Socialize

Facebook
Home » Institutii » ARACIP » „Am realizat o construcţie instituţională solidă, care are un cuvânt de spusla orice plan de înnoire în educaţie”. Interviu cu prof. dr. Constanţa Valentina Mihăilă, vicepreşedinte al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar

„Am realizat o construcţie instituţională solidă, care are un cuvânt de spusla orice plan de înnoire în educaţie”. Interviu cu prof. dr. Constanţa Valentina Mihăilă, vicepreşedinte al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar

2 pag 9Doamna Constanţa Valentina Mihăilă este absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, în anul 1987 şi din anul 1990, cadru didactic titular la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, din Bucureşti. În paralel cu activitatea didactică, domnia sa a fost preocupată şi de îmbunătăţirea managementului în sistemul naţional de educaţie. Experienţa acumulată, începând din anul 1999, în diverse funcţii de conducere în MEC (director al învăţământului liceal, director de imagine internaţională) şi în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar (CNEAIP), a fost valorificată într-un mod cât se poate de eficient. Domnia sa este vicepreşedinte al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, de la înfiinţare până în prezent. Din acest motiv am considerat că este una dintre cele mai autorizate persoane care pot formula aprecieri referitoare la evoluţia agenţiei.

Stimată doamnă profesor, în 2005, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75, se pregătea cadrul legislativ necesar înfiinţării ARACIP. După 10 ani, cum apreciaţi evoluţia agenţiei?
În 2005, OUG nr. 75, cunoscută ca lege a calităţii educaţiei, s-a pregătit în timp record: s-a lucrat foarte intens, în echipe diferite, la solicitarea ministrului Mircea Miclea. Au lucrat la lege persoane care aveau deja o experienţă pe zona de evaluare externă, astfel încât, practic, s-a preluat un model consacrat pentru învăţământul particular şi s-a extins la toate şcolile, indiferent de forma lor de finanţare. Astfel am învăţat că, atunci când este o voinţă politică puternică, se poate face o lege repede, cu profesionişti şi cu entuziasm.
Aceasta este povestea începutului. Realitatea a ceea ce a urmat nu a mai avut nimic mitic. Toată lumea a reacţionat, lumea şcolii şi lumea politică, cu atât mai dur cu cât ministrul ctitor a demisionat şi nu a avut cine să-i apere construcţia instituţională – căci ordonanţa a determinat naşterea celebrelor, azi, ARACIS şi ARACIP. Prin urmare, „Ajută-te singur!” a fost lecţia următoare şi este şi acum principiul de acţiune la ARACIP.
Ani buni, lumea a cerut desfiinţarea instituţiei pentru care în România nu s-a cheltuit nimic, căci s-a preluat patrimoniul fostei CNEAIP şi, paradoxal pentru o instituţie publică, legea a stabilit autofinanţarea ei integrală, adică din taxele percepute, şi ele stabilite tot prin lege. Instituţie publică, ARACIP a trebuit să îşi gestioneze cu maxim de atenţie cheltuielile, căci salariile personalului nu sunt de la sine înţelese, nu intră automat în cont la o dată a lunii, deci, cu reguli bugetare stricte, Biroul Executiv al instituţiei a procedat la analiza atentă a fiecărui bănuţ intrat sau ieşit. Cu alte cuvinte, la ARACIP s-a înţeles repede ce înseamnă un buget sau o execuţie bugetară, cât poţi cheltui din ceea ce ai şi pe ce te poţi baza, sub aspect financiar pentru o proiecţie pe termen lung.
Ba că ARACIP cere hârtii, ba că vrea să vopsească şcolile în portocaliu, ba că salariaţii au salarii „nesimţite” şi îşi dau prime fabuloase, ba că au instituit lucrul la ghişeu (şi nu pe holuri sau la telefon, cum se doreşte de mulţi care, de altfel, proclamă transparenţa şi corectitudinea…), ba că ARACIP desfiinţează şcolile, ba că… nu le desfiinţează etc., etc., toate acestea sunt numai câteva dintre valurile pe care a navigat în 10 ani barca noastră.
În fapt, suntem o instituţie în care s-a asigurat continuitatea la nivelul conducerii şi al acţiunii (fapt destul de rar întâlnit nu numai în România). Am înregistrat o creştere substanţială a volumului activităţii datorate fondurilor europene (fapt relevat în rapoarte scrise de peste 20 de echipe de control), cu o independenţă decizională considerabilă faţă de Ministerul Educaţiei, cu o distanţare clară faţă de factorul politic. Singura noastră politică este aceea a calităţii, conform cadrului instituit de OUG nr. 75 şi de toată legislaţia subsecventă care i-a urmat şi de care suntem responsabili.
ARACIP a creat în 10 ani în România un model de asigurare a calităţii care s-a dovedit funcţional şi care este adoptat şi de alţii din Europa, spre exemplu Portugalia. Am evaluat extern jumătate din şcolile care funcţionează actualmente şi, în următorii trei-patru ani, le vom evalua şi pe celelalte. Evoluţia pozitivă a şcolii româneşti de azi, funcţionarea cu acte în regulă, cu autorizaţii sanitare şi de securitate la incendiu, orientarea strategică a şcolii pe baza proiectului de dezvoltare instituţională, primele demersuri de autoevaluare, măsurarea satisfacţiei părinţilor şi a altor beneficiari indirecţi, chiar rezultatele mai bune la PISA, toate demonstrează că înfiinţarea acestei instituţii a fost o idee bună. „Cu minim de cheltuială, maxim de rezultat” este un principiu rar întâlnit la o instituţie de stat.

