Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Atitudinea corectă

Atitudinea corectă

„O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într‑o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor n‑are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură.“                                      (Octavian Paler, Autoportret într‑o oglindă spartă, p.144).

Nimic nu‑l deranjează pe un profesor mai tare decât atunci când un elev sau altul lasă să se citească din comportamentele sale atitudini nepotrivite faţă de materia studiată, faţă de ora de curs, faţă de el ca persoană. Doar că astfel de atitudini există. Chiar un elev performant poate uneori arăta atitudini discutabile. Inteligenţa, munca, rezultatele bune la învăţătură nu înseamnă implicit şi atitudini adecvate. Dar, la nivelul inteligenţei emoţionale, ne dorim să întâlnim doar oameni care sunt capabili de atitudini bune.

Asociem de multe ori îndemnul de a avea şi a susţine o atitudine pozitivă cu începutul unei noi perioade din viaţa noastră. Iată, deci, dacă tocmai se deschide un nou an şcolar, pentru a‑l începe bine, pentru a crea toate premisele de reuşită, să ne plasăm, principial vorbind, pe linia unei atitudini pozitive. Un an nou, o şansă nouă. Nicicând capitalul de bunăvoinţă nu este mai mare ca la începutul de an şcolar. Ştim, desigur, că, treptat, acesta se erodează şi, pe măsură ce înaintăm săptămână după săptămână, oboseala se acumulează şi scade, treptat, dar simţitor şi îngăduinţa de care dispunem, în anumite momente de timp. Asta cu atât mai mult atunci când energia începutului este mare, curiozitatea iscodeşte vie datele noi ale contextului de viaţă, cu atât e mai uşor de susţinut o atitudine pozitivă.

Venind din vacanţă, odihniţi şi având atât de multe de povestit, nu suntem însă întotdeauna prea atenţi la stările de spirit pe care le trăim. De pildă, nu ne este uşor să ne conformăm rigorilor programului impus de orar, ceea ce presupune să te trezeşti de dimineaţă, să ajungi la timp la ore, să ai o stare de spirit necesară pentru o activitate susţinută etc. După obişnuinţele comode ale vacanţei, ne îngăduim mici ezitări, ştim că este necesară o perioadă de acomodare. Şi ne putem încuraja considerând că având o atitudine pozitivă o să ne fie mai uşor, pentru că aşa se întâmplă de obicei. Ştim că acest tip de atitudine are un important rol facilitator în mobilizarea resurselor pentru depăşirea obstacolelor.

Cei mai mulţi dintre noi am auzit dintr‑o sursă sau alta diferite discuţii referitoare la antagonismul dintre şcoală şi vacanţă. Ei, te bucuri că începe şcoala? – este întrebat un elev din clasa a V‑a. Nu! – ar fi răspunsul spontan cel mai des întâlnit, pentru că s‑a terminat vacanţa. Adică timpul bunei dispoziţii, al lejerităţilor, timpul libertăţii de opţiune etc. Dar cum este de dorit ca elevul să arate o atitudine pozitivă faţă de şcoală (deşi mulţi dintre adulţi nu‑l sprijină nicidecum în acest sens), elevul politicos răspunde pe un ton neconvingător că Da…, lăsând să se înţeleagă că se bucură… Iar un dascăl, martor la dialog, îl salvează precizând: abia aşteptai să îţi cunoşti colegii, profesorii, să afli ce materii o să studiezi, să răsfoieşti manualele ş.a.m.d. Poate o atitudine favorabilă, cum este să zicem aceea despre vacanţă, să interfereze cu alte atitudini, într‑un sens de a le bruia? De pildă, cu atitudinea faţă de şcoală? Poţi să te bucuri că a început şcoala, deşi îţi pare rău că s‑a sfârşit vacanţa?

Atitudinea pozitivă face parte din sintagmele de genul bunătatea mamei, înţelepciunea bătrânului, frumuseţile patriei…, adică un dat cognitiv‑afectiv, care este luat ca atare. Cum să fie altfel?

