Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Evenimente » Alianța Colegiilor Centenare – O privire din interior

Alianța Colegiilor Centenare – O privire din interior

1 pag 5S-a desfășurat recent la Focșani, la Colegiul Unirea, a șase ediție ediție a Zilelor Alianței Colegiilor Centenare. Cumva diferit de celelalte ediții. S-au făcut de astă dată eforturi de privire din interior a lucrurilor. Ocazia a oferit-o o scrisoare a Colegiului Eudoxiu Hurmuzachi, din Rădăuți, membru al Alianței. În contextul acestei scrisori, ceea ce era cumva de așteptat, a căpătat chip prin textul colegiului bucovinean sub forma unei întrebări: Care sunt „avantajele” apartenenței la structura ACC?…

 Întrebarea nu a surprins prea mult, poate pentru că ea ar fi putut avea deja răspunsul dat sau poate fiindcă ea mai fusese pusă. Răspunsul consta în acele acțiuni „canonice” asociate ACC și care se desfășoară de aproape șase ani încoace. Ele se numesc: Zilele Alianței Colegiilor Centenare (care-i un prilej de dezbateri, de schimb de idei, de conturare a unor proiecte), redactarea „Rezo­luției” anuale cu privire la starea școlii preuniver­sitare, editarea, tot anuală, a volumului tematic al ACC, editarea revistei elevilor din colegiile bucureștene aparținând ACC (două numere până acum!), intitulată „LiteraTa”, și, cumva mai general, fixarea unor sume în buget pentru realizarea altor proiecte, de către colegii, decât cele consacrate deja.

S-a văzut, pornind de la această scrisoare, din nou ceea ce într-un fel se constituie într-un păcat mai mare, originar, al societății românești de după 1990: „ezitarea” în a găsi sau uneori chiar lipsa mijloacelor de a se realiza un alt tip de „cultură instituțională” decât cea oferită de stat, în cazul de față de MEN. E adevărat, nu e deloc simplu, dar în același timp e poate simptomatic faptul că la recenta ediție a „Zilelor ACC”, Diploma „Titu Maiorescu” pentru „Contribuții le dezvoltarea insti­tu­țională a ACC” nu a putut fi acordată niciunuia dintre colegiile membre, doar șase dintre ele primind până acum această distincție… Colegiul Hurmuzachi însuși se regăsește cumva tot într-un fel de spațiu gri, ca majoritatea de altfel, în care contribuția la dezvoltarea unei „culturi instituționale” rămâne modestă, propriile inițiative fiind palide, iar dorința de a realiza un „proiect” în cadrul ACC nu s-a materializat, fiind deocamdată doar parte dintr-o virtualitate. Pe de altă parte, nu se poate reproșa Colegiului din Rădăuți faptul că nu ar fi participat la toate, sau aproape toate, acțiunile Alianței, afirmându-și uneori cu limpe­zime punctul de vedere.

Așadar, la întrebarea „Ce beneficii sau care sunt avantajele calității de a fi membri ai ACC?, dincolo de beneficiul de imagine, recunoscut de mai toată lumea, răspunsul ar putea fi acum, după discuțiile purtate, astfel formulat: avem atâtea beneficii câte… ne acordăm, prin valorificare la maximum sau, dimpotrivă, la minimum a con­dițiilor, contextului organizațional al funcționării ACC.

