Socialize

Facebook
Home » Examene » Bacalaureat » Bacalaureat 2018 Oglinzi infidele

Bacalaureat 2018 Oglinzi infidele

În linii generale, ediția 2018 a bacalaureatului românesc a decurs normal, fără incidente majore care să-l pună, într-un fel sau altul, sub semnul întrebării. Altminteri, episoade benigne au avut loc ici-colo, născute din neatenție, neglijență ori teribilism, speculate imediat de presă. În pofida recomandărilor exprese ale MEN, chiar și o serie de „perle“ pitorești au ajuns în paginile ziarelor, confirmând o dată în plus apetența și vocația noastră folclorică.

Sub raport organizatoric, s-au produs schimbări de nuanță, întrutotul justificate: a dispărut paza umană (Poliția) la intrarea în centrele de evaluare. În fond, tezele vin din altă parte și nu mai există motive temeinice de suspiciune. Supravegherea audiovideo este suficientă în contextul dat, echipele de coordonare știu ce au de făcut, au fost instruite în acest sens, iar elevii cu siguranță au depus eforturi pentru a-și stăpâni tracul. Am în vedere masa semnificativă de candidați motivați să treacă acest examen al maturității și las deoparte „pleșcarii“ utopici și pe cei veniți „la plesneală“, poate-poate vor trece. Un detaliu îngrijorător: mulți absenți. Toți aceștia reprezintă pierderi ale sistemului de educație, alături de corigenți, repetenți sau abandonați.

Mi-a reținut atenția o noutate în evaluare: dacă între doi corectori ai aceleiași teze există o diferență mai mare de un punct, aceștia nu mai „negociază“, nu se mai pun de acord asupra notei finale, ci vine o altă comisie de doi corectori care va reevalua lucrarea; în final, se înlătură notele extreme (cea mai mare și cea mai mică) și se face media, care este definitivă. Interesant. Numai că la o mie de teze într-un centru pot exista 400 de teze discutabile. Ce facem? Cât va dura examenul? Anul acesta, soluția a fost „retușată“, recurgându-se strategic la arsenalul tradițional salvator. Rămâne de văzut ce ne va rezerva viitorul.

Proba de limba și literatura română, general valabilă pentru absolvenți, a venit cu o mică surpriză: poezia. Până acum, „calul de bătaie“ al anilor din urmă a fost proza (basmul, nuvela, romanul), socotită mai accesibilă, mai pe gustul adolescenților însetați de real. La filiera teoretică – profilul umanist și la filiera vocațională – profilul pedagogic, li s-a cerut elevilor (S3) să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text poetic semnat de Ion Barbu sau Lucian Blaga. Șansa opțiunii le-a ușurat misiunea, evident, dar altceva ne reține atenția: se produce o standardizare și o reducție bibliografică fiindcă elevii – prudenți și economicoși când vine vorba de efort intelectual – se limitează strict la două-trei titluri studiate obligatoriu la clasă. În cazul de față, cei 86 de candidați ale căror teze le-am corectat au ales fie Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga (opțiune exclusivă), fie „balada“ modernistă Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu (mulți) ori Joc secund, poemul aceluiași (câțiva).

A doua observație se referă la capacitatea elevilor de a fi reproductivi prin excelență și creativi prin excepție. Ei reproduc destul de fidel comentarii din cărțile aflate din belșug pe piața liberă, ceea ce înseamnă că fie n-au avut suficientă încredere în profesorul de la clasă și au luat meditații în particular, fie, pur și simplu, și-au procurat singuri și au memorat respectivele texte. Într-un eșantion de 86 de teze de la profilul umanist, multe semănau izbitor între ele: sintagme, propoziții, fraze se repetau cu o consecvență înduioșătoare. O cale pentru a evita stereotipiile și monotonia comentariilor ar fi aceea de a li se propune să analizeze o poezie, reprodusă integral, dintr-un autor canonic studiat. Pentru unii elevi ar fi probabil un text la prima vedere, ceea ce ar face exercițiul încă mai relevant. Deși folosesc mărcile discursului personalizat (după opinia mea, eu cred că etc.), elevii reproduc ideile altora; judecățile personale – fie și naive, și impresioniste – lipsesc totalmente. În fine, enunțul conținea substantivul-cheie particularități. Candidații s-au făcut că nu-l văd și au reprodus imperturbabili ceea ce știau mai bine. Astfel schematizăm până la caricatură studiul literaturii, mișcându-ne repetitiv în jurul câtorva titluri. Programa de bacalaureat este mult prea restrictivă și economicoasă, fără o deschidere mai largă spre orizonturile literaturii. S-ar cuveni să le cerem elevilor și altceva decât viziunea despre lume în romanul X ori particularități de construcție în poemul Y.

Comentând Riga Crypto și lapona Enigel, aflăm din mai multe teze (sic!) care este simbolistica-cheie a poemului: eros (Venus), rațiunea (Mercur), cunoașterea parasenzorială (Soarele). Avem aici elemente recognoscibile din hermeneutica lui Marin Mincu, altfel spus, idei primite de candidați prin sursele menționate mai sus. Metafora Luceafărului întors are o paternitate precisă, Tudor Vianu și nu Nicolae Manolescu, dar unii bacalaureați îl numesc pe acesta din urmă. Alții, ghidați în particular, simulează competența și scriu despre pactul faustic, deși este puțin probabil să fi citit vreodată celebrul poem dramatic al lui Goethe. Câteodată, mimând siguranța, elevii scriu imperturbabil: „Ciuperca s-a îndrăgostit de o ființă polară“. Bine că n-au zis „bipolară“! Tezele bune au compensat erorile din lucrările slabe.

Ni s-a părut interesantă cerința de la S1, punctul B: „Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă oamenii pot aprecia sau nu farmecul locului în care trăiesc“. Desigur că răspunsul se află în enunț: oamenii pot aprecia sau nu… Elevilor li se cerea să valorifice și experiența personală sau culturală. Trecem peste detaliul ce ține de logica elementară: orice experiență culturală este implicit și personală, însemnând o asumare conștientă a unor valori spirituale. Aici, candidații s-au desfășurat în voie, lansând aserțiuni de toate felurile, folosind superlative admirative ori exprimând rezerve. Unii au călătorit peste hotare (Grecia, Italia, Franța, Anglia) și au invocat cu legitimitate dorul de casă. Pentru alții, locul natal e marcat e monotonie și plictiseală. Nu lipsesc judecățile aspre, adolescenții punând semnul egalității între locuri și oameni. Bunăoară: „Nu-mi mai place locul natal fiindcă oamenii sunt răi, invidioși și bârfitori“. Așadar, calitatea și farmecul locurilor sunt date de calitatea semenilor noștri. E un punct de vedere. Un elev emite o teză îndrăzneață: „Omul este prin ADN dispus să plece“… Altul vrea să fie mai subtil: „Oamenii simt necesitatea de a schimba ceva în existență“. După cum se vede, mentalitatea tinerilor este în acord cu dinamica vieții contemporane: să călătorim, să cunoaștem locuri noi, să părăsim, definitiv ori provizoriu, locurile natale. Globalizarea este o realitate.

Judecând subiectele în ansamblu, putem socoti că sunt accesibile spre lejere. S1 avea cinci cerințe rezolvabile și de către un elev de clasa a VIII-a. De fapt, acesta este și tâlcul: chiar și elevii slabi pot încropi un punctaj salvator fără eforturi intelectuale speciale. Vom avea bacalaureați, vom avea candidați la facultăți. Lanțul determinărilor obiective nu trebuie rupt pentru a nu bulversa logica sistemului. S2 le cerea candidaților să argumenteze rostul didascaliilor într-un text dramatic. Nimic dificil.

Câteva observații generale: tezele lasă impresia că elevii învață literatura română din obligație, de nevoie și nu de plăcere; comentariile sunt adesea tehniciste, teoretizante, mimând analiza critică profesionistă, iar pulsul viu al creației ficționale este sufocat de considerații savant-elitiste; grafia elevilor noștri este inestetică; nimeni nu mai scrie caligrafic; cazurile fericite sunt rara avis; paginile au foarte multe cuvinte tăiate ori mâzgăleli diverse; fraze întregi au fost hașurate, semn de nesiguranță și inexperiență; asistenții supraveghetori au fost de o largă îngăduință, acceptând concesivi orice corectură care, până la urmă, reprezintă un semn particular; filosofia pragmatică a candidaților se poate reduce la următoarea axiomă: „Nimic nu contează decât să luăm examenul!“

Teodor PRACSIU