Bibliotecile şcolare, în strai de sărbătoare

Bibliotecile scolare-2okBibliotecarii şcolari, elevii şi cadrele didactice de pe toate continentele celebrează în luna octombrie Luna Internațională a Bibliotecilor Şcolare.
În 1999, dr. Blanche Wools, preşedintele Asociației Internaționale a Bibliotecarilor Şcolari (International Association of School Librarianship), a proclamat ultima zi din octombrie Ziua Interna­țională a Bibliotecilor Şcolare.
În anul 2008, Ziua Internațională a Bibliotecilor Şcolare a fost transformată de către Asociația Internațională a Bibliotecilor Şcolare (IASL) în Luna Internațională a Bibliotecilor Şcolare pentru ca fiecare şcoală să îşi poată organiza acțiunile în cursul întregii luni octombrie, în perioada pe care o consideră potrivită.
Sărbătoarea este recunoscută de toate asociațiile profesionale de profil, precum şi de Federația Internațională a Asociațiilor Bibliote­carilor (IFLA).
Menirea/scopul acestei sărbători speciale este de a atrage atenția asupra importanței bibliotecilor şcolare în educarea copiilor noştri. Cercetările continuă să ateste faptul că elevii obțin rezultate mai bune în activitatea lor şcolară dacă au acces la o bibliotecă şcolară care să dispună de o colecție de carte pe măsură şi de programe educaționale diversificate. Biblioteca şcolară promovează lectura, abilitatea de a învăța, precum şi abilitatea de a se informa, ajutând astfel la funda­mentarea educației permanente.
Obiectivele Lunii Internaționale a Bibliotecilor Şcolare:

  • evidențierea rolului activităților desfăşurate de biblioteca şcolară în educație, societate şi cultură
  • colaborarea dintre bibliotecile şcolare în realizarea unor pro­iecte naționale şi internaționale
  • realizarea unui schimb de experiență virtual în derularea diverselor activități ale bibliotecii şcolare

De-a lungul anilor, temele edițiilor International School Library Month (ISLM) au fost următoarele: în 2008: Literacy and Learning in your School Library (Alfabetizare şi învățare în biblioteca ta şcolară); în 2009: School Libraries: The Big Picture (Bibliotecile şcolare: imagine de ansamblu); în 2010: Diversity Clallenge Relilience: School Libraries Have it All (Diversitate – Provocare – Flexibilitate: Biblio­tecile şcolare au totul; în 2011: School Libraries Empower Learnes for Life (Bibliotecile şcolare pregătesc elevii pentru viață); în 2012 School Libraries: a Key to the past, present and future (Biblioteca şcolară: cheia spre trecut, prezent şi viitor); în 2013: School Libraries: Doorways to Life (Bibliotecile şcolare: căi de acces pentru viață); în 2014: Your School Library: Mind-Map Central.
Anul acesta, bibliotecile şcolare sunt celebrate sub genericul The School Library Rocks.
Activitățile dedicate acestui eveniment şi organizate de Biblioteca „Mihai Eminescu”, de la Şcoala Gimnazială George Enescu, din Moineşti, județul Bacău, sunt cuprinse în cadrul proiectului județean de parteneriat educațional „Biblioteca – uşă deschisă spre numeroase vieți”, parteneri fiindu-ne Inspectoratul Şcolar Județean Bacău, Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, din Bacău, alături de Biblioteca Municipală „Ştefan Luchian”, din Moineşti, Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu, din Comăneşti, şi Fundația Culturală Avangard Vizual ART Moineşti.
Programul cuprinde şi în acest an numeroase manifestări, o parte dintre ele fiind propuse chiar de elevi: promovarea ISLM în şcoală; vizitarea bibliotecii de către preşcolarii grupelor mijlocii şi mari de la Grădinița „Pinocchio” în vederea familiarizării cu biblioteca şcolii unde vor învăța în curând; Prima carte împrumutată de la biblioteca şcolii – protagonişti fiind elevii claselor I care ştiu deja să citească, precum şi elevii claselor a II-a care n-au împrumutat cărți în anul şcolar anterior; ateliere de creație (Cărți scrise şi ilustrate de pitici – atelier de creație cu participarea elevilor din clasele a IV-a A şi a V-a C; La bibliotecă mi-ar place să… – un alt fel de chestionar aplicat pentru a afla ce aşteptări au elevii de la biblioteca şcolii; Cartea recon­diționată – atelier de „refacere” a unor cărți deteriorate din biblioteca şcolii de către elevi voluntari de la clasele a VIII-a; expoziția de desene cu tema Lectura te face învingător! realizată cu lucrări aparținând elevilor claselor V-VII); expoziția de carte Nici o zi fără a citi!; participarea pentru a noua oară consecutiv la programul internațional Bookmark Project; Curiozități din lumea cărții şi a bibliotecii – prezentări Power Point; Cum prezentăm o carte? – workshop cu participarea elevilor de la clasa a VIII-a A; Cartea ca resursă a bibliotecii. Atitudinea elevilor față de ea – activitate de inițiere în cercetarea documentară realizată în colaborare cu profesorii de limba şi literatura română; dramatizarea Soacra cu trei nurori – după povestea lui Ion Creangă; Vreau să-ți spun o poveste! – lectură întreruptă a unor basme şi poveşti populare din literatura universală; De ce trebuie să mai şi citim? – masă rotundă cu partici­parea elevilor de gimnaziu.
În ultimele două zile ale lunii octombrie şcoala şi biblioteca au fost vizitate de un grup de cadre didactice de peste Prut, din Raionul Cantemir, Republica Moldova. Oaspeții noştri au participat la unele activități şi şi-au exprimat dorința de a ne fi colaboratori în viitor.
Un fapt merituos este acela că, față de anii şcolari anteriori, numărul celor implicați în marcarea acestui eveniment a crescut. Astfel, la ediția din acest an a Lunii Internaționale a Bibliotecilor Şcolare au luat parte: 38 de preşcolari, 396 elevi de la 21 clase primare şi gimnaziale şi 15 cadre didactice, alături de numeroşi părinți.
 
Bibliotecar Lăcrămioara ONEA,
Şcoala Gimnazială George Enescu, Moineşti, jud. Bacău