O altă intervenție din cadrul dezbaterilor a atras de asemenea atenția, aducând „un suflu nou” în ceea ce privește ecoul unor acțiuni, dar și perspectivele care pot fi asociate existenței Alian­ței. Intervenția a avut în vedere modul/mă­sura în care ACC a reușită să-și atingă obiectivele înscrise în Statut, în număr de douăsprezece. A fost o luare de poziție de fond și necesară, mai ales că obiectivele ACC înscrise în Statutul organizației sunt realmente, cel puțin unele dintre ele, ambițioase: bacalaureat dife­rențiat, admitere con­form unui regulament propriu, rezultat al unei descentralizări a siste­mului preuniversitar, autono­mie așadar a cole­giilor centenare, la care se adaugă și altele, precum formarea „bunului cetățean”, afirmarea calității în procesul educației etc. Sunt obiective care au necesitat și necesită în continuare luări de atitudini publice, participări la redactare de documente oficiale ale MEN etc. Necesită în același timp și o punere de acord, mai întâi a propriilor membri ai ACC, fiindcă nici în această zonă atitudinile nu suferă de… unanimitate. Ceea ce, desigur, nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni. Dar, odată ajuns la un consens, eforturile trebuie conjugate, pentru a nu se mai contura singulari­tatea ce caracterizează anume poziții…

O lectură atentă a scopului și obiectivelor Statutului ACC ne poate pune, într-adevăr, pe gânduri. Concluzia ar fi că, deocamdată, puține obiective au fost atinse. Trebuie să fie această stare de fapt îngrijorătoare?!… Opinia noastră este că nu și că, dincolo de succesul modest al realizării unora dintre aceste scopuri, ACC înseamnă în fond și altceva în cultura educațională de azi, chiar dacă Statutul nu formulează expres acest „altceva”. Un „altceva” nu neapărat în sensul elitist, criticat uneori, sau privit cu circumspecție de către MEN, ci în sensul unui dialog și al unui exercițiu al dialogului care ar putea să se înfiripe cu adevărat într-un spațiu în care dialogul a fost compromis (cu bună știință, din instinct birocratic?!…) de către chiar Ministerul Educației însuși. Iar compromiterea nu a vizat relația cu ACC, ci cu mai toate organizațiile profesionale sau asociațiile cadrelor didactice…

În același timp, și aici modul de a privi lucrurile pare a confirma cumva o atitudine-standard, care nu a ocolit nici ACC, orice organizație non­guvernamentală presupune inițiative din interior, uneori acțiuni de voluntariat, or aceste lucruri nu par să fi fost asumate în dimensiunea și conse­cințele lor. S-a insinuat și de astă dată ideea că undeva la București cineva ar trebui să aibă „grijă” ca aceste obiective să fie atinse… De altfel, tot simptomatic, încercarea de „descentralizare” a activităților ACC pe zone geografice, cu centre la Iași, Brașov, București și Craiova, nu a avut, deocamdată, succesul scontat, cu toate că în fiecare dintre aceste zone este prezent un membru al Consiliului Director, de la care Alianța în ansamblu are mai mult așteptări…

Întâlnirea de la Focșani ar putea fi semnul unui mai mare interes pentru evoluția în timp a Alianței, ca și pentru deschiderea ei către dialog nu doar în interior, ci și cu alte colegii/licee din țară. În fond, dezbaterile informale ale primei sau celei de-a doua Reforme a preuniversitarului au cam încetat. Sigur, ne-am putea întreba dacă ele mai sunt necesare în condițiile în care MEN a avut cel puțin până acum o atitudine de-a dreptul „autistă”: a acceptat uneori, de formă, întâlniri cu ACC, a participat la unele dezbateri, a dat răspunsuri mai mult sau mai puțin formale la „interpelările ACC, dar, cu puține excepții, lucrurile am rămas așa…. „cum nu ne-am înțeles”.

Alianța Colegiilor Centenare rămâne un mare câștig al acestor ani, în ciuda tuturor criticilor care i se pot aduce. Ea a demonstrat că școala se poate organiza nu doar în numele unor revendicări salariale sau de altă natură, sindicală, ci și în jurul unor revendicări care se înscriu mai degrabă în ordinea valorică a educației. Lansarea recentului volum al Alianței la Târgul Educațional de la British Council poate spune ceva semnificativ în acest sens. Mai ales în contextul în care tematica volumului ultim (al cincilea) a fost „Adevăr, bine, frumos în școala de azi”, valori pe care școala de azi încearcă a le „reseta” în acord cu o lume contemporană dinamică, dar marcată de felurite primejdii.

Adrian COSTACHE