Socialize

Facebook
Home » Noutati » Are MEN o Strategie?!…

Are MEN o Strategie?!…

Remus Pricopie

La prima vedere, actuala conducere a MEN pare a avea o strategie!… Pentru cei care au cârtit până acum și au acuzat conducerea de absența unei strategii „replica” pare a fi fost dată. Numai că e o replică cu dus-întors. Pe site-ul Ministerului, la „Strategii și politici”, la rubrica „Documente, Studii, Noutăți” a fost postat un document datat 2002(?!…) și care are ca referențialitate perioada 2002-2010. Nu se înțelege foarte clar dacă acest document e doar un studiu sau e chiar Memorandumul aprobat de Guvernul Adrian Năstase, ministru fiind pe vremea aceea Ecaterina Andronescu. E de presupus că postarea acestui studiu (de strategie și politici educaționale!) tocmai acum, și care privește dezvoltarea învățământului românesc într-o anumită perioadă, exprimă atașamentul actualei conduceri a MEN față de analizele de acolo și de soluțiile adoptate, soluții atât sistemice (învățământul de 10 ani), cât și de curriculum. Este adevărat, totul pare a fi parte dintr-o realitate ușor absurdă, ușor derutantă. În condițiile în care, pe baza acestei strategii și a politicilor adiacente, desfășurate mai bine de un deceniu, rezultatele sunt totuși alarmante (15-20% abandon școlar, 6% dintre români analfabeți etc.), MEC pare a-și reitera strategiile și politicile în domeniul învățământului de acum mai bine de zece ani, cumva într-o deplină și sfidătoare ignorare a Legii 1. Să fie cumva o eroare, o glumă?!… Sau încă un act dintr-o confuzie ce se prelungește nepermis de mult?!…
Documentul, puțin cunoscut probabil în lumea școlii, merită privit și azi cu destul interes, măcar ca punct de referință pentru ceea ce s-a intenționat și ceea ce s-a realizat după mai bine de un deceniu. Se poate vorbi, așadar, fără ironie despre o actualitate a documentului. Iată de pildă un fragment din document care are relevanță pentru ceea ce se întâmplă azi cu reforma școlii preuniversitare. „Ca o primă constatare generală, se spune în document, referitor la structura învățământului obligatoriu, se constată că refor­mele în educație la nivel european au vizat atât extinderea duratei, cât și modificarea stadiilor sau ciclurilor acestuia (subl. ns.). Astfel, conform datelor obținute prin Eurydice – Rețeaua de informare asupra educației în Europa –, aproape jumătate dintre țările europene au extins durata învățământului obligatoriu, atât prin ridicarea vârstei de finalizare a studiilor, cât și prin scăderea vârstei de începere a învățământului obligatoriu”. Interesant, nu?!… Și atunci de unde atâta înverșunare, vreme de un an, în legătură cu clasa pregătitoare?!… Totul, doar fiindcă vreme de 10 ani autorii acestui studiu n-au reușit să coboare vârsta de începere a studiilor de la șapte la șase ani?!…
În același document se subliniază ceva mai încolo: „Rezultă astfel că modificarea duratei învățământului obligatoriu este condiționată de finalități și curriculum, dar în același timp și de asigurarea calității, implicit a eficienței interne a sistemului. O eficiență internă ridicată este la rândul său condiționată de intervalul de vârstă căruia i se adresează învățământul obligatoriu. Înțelegem aici atât o pregătire corespunzătoare a debutului școlarizării, cu accent pe formarea timpurie, cât și o menținere în regimul de obligativitate până la o vârstă care să creeze probleme minime de acceptare din partea elevilor privind școlarizarea obligatorie (din nou subl. ns.). Mai e oare nevoie de vreun alt comentariu?!…
Mai departe, citând tot din acel document: „d) Organizare: clasele a IX-a și a X-a vor fi organizate în unități de învățământ liceal și profesional. În funcție de solicitări și resurse, în mediul rural pot fi organizate și în unitățile de învățământ care școlarizează în prezent elevi din clasele I-VIII, fiind vizate preferențial școlile centru de zonă (subl. ns.).
Poate că nici aici nu ar mai trebui făcut niciun comentariu, fiindcă lucrurile au o evidență a lor, a căror substanță nu mai trebuie demonstrată, iar a polemiza cu grupuri mai mult sau mai puțin manipulate sau cu sindicate ori politicieni lipsite de responsabilitate e cumva inutil. Stai totuși și te întrebi: cum de a fost posibilă toată acea detur­na­rea de sens și falsă polemică, asociată Legii 1/2011, care stabilea o anumită structură a învățământului obligatoriu, apropiind cumva elevul de sursa de educație, eliminând în bună măsură navetismul școlar. Și te mai întrebi cum de o propunere rezonabilă și flexibilă pentru absolventul de clasa a VIII-a, aceea de a putea face clasa a IX-a în centrul de comună sau la un liceu, dacă asta îi era voia (voia lui și a părinților!), a fost primită cu atâta înverșunare de anumiți oameni politici, de anumite sindicate, de anumite grupuri de profesori.
În sfârșit, ca să reamintim cumva și o problemă spinoasă, cu consecințe dramatice, aceea a selecției și a modului în care se face aceasta, cităm din același document/strategie/studiu elaborat în 2002, în vremea guvernării PSD: (3) repartiția în clasa a XI-a se realizează la nivelul unității de învățământ sau, după caz, la nivel local/județean, pe baza opțiunii elevului și a rezultatelor obținute la evaluarea competențelor dobândite, transfor­mate în punctaj unitar. E aici o timidă, dar eșuată încercare de a păstra ideea de competiție și selecție. Doar că un cuvânt nefericit a introdus o teribilă confuzie în legătură cu durata învățământului gratuit și obligatoriu în România de atunci, confuzie prelungită până azi. E vorba de cuvântul repartiție. Cuvântul corect aici ar fi fost: admitere. Consecințele unei asemenea confuzii (voite?!…) au fost dramatice. Dar despre aceste lucruri am vorbit frecvent, așa că observațiile se încheie aici.
Am lăsat la urmă un fragment semnificativ din documentul afișat de MEN pe propriul site. Și asta pentru că el se potrivește ca o mănușă evoluțiilor învățământului obligatoriu din România ultimului deceniu. Din nefericire, mai nimeni nu pare a lua în serios avertismentul cuprins în cele ce urmează. „Printre alte constrângeri de natură socială și economică, prelungirea duratei învățământului obligatoriu este condiționată de dificultatea de a oferi o educație extinsă ca durată în condițiile unei calități corespunzătoare pentru elevi, care sunt adesea slab motivați. Rezultatul nedorit poate fi în acest sens o creștere a eșecului școlar și – încă mai grav – o creștere a abandonului școlar la vârste timpurii”.
Așa că întrebare rămâne: Are MEN cu adevărat o strategie și politici educaționale corespunzătoare?!…

Adrian COSTACHE