Socialize

Facebook
Home » Comunitate » Initiative » Câmpulung Muscel – Gesturi de omenie pentru copii aflaţi în dificultate

Câmpulung Muscel – Gesturi de omenie pentru copii aflaţi în dificultate

Campulung MuscelParcă i-a aşezat cineva cu mâna. Primarul şi directorul DGASPC-ului, unul lângă altul, la loc de cinste, cum „în capu’ trebii” se găsesc permanent, cu grija pentru binele comunităţii. Alături, părintele din parohia zonei, încadrat de ostaşi de la unitatea din apropiere. Lângă brad, un Moş Crăciun junior pe un genunchi al unui Moş Crăciun a cărui barbă încă nu a albit. Pe celălalt genunchi, o întruchipare preşcolară a lui 2014. În jur, o droaie de copii, de părinţi, de educatori şi de îngrijitori, de oaspeţi, de mass-media.

Le-o fi spus, nu le-o fi spus cineva unde să se aşeze, cert este că a ieşit un tablou fermecător a ceea ce înseamnă apropiere între mari şi mici, cu dragoste şi cu ştiinţă de meserie dedicate unor copii care au nevoie de aşa ceva, nu cum se zice de obicei, mecanic şi cam fără suport, „mai mult decât alţii”. Sunt copii cărora li se cuvin, ca oricăror altora, dragoste şi îngrijire şi educaţie. Se găsesc din plin la Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate din Câmpulung, judeţul Argeş. Vezi şi în acelaşi timp simţi asta din modul cum se mişcă fiecare, şi-n legea lui, dar şi după cum e crescut (dacă e copil), după cum poate fi de folos (dacă e om în toată firea).

Tabloul de familie se animă. Din spatele unei draperii se perindă mascaţi şi costumaţi, cu dansuri şi cântece şi-i contaminează cu ţopăială, cu bătut ritmul din palme şi cu cântat pe cei mari, care pe scaune, care după draperie, care pe unde a mai prins loc. Ofiţerii convin între ei, din două vorbe: „Să-i invităm la noi în săptămâna aia de şcoală altfel”. Juniorul Moş Crăciun încearcă dacă barba adevărată a confratelui e detaşabilă precum cea de vată a lui. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş, Adrian Macovei, nu spune nici că-i greu, nici că-i uşor să fii copil, părinte ori educator în Câmpulung, ci zice că din 30.000 de locuitori câţi are oraşul, 6.000 sunt pensionari şi 5.000, copii; industria locului nu mai are cum s-o invoce decât prin aduceri aminte. Primarul Călin Andrei nu poate, nu are voie să stea locului. Aleargă, la propriu, ca să mai rezolve ceva cu folos pentru cei care au atâta nevoie de un ajutor.

Şi-n tabloul acesta, la un moment dat, apare FICE România – Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, Secţiunea România. Un grup, o delegaţie. Prieteni, susţinători ai copiilor, ai celor care-i au în grijă. Cam dau buzna, or fi şi pe nepusă masă. Trag după ei saci umflaţi de daruri şi se decretează o mică mobilizare ad-hoc pentru ajutor la cărat cutii pe care scrie mare Solidaritatea colegială, Sector 4, FICE România. Asta e sursa darurilor – generozitatea unor copii, părinţi, cadre didactice pentru câţiva semeni ai lor. Este un răspuns la un apel. Întâi, acum câţiva ani, a fost lansat cu gândul să se întâmple de sărbători. S-au găsit atâţia care au sărit să contribuie cu fel şi fel de obiecte folositoare, de idei şi de moduri prin care să-şi arate solidaritatea colegială, încât acţiunea a devenit permanentă. Beneficiari se găsesc mereu, peste tot – în şcoli, în instituţii de ocrotire, în spitale. FICE România le vine în ajutor. În cazul de faţă, celor de la Câmpulung. Odată cu multele daruri, preşedintele organizaţiei, profesorul Toma Mareş, conferă Diploma de Excelenţă Complexului de Servicii, pentru profesionalism, dăruire, dragoste, arătate mereu de colectivul condus de profesoara Iuliana Poştoacă, şefa centrului. Un colectiv care a transformat o instituţie într-o familie. (F.A.)