel de „ero­ism” care poate părea azi caduc. Alianţa Colegiilor Cente­nare pare a se îndrepta poate către un asemenea orizont. Șansa ei este poate tocmai cadrul neformalizat al organizării activităţilor, sinceritatea dezbaterilor, neploconirea în faţa oficialilor zilei, transmiterea fără ezitare, dar cu sufi­cientă eleganţă a mesajului atunci când el se constituie printr-un consens… Este adevărat, în acest ultim context, că ACC nu este o organizaţie monolit. Diver­sitatea părerilor este uneori foarte mare, dar suportabilă. De altfel, orice orga­ni­zaţie puternică se verifică tocmai în această diversitate a ideilor.

Curios sau nu, ACC n-a prea fost onorată cu prezenţa oficialilor la întâlnirile și dezbaterile organizate. Nici la întâlnirea de la Ploiești nimeni din MEN (deși au fost zvonuri că va veni fie ministrul, fie secretarul de stat pentru preuniversitar) n-a făcut un asemenea gest. Nu-i mai puţin adevărat însă că, în ceea ce privește Consiliul Director, acesta a avut numeroase întâlniri cu „locatarii” din strada Berthelot, iar unele cu ceva rezultate. Un dialog există în ciuda tuturor obstacolelor!… Mai important decât orice e însă faptul că ACC a devenit o prezenţă recunoscută în spaţiul public. Despre ACC se vorbește în mediul universitar și academic. Nu doar fiindcă figuri importante au devenit laureaţi ai Premiului Lykeion, o formă de consacrare cu modestele mijloace ale ACC a valo­rilor din cultura noastră de azi. Așa cum o formă de consacrare a acestor valori a fost și ultimul volum apărut al ACC – Colegiile Centenare și Academia Română. Ea e recunoscută în spaţiul public poate și fiindcă reprezenta, iniţial, o iniţiativă a unui grup de profesori de la cel mai „titrat” colegiu membru: Colegiul Naţional Sf. Sava…

Și chiar dacă uneori ACC nu a reușit să-și ducă la capăt toate proiectele, sau dacă ea uneori se confruntă încă, așa cum observam la început, cu elementare probleme de comunicare, bilanţul ACC rămâne în cele din urmă unul surprinzător de pozitiv.

Adrian COSTACHE