Socialize

Facebook
Home » Educatie » Liceu » „Balul bobocilor” și partiturile sexy

„Balul bobocilor” și partiturile sexy

Balul bobocilorViaţa bate din nou ficţiunea. A câta oară? Detaliul este important pentru publicistul care nu mai este obligat să-și caute subiectele fiindcă acestea vin singure, pe neașteptate și oferă generoase prilejuri de meditaţie.

Totul s-a întâmplat zilele trecute. Până la un punct evenimentele s-au desfășurat fără distorsiuni sub auspiciile unui liceu vasluian organizator, ca și alte unităţi similare, al „Balului bobocilor”. În epoca austerităţilor de tot felul, a provocărilor globalizante, a sărăciei naţionale și a subfinanţării sistematice a învăţământului românesc, a lanţului de reforme, super-reforme și anti-reforme care au schimonosit grotesc faţa școlii, iată că „balul bobocilor” a rezistat cu brio tuturor intemperiilor sociale și a ieșit mereu la suprafaţă din magma contestărilor, ridicărilor din sprânceană și negărilor, câteodată violente. Altfel spus, „balul bobocilor” este un supravieţuitor care – scuzaţi analogia! –, aidoma selecţionerului Naţionalei României, rezistă oricărui seism, oricărei critici și iese întotdeauna învingător în plan personal (cu un cont burdușit, în pofida eșecurilor lamentabile). Balul și-a derulat scenariul în conformitate cu standardele artistice știute, pe baza probelor artistice și de cultură generală, în faţa unei săli empatice, cu elevi, părinţi, cadre didactice atașaţi afectiv din raţiuni lesne de înţeles: erau ca într-o familie solidară, unită printr-un eveniment public. Declicul s-a produs în momentul când invitatul special, solistul Morris, a intrat în scenă cu două domnișoare echipate foarte sumar, sclifosite și emancipate, care au început să se miște lasciv, obscen-provocator, etalându-și nurii cu o dezinvoltură aţâţătoare, spre deliciul unei părţi a liceenilor. Bineînţeles că inconformistul artist Morris nu putea avea decât un singur nume, acela de vedetă, de afiș, de scenă, și este imposibil de închipuit că l-ar putea apela cineva cu Gheorghe Morris, ori Vasile Morris, ori Ion… Ar fi o blasfemie la adresa cosmopolitei onomastici de sonoritate vestică. Intervenţia rapidă a directoarei liceului, decisă să stopeze numărul erotic al fetelor, s-a soldat cu oprirea intempestivă a spectacolului. Excelenţa sa domnul artist Morris a părăsit scena și a refuzat să reintre singur. Aut Caesar, aut nihil! Ori solidar cu fetele, ori deloc. Este pilduitor de știut că după război nimeni nu și-a asumat răspunderea, nimeni n-a știut că șturlubaticul solist urma să vină cu două „gărzi de corp”, nimeni n-a vizionat în prealabil deocheata desfășurare coregrafică, în timpul căreia domnișoarele și-au etalat fără jenă mai ales apetisantele lor posterioare, în poziţii fără echivoc. Și ca în atâtea ocazii similare în spaţiul românesc, privitorii s-au împărţit rapid în pro și contra. Partizanii vântură argumente sofistice de genul: „Aceasta este moda!” „Dansurile sexy plac adolescenţilor!” „Balul bobocilor nu este pentru babe pudibonde!” „În toată lumea animatoarele urcă pe scenă” ș.a.m.d. Adversarii maimuţărelilor lascive îndeamnă la bun-simţ și moderaţie, fiind vorba de sărbători ale adolescenţei, cu protagoniști din clasele a IX-a, nu mai mari de 15-16 ani, adică minori atât pe scenă, cât și în sală. Invazia imagologiei licenţiosului, sexualismului și pornografiei pe micul ecran și în spaţiul virtual, uneori în presa scrisă și în literatură, aluviunile triviale din discursul public al unor oratori de ocazie, înfierbântaţi în confruntările contondente cu adversarii, sunt suficiente într-o ţară cu mari probleme de supravieţuire economico-socială, încât a mai aduce asemenea elemente dubioase și în zona educativă este deja prea mult. Forţa de seducţie a grotescului pseudo-artistic este foarte mare. Prozatoarea Ileana Vulpescu mărturisea recent, într-o emisiune televizată, că a rămas uimită când a aflat din gura unor fetiţe de grădiniţă că absolut toate doreau să devină top-modele. Niciuna nu visa să fie profesoară sau doctoriţă… Sistemele de valori sunt vraiște, moralitatea e din ce în ce mai laxă, mimetismul – covârșitor (antimodelele au lipici și audienţă; oamenii serioși sunt discreţi și nu ies ostentativ în faţă), așa încât liceenii imberbi caută cu încăpăţânare spectaculosul ieftin, trivial și greţos. Câţi domni Morris și câte animatoare disponibile sunt gata în orice clipă să urce pe scenă pentru a se produce artistic? Țara e plină de super-vedete și vedetuţe, care umplu spaţiul emisiunilor televizate de divertisment, al gazetelor mondene și al rubricilor de scandal. Negativul sexy are rating, dramele de budoar storc lacrimi ori măcar înduioșează inimile sensibile; bătăile în familie, între soţi, iubiţi ori prieteni de ambele sexe au audienţă și distrag atenţia de la necazurile vieţii cotidiene. Putea „balul bobocilor” să rămână neatins? În niciun caz! Prin ani, ceea ce trebuia să fie în fapt o serbare decentă, senină, veselă, educativă a liceenilor la început de drum s-a transformat într-o scălâmbăială adolescentină bizară, cu tentă erotică, stupidă și gălăgioasă. Accidentele gen Morris plus animatoarele pot ascunde faţa reală a acestor baluri, metamorfozate în chermeze ale prostului gust. Directoarea de liceu care a oprit mascarada scenică merită felicitări. Dar câţi manageri au azi curajul unei decizii morale?

Teodor PRACSIU