Socialize

Facebook
Home » Actualitatea » Ultima ora » Bilete de papagali sau „Educaţia” care te scoate din sărite şi din tipare

Bilete de papagali sau „Educaţia” care te scoate din sărite şi din tipare

Bilete de papagalDoamna filmată cu telefonul nu le-a cerut bani părinţilor. Părinţii nu s-au supărat că li se cer bani. La mijloc a fost numai o discuţie (filmul a reţinut o secvenţă de monolog), generată de o ieşire din tipare şi dusă, la rândul ei, spre o ieşire din sărite. Împrumutând un generic legat tot de înregistrări video de sărbători, „Dacă doriţi să revedeţi…”, vă propunem un popas analitic asupra „coloanei sonore” a „producţiei”. Concentrat, în câteva minute şi într-o sumă de vorbe, personajul nevăzut, ci numai auzit, sugerează o veritabilă chintesenţă tipologică şi situaţională.

Nu. Doamna, personajul foarte vocal, nu le cere bani părinţilor. Le face doar „educaţie”, le ţine o lecţie despre ce exigenţe presupune „momentul în care ţi-ai însuşit participarea într-o şcoală de fiţe”, despre „standardele de aicea”, despre „sărbători şi toate celelalte”. Dezinvolt, personajul abordează şi fundamente caracterologic-instituţionale, ridicând gestul banal, terestru, la zi, pe o coordonată, în acelaşi timp, istorică şi geopolitică, spunând fără ezitare că „este în politica balcanică, românească de sărbători să se ofere”. Pe deasupra, furnizează o informaţie în monedă europeană din piaţa ofertelor: „Ei dau 100 de euro de Crăciun”. Personajul expune şi o viziune proprie asupra „educaţiei” în perspectivă şi, patetic de-a dreptul, îşi îndeamnă ascultătorii să ia seama la cât de săraci „în suflet” vor ajunge mâine copiii de azi dacă nu oferă. Acelaşi personaj se dovedeşte şi zdravăn ancorat în realitatea legislativă, din moment ce arată că ştie bine prevederea potrivit căreia orice operaţiune cu bani nu e voie să fie declanşată de şcoală sau, altfel zis, o asemenea operaţiune este legală numai dacă reprezintă o iniţiativă a părinţilor, motiv pentru care face trimitere explicit la simţul său de prevedere: „Eu v-am întrebat: v-aţi organizat?!”

Nu. Nici personajul colectiv al părinţilor nu se supără că trebuie să strângă bani de cadouri, ci doar formulează întrebări legate de raportul dintre destinaţia banilor şi încadrarea în schema de personal a unităţii a unora dintre beneficiari.

Nu. În fond, nimeni nu încalcă tiparele, regulile, cunoscute şi larg aplicate: cineva dintre părinţi fie sondează preferinţele celor cărora urmează să li se adreseze gestul de a oferi (îndeobşte, perpetuând obiceiul locului), fie avansează o sumă „de copil” (care nu prea e contestată, „ca să nu se interpreteze”). Gestul de a „oferi” se petrece ca şi cum nimeni nu a cerut nimic, ci a venit ca o iniţiativă. Ştie ce ştie personajul filmului când le face observaţie ascultătorilor că-i frustrează pe copii de plăcerea pe care cică ei vor s-o aibă, aceea de a „oferi”. De cealaltă parte, nimeni, în virtutea unei „educaţii” statornicite, nu contestă pretenţia subînţeleasă, colecta, gestul de a „oferi”. Ei spun că au strâns… cât au strâns şi vor să ştie pentru cine au făcut-o. Ştiindu-i pe cei de faţă „educaţi” să „ofere”, personajul filmului îşi iese din fire când ei comentează, mai ales că le-a şi spus că asta e treabă specific românească. Personajul se arată revoltat de perspectiva ca oamenii să iasă din condiţia pe care au apucat-o, hărăzită, întinsă. Se vede asta şi din adresare. E posibil ca unii să-i fi fost elevi şi de aceea să le vorbească aşa. Dar mai ales avem de-a face cu un alt specific, deocamdată incipient: renunţarea la pronumele de politeţe şi vorbirea de sus, ca semne ale poziţiei sus-puse şi a controlării situaţiei.

Nu. Subiectul filmului nu este câtuşi de puţin nou. O dovedeşte „receptarea critică”. Realismul „producţiei” a fost cvasiunanim recunoscut. Foarte mulţi chiar s-au recunoscut pe ei înşişi în postura celor puşi „să ofere”. E drept că, în general, vorba cuiva, nu au alte probe decât ceva de felul unui bilet scris de şcolar cu mâna lui şi arătat părinţilor, conţinând câteva nume de obiecte despre care se poate spune că înseamnă preferinţele cuiva care aşteaptă să i se „ofere”. Cum ar veni, e un bilet, probabil că sunt mai multe bilete, adresate unora pe care cineva-i ia de papagali.

F. ANTONESCU