Pentru o persoană implicată în conducerea instituţiei, care sunt principalele motive de satisfacţie?
Adevărat e că ce nu te omoară te face mai puternic. Fiecare reorganizare din sistemul bugetar ne-a tot slăbit şi ne-a rărit rândurile. Dar sunt foarte mulţumită că am păstrat o parte din echipa cu care am pornit la drum. }ara are azi prin experţii interni (10 persoane, nu vă imaginaţi altceva!) nişte profesionişti cu o practică importantă, care ştiu să facă o lege bună şi să aplice eficient nişte mecanisme realiste. Pe noi nu ne legitimează teoria şi ne omoară practica, cum se întâmplă de regulă. În 10 ani am demonstrat că am pus bine în practică o bună teorie. Fiecare dintre cei 10 experţi interni este capabil să reprezinte interesele instituţiei în orice context.
De asemenea, mă bucură faptul că am reuşit să scoatem la iveală din sistemul preuniversitar peste 400-500 de cadre didactice cu reale aptitudini de evaluare externă, din cei aproximativ 700 de evaluatori externi pe care i-am recrutat, format, înregistrat. Practic, avem acoperire în toată ţara cu oameni de mare calitate profesională, cu care putem duce orice bătălie.
Apoi, mă satisface faptul că toate şcolile ştiu astăzi că nu îşi pot desfăşura activitatea fără autorizaţia de funcţionare provizorie şi fără acreditare. Mă bucur că multe dintre şcolile particulare acreditate de noi au demonstrat valoare şi se dezvoltă frumos. Mă satisface că am emis peste 2000 de atestate privind nivelul calităţii educaţiei furnizate de şcolile din România, publice şi private. Zi după zi suntem percepuţi de şcoala românească şi de Ministerul Educaţiei din ce în ce mai corect, aşa cum ne dorim noi, ca un factor de înnoire şi un partener pentru schimbare.
Încă un motiv de satisfacţie este determinat de multele proiecte (cred că peste 25-30) cu finanţare externă pe care le-am implementat. Fără niciun ban de la statul român, doar pe bază de tarife plătite de şcoli, cum am fi putut crea şi implementa un sistem de calitate dacă nu ar fi fost fondurile europene? S-a creat în România de azi o mare neîncredere în acestea, determinată de neclarităţile legislative în materie, de tergiversarea rambursărilor şi deci a plăţilor, de gestionarea lor iresponsabilă din partea unora. Pentru ARACIP fondurile europene au fost o sursă de putere şi de dezvoltare.
Mă satisface, de asemenea, faptul că nimeni, dar absolut nimeni nu poate argumenta azi că suntem birocraţi, chiar dacă acest reproş pe care îl auzim des este un refugiu pentru mulţi dintre aceia care fug de muncă şi de răspundere. Şcoala este, în general, o zonă a birocraţiei, unde se intersectează şi se suprapun cerinţe juridice multiple şi unde se întocmesc documente. Ceea ce ARACIP îi cere şcolii nu este ceva în plus, este doar o nevoie de ordonare, sistematizare, asigurare a trasabilităţii în numele stării de bine şi progresului pentru fiecare elev.
Sunt mulţumită că ARACIP este o instituţie modernă, că nimic din ceea ce este de ultimă oră ca tehnologie nu îi este străin, că instituţia este capabilă în continuare de proiecte, că nu încremeneşte în modelul funcţionarului cu mânecuţe. Agenţia demonstrează, în România, că funcţionarul public este un servitor public, şi nu un stăpân. Noi sprijinim şcolile prin acţiunea noastră, nu le umilim şi nu ne izolăm de realităţile dificile cu care se confruntă, deseori nu din vina lor. Cu alte cuvinte, am realizat o construcţie instituţională temeinică, care are un cuvânt de spus la orice plan de înnoire în educaţie.