Deci, la întrebarea cum este bine să fie atitudinea pe care o avem, răspunsul pe care îl dă simţul comun este pozitivă, desigur. O atitudine pozitivă faţă de propria persoană conduce la stima de sine atât de necesară pentru un bun echilibru psihic. O atitudine pozitivă faţă de ceilalţi permite o deschidere binevoitoare faţă de relaţiile posibile, un tip sau altul de respect social. O atitudine pozitivă faţă de activitate va crea premisele unei munci bine făcute.

Cel mai lung drum începe cu primul pas, poate deveni o încercare de a schimba orice tip de atitudine în una pozitivă. Să ne valorificăm calităţile, să construim pe punctele noastre tari! – pot fi îndemnuri de urmat. La nivelul prezentului cotidian, simţul comun consideră de multe ori că o atitudine pozitivă îl poate ajuta pe cel care o are să se însănătoşească dacă e bolnav, să‑şi îmbunătăţească relaţiile cu ceilalţi dacă traversează o perioadă de criză, să‑şi găsească de muncă dacă e şomer şi… să se descurce bine la şcoală, dacă a întâmpinat cumva probleme. Dar dacă ne place să credem astfel, de ce reuşim cu greu să ne păstrăm o atitudine pozitivă atunci când anumite aspecte provenite dintr‑o conjunctură sau alta ne contrariază aşteptările? Pentru că, nu e aşa, pare rezonabil să ai atitudini bune când totul concură în direcţia dorită, dar adevărata pozitivitate se dovedeşte tocmai atunci când este posibilă chiar şi în contexte ostile. Să ne gândim la cazul unui elev care obţine cu greu nota de trecere la o materie, să zicem matematică. Profesorul diriginte îi poate ura succes în noul an şcolar şi multă bunăvoinţă faţă de această disciplină de studiu, în raport cu care elevul care întâmpină dificultăţi ar trebui să‑şi cizeleze o atitudine pozitivă. Dar cum să facă asta?

Un nou an şcolar e o ocazie de a stabiliza atitudini cu un grad mai bun de adecvare faţă de activitatea de învăţare.

Atitudinea pozitivă este de obicei asociată cu gândirea pozitivă, care este o platformă mai largă corelată modului de a fi al unui om. Cineva poate dezvolta atitudini pozitive pentru că, în general, dovedeşte o gândire dominată de pozitivitate. Îndemnul la a gândi astfel este interpretabil în multe feluri. O variantă este aceea a unui continuu exerciţiu de disciplinare a gândirii, de control raţional asupra stărilor de spirit şi de cultivare a celor pozitive. O altă direcţie este în sensul unei frivolităţi comportamentale, ca şi cum lucrurile nu sunt suficient de serios luate în seamă. Ce poţi rezolva prin pârghia motivaţională a gândirii pozitive? – este o întrebare legitimă, atunci când gravitatea unor situaţii face ca totul să apară drept dificil.

Profesorii – generic vorbind, în fapt, cei mai mulţi dintre ei – se încadrează în categoria descoperitorilor de lucruri bune. Unui elev necăjit îi poate alina supărarea o întrebare de tipul: Dar ţie ce îţi place să faci? Asta dacă acceptăm că o atitudine pozitivă se poate apropia prin simpatia faţă de ceea ce este considerat agreabil, plăcut, faţă de ceea intră în zona gratificaţiilor.

Totuşi, ceea ce pare rezonabil se înscrie pe linia de activare a gândirii critice şi a atitudinilor corecte în raport cu restricţiile de mediu. Nimeni nu are atitudini pozitive doar de dragul pozitivităţii în sine. Oricărei atitudini îi este necesară şi o justificare. Am atitudinea aceasta pentru că… Poate că, pe fondul stărilor de fapt, o atitudine pozitivă înseamnă o atitudine adecvată unor repere concrete de viaţă, la un moment dat.

De aceea poate că în proiectul de realizări pentru anul şcolar care tocmai începe ar fi bine să ne propunem dezvoltarea unor atitudini adecvate. Cum intuieşte fiecare în ce constă adecvarea în fiecare situaţie de viaţă concretă este cheia de plasare preferenţială pe linia a ceea ce este dezirabil social.

Atitudinea contează! – este o expresie foarte cunoscută. Cu o atitudine adecvată, multe dintre dificultăţile de zi cu zi pot fi depăşite. Cum sugera Octavian Paler „Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură“.

Prof. dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti