Socialize

Facebook
Home » Editorial » Editorial » ANDERSEN ŞI LECTURA ÎN ERA DIGITALĂ

ANDERSEN ŞI LECTURA ÎN ERA DIGITALĂ

Rolul lui Hans Christian Andersen în istoria culturii şi a civilizaţiei trebuie, cu fiecare 2 aprilie (autorul s‑a născut la 2 aprilie 1805), reactualizat şi nuanţat. Prin poveştile sale, în special (deşi a scris şi romane, piese de teatru, poeme, jurnale de călătorie), scriitorul danez a îmbogăţit literatura şi a extins sfera imaginarului colectiv cu noi scenarii, lumi şi universuri. În acelaşi timp, prin creaţiile lui exemplare, a propus un sistem de repere morale, spirituale şi existenţiale, înnobilând aventura epică şi experienţa literară cu valoare etică şi sens educaţional. Nu în ultimul rând, poveşti precum „Degeţica“, „Mica sirenă“, „Crăiasa zăpezilor“, „Fetiţa cu chibriturile“, „Hainele noi ale împăratului“, „Răţuşca cea urâtă“, „Soldăţelul de plumb“ şi celelalte au atras, de la publicarea lor până în prezent, sute de milioane de copii şi de adulţi să le citească, aducându‑i, prin frumuseţea lor, în lumea cărţilor. Multora, poveştile lui H.C. Andersen le vor fi stimulat gustul pentru carte, mulţi vor fi pătruns în universul fascinant al lecturii pe poarta deschisă, generos, de autorul danez. Şi astfel Andersen, prin scrierile lui captivante, prin atragerea copiilor şi a tinerilor în spaţiul imaginar al cuvântului tipărit, a creat nu numai o operă literară, ci a desfăşurat şi o operă de culturalizare şi spiritualizare a generaţiilor, de‑a lungul şi de‑a latul pământului. Nu orice operă de valoare întruneşte cele trei dimensiuni ale operei anderseniene. Există lucrări validate de critică, înregistrate în patrimoniul culturii, care, astăzi, nu mai sunt frecventate decât de puţini cititori ori nu mai sunt citite de nimeni. Desigur că aceasta nu le scade valoarea. Dar poveştile lui Andersen sunt vii. La mai bine de un veac şi jumătate de când au fost scrise, continuă încă să atragă şi să fascineze noi şi noi generaţii de cititori, fiind, în continuare, editate în milioane de exemplare.

De ziua lui Andersen, la 2 aprilie, din 1967 încoace, se celebrează Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, prilej de reflecţie la importanţa lecturii în dezvoltarea intelectuală, morală şi spirituală a individului. Chiar dacă rolul cărţii în edificarea spiritului uman este, încă, larg împărtăşit, o astfel de reflecţie se dovedeşte necesară astăzi, în era ICT (Information and Communication Technology). De la cea mai fragedă vârstă, copiii sunt atraşi de gadgeturile digitale, care fac parte din existenţa cotidiană a omului contemporan. Odată cu trezirea progresivă la cunoaştere şi la conştiinţa de sine, fascinaţia lor pentru tehnologie şi terminalele digitale, pentru tot ce le oferă acestea creşte inexorabil. Jocurile, scenariile ludice, fantastice ori SF, lumile multidimensionale, universurile paralele pe care li le propun tehnologia digitală şi internetul le configurează (le „formatează“) universul mental şi existenţial. Cu cât atracţia este mai mare, cu cât pătrund mai mult şi mai complex în labirinturile nesfârşite ale universului virtual, cu atât micii (şi marii) exploratori, navigatori, aventurieri se îndepărtează de lumea cărţilor şi a lecturii. Printr‑un click sau un touch, deschizi poarta unui nou univers, intri într‑o nouă lume, apoi în alta şi iar în alta, ori eşti, simultan, în mai multe spaţii şi dimensiuni, ca o „Alice în ţara minunilor“ transferată în mediul digital. Pe când, pentru a avea experienţe similare sau oarecum apropiate pe calea lecturii, trebuie să citeşti sute de pagini, lucru care ia zile şi săptămâni, într‑o stare a recluziunii şi solitudinii, a liniştii şi meditaţiei, departe de lumea dezlănţuită a vieţii şi comunicării cotidiene. O abordare care nu mai convine copiilor şi tinerilor de azi, care, navigând pe smartphone, iPhone, tabletă şi laptop (desktopul e deja perimat), sunt conectaţi în grupuri şi comunităţi, angrenaţi în experienţe şi aventuri care mai de care mai atractive. Nu trebuie ignorate riscurile şi pericolele care vin, deseori, deghizate pervers şi înşelător, pe internet, având în copii un public‑ţintă extrem de vulnerabil.

Care ar fi soluţia? Pe de o parte – nimeni, cu judecată rezonabilă, nu se îndoieşte –, cărţile sunt necesare, iar experienţa lecturii nu poate fi substituită de nimic în dezvoltarea minţii şi îmbogăţirea sufletului. Pe de alta, tehnologia este inevitabilă, iar progresul ei impetuos ne digitalizează existenţa, din ce în ce mai mult, făcând facilităţile tehnologice indispensabile, fireşti, condiţiei omului de azi. Calea de mijloc, ca în majoritatea cazurilor, indică, probabil, ieşirea din impas. Nu trebuie să eliminăm cărţile din viaţa noastră, dar nici nu putem să ne dispensăm de tehnologie. În cazul copiilor, aportul cărţilor trebuie să precumpănească în procesul dezvoltării, dublat, progresiv, prudent, responsabil, de implicarea tehnologiei. Lectura cărţii tipărite trebuie privită într‑un raport de complementaritate în actul formării – formare prin citit, dar şi prin joc –, cu frecventarea lumii virtuale. Nu „ori‑ori“, ci „şi‑şi“. Mai mult decât atât, cartea şi tehnologia se întâlnesc în mediul digital. Dacă atracţia display‑ului gadgetului (ca să vorbim într‑o curată limbă digitală) este mai mare decât cea a filei noi ori îngălbenite a cărţii (deşi sunt perspective din ce în ce mai mari ca ea să rămână neatinsă şi imaculată), atunci Andersen, Fraţii Grimm, Charles Perrault, Mark Twain, Ion Creangă şi o întreagă pleiadă de autori pot fi citiţi şi pe tabletă, laptop ori e‑book. Ba chiar, lectura digitală, prin aplicaţiile multimedia, reprezintă, uneori, o experienţă interactivă, dinamică, trepidantă, mai interesantă (aparent sau nu) decât cititul clasic. Oricum ar fi, pe foaie tipărită ori pe ecranul digital, în funcţie de preferinţe şi opţiuni, lectura trebuie să facă parte, acum şi mereu, din viaţa noastră, de la copilărie la senectute, ca o experienţă fundamentală a formării şi a edificării minţii, spiritului şi sufletului, ca o poartă larg deschisă spre cunoaştere, ca o amplă fereastră spre gândire şi creativitate, ca un mod paralel de existenţă în spaţiile nesfârşite ale închipuirii şi ale visării. Fără ea, fiinţa umană ar fi mult mai săracă şi s‑ar expune, treptat, unui insidios proces de dezumanizare. Soluţia, aşadar, nu poate fi decât una: să subordonăm tehnologia – şi nu să ne lăsăm subordonaţi de către ea – intereselor noastre, să o îmblânzim şi să o umanizăm, prin rolurile pe care i le atribuim, ca pe un mijloc fabulos (cucerire tot a geniului uman) de edificare şi dezvoltare, în datele şi în sprijinul umanităţii noastre.

Sorin IVAN