Socialize

Facebook
Home » Comunitate » Viata scolii » Balul Primăverii la Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului

Balul Primăverii la Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului

Vineri, 27 aprilie, între orele 17.00 și 20.00, s-a desfășurat, la Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului, director Mihaela Ursaciuc, Balul Primăverii, un bal intrat deja în tradiția liceului nostru, dar care anul acesta a avut ceva special.

În virtutea bunei colaborări și a acordului de parteneriat dintre instituțiile noastre, am avut invitați câțiva copii cu dizabilități, elevi la Centrul Școlar Sf. Andrei, Gura Humorului, însoțiți de educator Maria Mărtinaș, aflați sub îndrumarea Serviciilor multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate, Gura Humorului, director Maria Ulici.

Evenimentul se dorește a fi acțiunea-pilot a unui proiect educațional având ca temă incluziunea și egalitatea de șanse. Colaborarea dintre elevii colegiului nostru și copiii de la Centrul Școlar Sf. Andrei sau de la apartamentele de tip familial e mai veche și a îmbrăcat de-a lungul timpului mai multe forme, cu toate acestea, e mereu nevoie de mai mult, pentru noi mai ales, cei „normali“, e necesar să-i cunoaștem și să-i apreciem mai mult pe cei cu care soarta a fost mai zgârcită în daruri și care au, unii dintre ei, povești de viață zguduitoare.

„E nevoie întotdeauna de puțin noroc“, a spus unul dintre copiii cu dizabilități  invitați la bal, Sebastian Paicu, care a fost și premiat pentru talentul deosebit de care a dat dovadă pe ringul de dans. Norocul a fost al nostru, că i-am avut între noi și că ne-am promis unii altora că ne vom mai întâlni și în alte activități.

Dacă la început comunicarea a fost mai dificilă, de ambele părți, până la urmă, limbajul muzicii și al dansului ne-a unit.

Prof. Ștefania Cecilia Popescu Miron,
Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului