Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Programe si proiecte » Aramis România Citește cu Europa. Proiectul „Aramis Romania Reads with Europe“ (ARRE) se desfășoară cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin Programul „Europa Creativă“

Aramis România Citește cu Europa. Proiectul „Aramis Romania Reads with Europe“ (ARRE) se desfășoară cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin Programul „Europa Creativă“



INELUL CORBULUI
A HOLLÓ GYűRűJE
de BERG JUDIT
ilustrații DE NAGY KINCSő

Povestea este una inspirațională, ca o poezie pentru copiii cărora le place să exploreze locurile ascunse ale clădirilor vechi, istorice. În această carte, autoarea a împletit fantezia cu realitatea. Copiii vor fi atrași de aventură, dar, totodată, vor afla și informații interesante din trecut. Vom trece prin coridoare ascunse, ne vom face prieteni noi în timp ce vom parcurge harta unei clădiri foarte frumoase.

În anul 2007, Berg Judit a câștigat Premiul „Cartea pentru copii a anului“ oferit de IBBY (The International Board on Books for Young People, organizație suedeză nonprofit, care cuprinde în prezent 75 de secțiuni naționale din întreaga lume, având obiectivul de a aduce împreună copiii și cărțile).

Cartea Inelul corbului a fost clasată pe locul patru în „TOP 50 cărți din Ungaria pentru copii 2000-2010“ și este pe lista de lecturi a multor școli elementare din Ungaria.

Berg Judit a absolvit Facultatea de Discipline Umane și este profesoară de maghiară și engleză. Una dintre pasiunile ei este să dea lecții de actorie copiilor din clasele elementare.
autor Berg Judit

Bara Hajnal s-a născut la Târnăveni, județul Mureș. Utilizează cu aceeași ușurință limbile română și maghiară. A absolvit Liceul de Muzică din Târgu Mureș și Universitatea din București. Studiile de Master le-a absolvit cu o disertație pe tema artei muzicii.

Din septembrie 2005, lucrează la Institutul Balassi din București ca translator și consultant artistic și muzical. Textele pe care le traduce la Institutul Ballasi atât din maghiară în română, cât și din română în maghiară sunt din zona artistică și culturală și sunt destinate programelor, evenimentelor și conferințelor organizate de Institut.

În anul 2015, a participat la o sesiune de traduceri literare de o săptămână organizată de către Balatonfüred Translation House, Ungaria, sub coordonarea cunoscutului specialist în literatura maghiară, profesorul universitar George Volceanov.

Traduceri:
Garajszki Margit: „Bartók și prințul cioplit din lemn“, Editura Grafoart;
Csender Levente: „Odată trebuie spus“, Editura Next Page;
O piesă de Zalán Tibor, publicată în anul 2016 de Editura Tracus Arte într-un volum de teatru contemporan maghiar, sub coordonarea lui George Volceanov;
Două nuvele: Berg Judit „Numărătoare inversă“, și Kiss Tibor Noé „Niciodată n-a avut ungurul atâta ciocolată“, ambele făcând parte dintr-o antologie cu titlul „Cealaltă revoluție“, Editura Curtea Veche, 2017;
Numeroase articole în reviste culturale.
traducere în limba română de Bara Hajnal

Inelul corbului
(extras)

Într-o după-amiază de început de primăvară, pe macadamul străzii Fortuna s-a auzit bocănitul a trei încălțări: doi pantofi negri și un bocanc indigo. Pantofii negri din piele – unul stâng și altul drept – pășeau ritmic, uniform, în timp ce bocancul pentru piciorul drept făcea pași săltăreți. Apoi bocănitul săltăreț s-a întrerupt brusc ca să fie continuat de un bocanc de aceeași culoare, dar pentru piciorul stâng. La colțul străzii, încălțămintele au încremenit, bocancului stâng i s-a alăturat și bocancul drept și cele patru picioare au rămas nemișcate, deși de lângă trotuar pornise pe drumul său  o singură mașină.

- Ai văzut, bunicule? strigă posesoarea bocancilor, o fetiță blondă cu codițe, de doar opt ani. Se auzea după voce că adineaori fusese martora unei întâmplări cu totul neobișnuite.

- Ce s-a întâmplat? întrebă bătrânul.

- Un corb păcuriu a băgat ceva sub roată, apoi, după ce a plecat mașina, corbul s‑a întors după acel ceva.

- Corbii sunt foarte isteți, Emma, zâmbi bunicul. Așa sparg și nucile, știai? Când nu se descurcă cu coaja, lasă treaba pe seama mașinilor.

