Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Bani pentru învăţătură de carte

Bani pentru învăţătură de carte

Executivul anunţă decizii apreciabile în folosul educaţiei naţionale. Este de aşteptat ca ele să devină şi măsuri funcţionale. Toate ţin de finanţări, confirmându-se astfel încă o dată că învăţătura de carte costă bani. Costă şi a învăţa carte în folos propriu, costă şi a-i învăţa carte pe alţii. Este vorba despre ştiinţa de carte ca atare, despre cunoaşterea conţinutului cărţii. Cunoaşterea utilizării vine abia în al doilea rând. Sublinierea este necesară văzând şi auzind însufleţirea cu care şcoala (cea dorită, cea care „trebuie să“) este promovată ca loc şi perioadă în care omul învaţă „cum se face“ şi devine „consumator“, „utilizator de“. Vestea pentru promotorii în acest sens este că şcoala rămâne locul în care omul află, cunoaşte şi la urmă ştie. Consumul şi utilizarea sunt ulterioare.

Pentru mers la şcoală cu scopul de a învăţa carte este şi instituirea unui „mecanism de economisire pentru copii care să le faciliteze accesul la educație“. A fost adoptat prin ordonanță de urgență a guvernului. Va funcţiona pe baza programului „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar“. Obiectivul programului îl preprezintă „asigu­rarea de către stat pentru toţi copiii din România a unui sprijin financiar, astfel încât, atunci când aceştia vor împlini vârsta de 18 ani, să aibă într-un cont o sumă de bani suficientă pentru educaţie, pregătire profesională sau pentru orice alte necesităţi“. Simplu spus, statul îi va deschide automat fiecărui copil cetăţean român care nu a împlinit vârsta de 18 ani cont de economisire la trezorerie. Contul rămâne deschis până la majorat. Dacă părinţii sau reprezentanţii legali depun într-un an în acel cont minimum 1.200 lei, statul pune la rândul lui o primă de stat în valoare de 600 lei anual. Pentru copiii din sistemul de protecție socială, pe numele lor, statul va depune întreaga sumă anuală de 1.800 lei. Pentru orice copil, sumele depuse în contul individual de economii Junior, cu excepţia sumelor reprezentând prima de stat, sunt purtătoare de dobândă de 3% pe an. Programul prevede că „la împlinirea vârstei de 18 ani titularul contului, reprezentantul legal al acestuia sau succesorul legal al minorului, în anumite condiţii, poate efectua retragerea totală a sumelor din cont. Sumele existente în contul individual de economii Junior pot fi retrase până la împlinirea de către titular a vârstei de 18 ani, în cazul unor situaţii descrise expres în actul normativ (cazurile unor boli grave)“.

Despre noul program, informaţia este că va funcţiona „începând cu anul 2019“. Aflând aceasta şi atât, o primă tresărire are motiv să se înfiripe, măcar la gândul că anul e lung, şi pe parcursul lui e în mersul vieţii ca şcoala să se încheie şi să înceapă iar sau pentru unii copii să nu mai poată să înceapă ori să se oprească pe parcurs. Întrebarea de pus este dacă o fi existând şi o metodologie de aplicare a programului, ştiindu-se cât de frecvente sunt la noi situaţiile în care diverse reglementări, acte normative etc. arată precum aparatele tocmai aduse ca să înlăture chinul din rezolvarea unei trebi, dar în jurul cărora privitorii se adună şi-i admiră finisajul prin ambalaj fără să-l desfacă.

O a doua tresărire gata să strunească entuziasmul în faţa unui program de felul lui necesar în ansamblu şi salutar pentru cei mai mulţi dintre beneficiari vine din conexiunea care se poate face cu un alt angajament, acela de a i se acorda fiecărui copil la naştere echivalentul a 500 de euro sub formă de cupoane sociale, bani de folosit exclusiv pentru educaţie permanentă. Şi în acel caz este prevăzută depunerea direct într-un cont cu dreptul exclusiv al titularului de a extrage sume „începând cu vârsta de 16 ani, cu acordul expres al părinţilor, tutorelui sau reprezentantului legal“. Prevederea este din 2011, scrisă în Legea educaţiei naţionale, stabilită să fie pusă în aplicare din 2014, însă amânată de la un an la altul, inclusiv acum pentru anul viitor, motivul fiind „imposibilitatea susţinerii financiare“. Aşadar, unei prevederi legiferate în urmă cu nişte ani buni, niciodată aplicate (pe deasupra, o prevedere stabilită de la început cu o amânare de trei ani până la intrarea în vigoare) şi tocmai amânate din nou pentru cel puţin încă un an, unei asemenea prevederi i se adaugă acum una din aceeaşi categorie. Ce semn (dacă nu garanţie) ar exista ca noua prevedere să fie şi pusă în funcţiune? Va fi anulată cea precedentă, care şi aşa nu s-a urnit un milimetru în atâţia ani? Va reprezenta refacerea legii educaţiei naţionale o ocazie de reformulare sau, cine ştie, de ştergere a acelei prevederi?

Indiferent de nelămuriri trecătoare şi de interpretări inevitabile, adoptarea unei măsuri pentru susţinerea cu bani a mersului la învăţătură într-un context cum este cel al Centenarului Marii Uniri este pe cât de demnă de apreciat, pe atât de angajantă. Măcar luând seama la ce a însemnat de-a lungul vremurilor a avea bani să mergi la şcoală, ca şi a nu avea bani pentru a-i da pe copii să înveţe carte, cei care au decis acum susţinerea mersului la şcoală e bine s-o şi facă.

Florin ANTONESCU