Dar nemulţumirile care sunt?
Mă nemulţumeşte că nu am încheiat evaluarea externă a calităţii la toate şcolile. Legea prevede obligaţia acestui demers la fiecare cinci ani, dar nu menţionează ce se întâmplă dacă o şcoală nu solicită derularea procesului. Cu mai mult concurs din partea Ministerului Educaţiei şi inspectoratelor şcolare, se va realiza şi acest lucru în viitorul apropiat. Sunt judeţe unde mulţi dintre inspectorii şcolari sunt evaluatori ARACIP, aşa că intersectarea cu cerinţele calităţii s-a făcut mai uşor. Mă nemulţumeşte că organigrama iniţială a instituţiei, cu 50 de posturi, a fost redusă succesiv prin decizii arbitrare, astfel încât am ajuns acum să gestionăm sistemul preuniversitar cu 10 experţi. Mă nemulţumeşte că lucrăm în proiecte europene cu salarii extrem de mici, sau chiar fără bani, în contextul în care economia României nu ar avea decât de profitat de pe urma unor angajaţi bine plătiţi.
Mă nemulţumeşte că legislaţia nu prevede niciun instrument de recompensare a angajaţilor performanţi, ba mai mult, lasă loc liber controalelor discreţionare, neconstructive, costisitoare, cronofage şi blocante, la comandă politică, cu scop punitiv.
Mă nemulţumeşte că, după 10 ani (în care n-am murit ca instituţie, cum aşteptau mulţi), încă nu există o construcţie comună puternică minister – ARACIP – inspectorate şcolare în spiritul calităţii pe care şcolile trebuie să o furnizeze prin îndeplinirea standardelor. Nu avem un mesaj instituţional comun, parcă alergăm fiecare (ca instituţie) pe culoare separate şi atunci, ce îi rămâne şcolii ca percepţie şi înţelegere?
De asemenea, mă nemulţumeşte că nu definim la fel meritul didactic, în sensul progresului pentru fiecare elev, astfel încât apar în continuare metodologii în care cadrele didactice sunt recompensate în funcţie de cantitatea de hârtii-dovezi de activitate, şi nu în funcţie de ce au făcut concret la clasă prin acele activităţi la care au participat.

Este dificil să gestionezi un sistem de asemenea complexitate?
Da. Fără experienţă şi fără expertiză este imposibil. Iar sub presiunea politică şi a imposturii este frustrant. Fără motivare salarială este aproape ciudat şi dubios („cu siguranţă trebuie să fie altceva, vreun beneficiu, de nu se îndură ăştia să plece…”).
Am trăit însă şi destule momente în care mulţi din afara sistemului, în contact cu noi, se minunau că mai există Don Quijote. Cam asta este educaţia azi pentru cei care au valoare şi nu sunt refuzaţi de alte domenii sau de alte slujbe: act pur de donquijotism.
Zilnic nu, dar săptămânal ne spunem că, în fond, suntem profesori la şcoli mari sau experţi europeni şi s-ar putea să ne fie mai bine şi mai uşor la catedră sau în proiectele altora decât în focul bătăliei cu sistemul. Ştim că nu ni se vor ridica statui, dar mai avem şi sentimentul că cineva ne aşteaptă cu o cizmă pregătită parcă pentru a-şi asigura satisfacţia că nici noi nu am fost mai buni şi mai corecţi decât alţii… Dar nu plecăm pentru că ne place ceea ce facem şi pentru că avem de apărat un renume profesional.

Agenţia a fost şi este implicată în derularea unor programe cu finanţare europeană. Care sunt beneficiile sistemului naţional de educaţie?
Nu mă voi referi la rezultatele efective ale proiectelor, cu efect pe termen lung, care constau în corpuri profesionale, proceduri, instrumente şi standarde.
Vreau doar să spun că reuşim treptat, în România, să avem date cantitative şi calitative coerente şi sistematice despre şcoli. Scoatem şcolile dintr-o anume izolare şi stare de insularitate şi le deschidem spre comparaţii: cu sine şi cu alţii, asemănători.

În prezent se află în derulare două proiecte: „Educaţie de calitate în şcolile din mediul rural” – ID 133316 şi „Sprijinirea şcolilor pentru creşterea calităţii serviciilor educaţionale” – ID 138879, proiecte în care sunt implicate câteva mii de unităţi de învăţământ. Care sunt obiectivele vizate?
Cel mai important fapt este că, prin aceste proiecte, ne-am dus în mod special la ţară, la şcolile din mediul rural, despre care toată lumea ştie că se confruntă cu dificultăţi, dar puţini găsesc modalităţile concrete de sprijinire. Copiii din acest mediu de rezidenţă au dreptul la şanse egale cu ale celorlalţi la educaţie de calitate. Acţiunea noastră a stârnit o mare emulaţie, am reuşit să arătăm interesul statului pentru cetăţeni şi mă refer la părinţii care sunt intervievaţi de evaluatorii noştri în legătură cu satisfacţia faţă de serviciile educaţionale. Aceste ches­tionare se aplică pe calculatoarele şcolilor şi au fost unele cazuri când au participat şi bunicile… Cei care nu au o imagine formată asupra şcolii din mediul rural pot să consulte pagina noastră de facebook.
Ca obiective concrete, în aceste proiecte ne-am propus în principal: evaluarea externă a calităţii la peste 1200 de şcoli, preponderent din mediul rural; formarea a peste 2400 de cadre didactice din comisia pentru evaluare şi asigurarea calităţii din aceste şcoli; implementarea de noi instrumente de lucru, moderne, electronice pentru evaluarea externă; crearea unui set suplu, modern şi coerent de standarde de evaluare externă.

Cât de necesare sunt noile standarde?
Din punctul de vedere al sistemului educaţional, nu reprezintă o urgenţă. Standardele actuale sunt cunoscute şi aplicate în şcolile pe care le-am vizitat, dar destul de puţin utilizate şi promovate de către inspectoratele şcolare şi necunoscute în destule şcoli. Cu alte cuvinte, mai puteam sta liniştiţi încă 10 ani până să se trezească lumea… Dar, cum spunea un poet pe la 1840, „veacul înaintează” şi noi, ştiind ce e nou în materie de educaţie, nu puteam să nu ne sincronizăm ritmurilor. Avem viteză mai mare decât sistemul. Iar din experienţa pe care am acumulat-o ştim care sunt limitele standardelor actuale, uneori stufoase, redun­dante, insufi­ciente sau supraregle­mentând.
Experimentăm un set de standarde mult mai coerent intern (autorizare – acreditare – evaluarea calităţii) şi extern, în sensul corelării cu mijloacele tehnice oferite de platforma http://calitate. aracip.edu.ro. Va fi mai uşor pentru şcoală să-şi urmărească progresul, să creeze comparaţia autoevaluare-evaluare externă şi să se compare cu alte şcoli. Se va surprinde mai fidel progresul şcolii şi al elevilor, capacitatea cadrelor de a asigura starea de bine a copiilor. Se va face economie de timp şi de resurse.

Cum apreciaţi colaborarea structurilor ARACIP cu inspectoratele şcolare?
La fiecare vizită de evaluare externă, ARACIP solicită observator din partea inspecto­ratului şcolar. Puţini sunt însă inspectorii interesaţi în mod real de constatările ARACIP privind îndeplinirea standardelor şi de activităţile concrete pe care trebuie să le realizeze şcoala după încheierea vizitei. Ni se semnalează frecvent că inspectorii şcolari au alte sarcini suprapuse peste acestea comune cu noi, că sunt grăbiţi şi excedaţi.
Cred că rolul inspectoratului şcolar trebuie regândit din perspectiva asigurării calităţii şi a colaborării cu ARACIP. În mod normal, la nivel de ţară, ar trebui să folosim aceleaşi standarde, proceduri, instrumente. Obiectul muncii noastre, ARACIP şi inspectorat şcolar, ar trebui să-l reprezinte calitatea oferită de şcoală. Iar acolo unde este scăzută trebuie foarte atent analizat dacă s-au luat toate măsurile, dacă s-a acordat tot sprijinul instituţional. E simplu să laşi tot greul pe umerii directorului… Altfel spus, relaţia de colaborare a ARACIP cu inspectoratele şcolare are mult spaţiu de evoluţie.

Într-o perspectivă apropiată, care sunt priorităţile agenţiei?
Un raport de calitate pentru fiecare şcoală din România. Date clare, coerente, sistemice privind calitatea educaţiei. Definirea excelenţei în educaţie. Informatizarea întregii activităţi.

Interviu realizat de Ioan ARDELEANU

Așteptăm la redacție materiale (educație, didactică, pedagogie, reformă, cultură, societate, opinii etc.) pentru a le publica în revista tipărită și pe site-ul revistei “Tribuna învățământului”.
Email: tribuna@megapress.ro