Emma a rămas cu gura căscată de uimire. Auzise adesea că păsările migratoare zboară în fiecare an în Africa, apoi primăvara se întorc la cuiburile lor. Se obișnuise și cu papagalul Ciri, care știa să-i imite pe toți din familie, dar nici cea mai vagă idee nu avea despre iscusința corbilor.

- Să mai stăm puțin, poate mai vine unul, se rugă de bunicul, dar el o luă de mână.

- Trebuie să pornim, suntem așteptați.

Emma își continuă pașii fără să crâcnească, hotărâtă însă ca acasă să deseneze neapărat corbii spărgători de nuci din cetate.

***

Vestea a fost adusă de pescărușii care zburau în cercuri deasupra Dunării; de la ei au preluat-o porumbeii care trândăveau prin preajma Bastionului Pescarilor, pentru ca în final să afle toate vrăbiile, coțofenele și ciorile din cetate că se apropia furtuna. Până ce Emma și bunicul au ieșit din biserică, nori negri acoperiseră deja soarele, iar strada Fortuna se scufundase în întunecime. Emma scoase din geantă o jumătate de melc cu cacao pe care o păstrase din gustarea de la ora zece, pentru a-l morfoli în drum spre casă. Nici nu observase că o bucățică de melc a căzut pe trotuar.

Un porumbel dolofan a pornit spre firimitură, dar până să ajungă la ea cu mersul lui greoi, o vrăbiuță obraznică înhață prada.

- Hei! Eu am văzut-o primul! s-a răstit porumbelul la vrabie, dar aceasta o luase deja de pe loc cu pașii ei săltăreți.

- Primul ia totul! pițigăii zeflemitor vrabia.

Porumbelul ar fi continuat cearta, dar vrabia zburase deja să caute un adăpost. Era și timpul, căci începuseră să cadă picături grele de ploaie, ca apoi, dintr‑odată, să plouă cu găleata. Grupul de turiști care stătea lângă biserică s-a udat până la piele într‑o clipită. Emma și-a tras peste ceafă gluga, capul bunicului era cât de cât protejat cu o pălărie, dar oricum și-au grăbit pașii ca să ajungă acasă cât se poate de repede. Spre norocul lor, nu aveau mult de mers: părinții Emmei locuiau în apropiere de Poarta Vieneză, la începutul aleii Babits Mihály.

Gogoșel, porumbelul dolofan, se așezase între timp pe acoperișul Bisericii Mátyás, pentru a se adăposti în nișa sa preferată. Ce ploaie neobrăzată, să pornească atât de neașteptat! I-a udat complet haina de pene albastre-gri! Porumbelul plouat privea ofensat, clipind mărunt, cum scuipă apa de ploaie garguiele sculptate ale turnului.

- Ce figuri înspăimântătoare! îi străfulgeră prin minte. Înghit apa, apoi o scuipă, batjocorind lumea. Și pe deasupra produc niște sunete de parcă ar face gargară!

Nicio clipă nu s-ar fi gândit că garguiele au o sarcină atât de importantă: nu permit apei să se scurgă pe pereți. Figurile lor hâde seamănă cu gorgonele, de aceea li se spun garguie.

Gogoșel ura întreaga lor gloată.

- Aveți mutre înfricoșătoare! le-a șușotit celor mai apropiate două garguie.

…………………………………………………………………………………………….

- Ce plictisitor să fii statuie – bălmăjește Gogoșel în sine, apoi ațipește.

O bubuitură puternică îi întrerupe somnul. E aproape miezul nopții și furtuna încă bântuia, un fulger lovind direct în turnul bisericii. Gogoșel, de sperietură, a ieșit necugetat din adăpostul său. Vântul l-a și luat pe sus, astfel că următoarea sclipire o zărise doar cu coada ochilor.

Însă nu era un fulger, ci părea ceva straniu. De parcă inelul de aur ar fi căzut din ciocul corbului. Porumbelul dolofan a reușit să scape din ghearele vântului dând disperat din aripi, apoi s-a pitit printre coșurile Primăriei, aflată în apropiere. Din fericire, furtuna a încetat curând, ploaia și vântul s-au potolit, așa că Gogoșel s-a hotărât să se întoarcă în adăpostul lui preferat, pe acoperișul bisericii. Ajungând aici, i s-a tăiat respirația de surprindere. Garguiele bisericii, încremenite până atunci, clămpăneau din gură, își răsuceau gâturile și își roteau ochii de piatră.