Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Stiri si comunicate » Apelul elevilor către viitorii guvernanți

Apelul elevilor către viitorii guvernanți

Ca urmare a moțiunii de cenzură adoptate joi, 10 octombrie 2019, și în lumina situației critice de la acest moment din sfera politică, Consiliul Național al Elevilor face apel la decidenții de la nivel central să trateze cu responsabilitate educația, gândind și asumându‑și o strategie coerentă, valabilă pe termen mediu și lung, care să conducă treptat spre configurarea unui sistem de învățământ incluziv de calitate, în care nevoile și interesele elevului să primeze.

Palierul educațional a suferit numeroase schimbări de formă de‑a lungul timpului, propuse de miniștri aflați pe rând în fruntea Ministerului Educației Naționale, fiecare având o viziune proprie pe care și‑o dorea a fi implementată, fiecare uitând de proiectele și programele deja în curs de dezvoltare, dând naștere astfel unei instabilități și unei discontinuități decizionale, care nu au făcut altceva decât să se răsfrângă asupra actorilor principali ai procesului instructiv‑educativ: elevii și profesorii. Cu toate acestea, privind retrospectiv, sistemul de învățământ românesc în ansamblu este același de ani buni: subfinanțat, lipsit de un curriculum adaptat la cerințele actuale ale elevilor și ale pieței muncii, marcat de un grad de incluziune scăzut, care favorizează fenomene precum părăsirea timpurie a școlii, devenită o realitate crudă pentru țara noastră, insuficient pentru o formare corespunzătoare a elevilor ca oameni și viitori cetățeni responsabili, activi, pregătiți și integrați profesional.

De aceea, solicităm ca, indiferent de culoarea politică a celor care își vor asuma guvernarea României atât înainte, cât și după alegerile parlamentare, educația în școlile românești să fie tratată drept prioritate zero a guvernului și în practică, nu doar la nivel declarativ, pornind de la premisa că o țară privată de o educație calitativă este o țară privată de dreptul la dezvoltare. De asemenea, atragem atenția asupra importanței consultării directe a beneficiarilor primari ai măsurilor propuse spre adoptare: elevii. Fără un dialog constant între guvernanți și reprezentanții elevilor, riscăm să fim din nou martorii unor decizii care, în loc să sprijine parcursul educațional al acestora, îl îngreunează.

În privința măsurii vehiculate în spațiul public, privind comasarea celor trei ministere: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Tineretului și Sportului, prin reunirea a trei portofolii distincte, subliniem că, în cazul implementării acestei propuneri, este imperios să se acorde o atenție sporită fiecărui domeniu în parte, fără a fi afectată independența sau eficiența gestionării lor. Educația este un portofoliu complex și prezintă probleme a căror rezolvare nu permite amânare.

„La nivel socio‑politic, ne aflăm într‑o situație critică, într‑o adevărată criză. Ceea ce ne dorim de la viitoarea guvernare, oricare ar fi componența ei, este responsabilitate în ceea ce privește relația cu sectorul educațional, conștientizarea faptului că Educația este un sistem complex, că fiecare elev este diferit, iar sistemul trebuie să răspundă la nevoile fiecăruia. Nu în ultimul rând, ne așteptăm la asumarea unor decizii care să aibă în centrul lor bunăstarea beneficiarilor primari ai educației, chit că aceste decizii nu sunt mereu cele mai «aducătoare de voturi». Indiferent de culoarea politică, ele trebuie gândite, asumate și aplicate“, a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor. (CNE)