Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Când şcoala trebuie să se apere de ea însăşi

Când şcoala trebuie să se apere de ea însăşi

Am făcut cândva, în acest spaţiu,  afirmaţia că şcoala preuniversitară de azi e o „şcoală asediată“. De propriii elevi, de părinţi, iar uneori chiar de către profesori. Ideea era că în contextul unei legislaţii nu rareori lipsite de coerenţă şi al unei reforme de  mai multe ori copy paste (motivate, uneori, de prezenţa banilor europeni!), şcoala românească s-a destabilizat profund. Cazuri relativ recente (Ploieşti, Buzău) sunt ultimii indici ai acestei destabilizări. În aceste condiţii, încrederea părinţilor în instituţie a scăzut la cote alarmante, suspiciunile de abuz sau de corupţie au proliferat, iar corpul profesoral, în schimbare de generaţii şi de formare, a transmis adesea mesaje contradictorii cu privire la etosul, menirea ori finalităţile şcolii. Astfel, generaţia  mai în vârstă de profesori, aflată încă în activitate, a reacţionat uneori prin repliere şi atitudini excesive. S-au făcut în unele licee şi colegii de top regulamente drastice. E adevărat, că asemenea şcoli, care şi-au asumat o astfel de  „politică“, se numără pe degete. Uneori, în aceste regulamente s-a descris până şi felul cum trebuie să arate tunsoarea unui elev. Şi toate acestea, cumva motivate de realitatea unei  „şcoli asediate“, hrănită din plin de o mass-media patologizată de gradul de audienţă!

„Ideologia“ comună a tuturor celor care asediază şcoala preuniversitară de azi e una singură: democraţia  după ureche, democraţia aproximativă care creează adesea situaţii paradoxale. Iată, de pildă, ce prevede un articol din Statutul Elevului aprobat în anul de graţie 2016 şi semnat de ministrul de atunci Mircea D.: (art. 16/2) Pentru a putea fi sancţionaţi (elevii), faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ sau în cadrul activităţilor extraşcolare. Pentru faptele petrecute în afara perimetrului unităţii de învăţământ sau în afara activităţilor extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ, elevii răspund conform legislaţiei în vigoare“.

Toate bune şi frumoase. Numai că o asemenea prevedere are ceva schizoid în ea. Elevul se poate, aşadar, comporta faţă de corpul profesoral  într-un fel în şcoală şi cu altfel în afara spaţiului şcolii. Nici măcar nu se cere acestuia ca ceea ce se presupune a fi la şcoală un comportament civilizat, să fie prelungit şi în afara şcolii. Contextul oferit de statut elevului indică mai degrabă posibilitatea concretă ca un elev să jignească un profesor în afara spaţiului şcolii, iar a doua zi el să apară „proaspăt parfumat“ în bancă, la ora profesorului, adresându-se, eventual, acestuia cu deplin „respect“. E aici ceva care face parte din dosarul unor „schizofrenii“ cultivate din incompetenţă, a cărei consecinţă nu poate fi alta decât amplificarea confuziei şi a degradării instituţionale a şcolii româneşti.

Dar scopul însemnărilor de faţă este mai ales acela de a discuta cazul Andrei Alexandru Voicu de la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu din Buzău. Am primit datele acestui caz cu rugămintea de a face –  pretenţios spus – o anchetă! (jurnalistică, desigur!). Şi deşi iniţial am pornit cu gândul să realizez un asemenea material, până la urmă am renunţat. Fiindcă încercarea mea de a înţelege ce s-a întâmplat la Buzău cu elevul de clasa a XI-a Andrei Voicu a fost continuu bruiată de informaţiile şi atitudinile adiacente cazului, unele apărute pe FB (postate fiind de familia elevului!), de contradicţii între afirmaţiile părinţilor şi afirmaţiile reprezentanţilor şcolii, de adresa Consiliului Naţional al Elevilor trimisă conducerii colegiului, de memoriul părinţilor către ISJ, de emisiuni TV pe această temă. Acest exces al punctelor de vedere m-a pus pe gânduri. Şi atunci am renunţat la ceea ce s-ar chema o anchetă publicistică şi am decis să consemneze aici, subiectiv fireşte, semnificaţia acestui „eveniment“. Iar enunţul care mi s-a părut cel mai potrivit pentru a indica semnificaţia lor, a fost acesta: „Când şcoala trebuie  să se apere de ea însăşi“.

În ce constă însă „cazul“ de la CNBPH Buzău? Un elev de clasa a XI-a este notat cu 3 la desen. Pentru a se „răzbuna“, cel în cauză postează, pe un grup de WhatsApp cu  elevi de la CNBPH, un comentariu cu privire la prestaţia artistică a profesoarei de desen, vizibilă într-un videoclip, făcut cu mai mulţi ani în urmă, înainte ca profesoara în cauză să devină titulară la CNBPH. Cadrul didactic participase la realizarea unui  produs „uşurel“, de vacanţă, pentru un public la fel de „uşurel“, bănuit a fi consumatorul unor asemenea filmuleţe. „Vulnerabilitatea“ produsului realizat era determinată atât de apariţiile sexy ale celor trei interprete (una fiind profesoara în cauză!), dar şi de versurile videoclipului, din care, ne spune un ziar din Buzău, ar fi reieşit că „fetele care n-au bani să meargă la mare trebuie să-şi găsească un «moşuleţ» care să le sponsorizeze“.

Mai departe, nu e foarte important de ce tocmai acum videoclipul a fost descoperit de către elevul Andrei Alexandru Voicu, clasa a XI-a profil umanist, de la Colegiul Naţional BPH. Important este că el a postat pe WhatsApp următorul conţinut: „Măi băieţi, eu zic să facem o mişcare prin care să-i găsim profei de desen un băiat de care să se lipească. Între timp,  CNBPH e liceul în care e interzisă purtarea bărbii şi a părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minţi ale sistemului de învăţământ acest (sic!…) struţo-cămilă a artei care se chinuie între vocaţia de a cânta şi de a desena“.

Iar acest comentariu a ajuns, nu are importanţă cum, la profesoara de desen!

Nu voi comenta aici „judecata critică“ a elevului (ironie nepotrivită, „judecată critică“?!). Şi nici faptul că acea judecată era făcută la adresa unui profesor care tocmai îi dăduse o notă de 3 la desen! Oricum, lucrurile s-au precipitat, profesoara s-a adresat consiliului de administraţie al colegiului, cu solicitarea ca elevul în cauză să fie sancţionat pentru prejudicii de imagine. A urmat mai întâi o şedinţă a  consiliului clasei la care elevul a participat şi şi-a cerut scuze, şi în care s-a propus nota 4 la purtare. A fost întrunită apoi Comisia de disciplină, care comisie a „plusat“, propunând… exmatriculare sau/şi/ nota 2 la purtare…

Era cumva de aşteptat că în momentul în care cuvântul exmatriculare a apărut conturat la orizont, familia elevului, ca şi elevul înşuşi, să intre într-o zonă de stres total. Dar, în loc ca aceasta (familia!) să se adreseze – semnul unei minime încrederi ! –  conducerii colegiului pentru a purta o discuţie înainte de întrunirea Consiliului profesoral, care urma să discute sancţiunea, mama s-a adresat mass-mediei (Jurnalului TVR, mai întâi!). A făcut apoi un memoriu la ISJ, fără să aştepte decizia Consiliului profesoral. Atitudine complet neinspirată! Şi care, aproape sigur,  a iritat conducerea colegiului, creând şi o probabilă reacţie de apărare a corpului profesoral al colegiului. Rezultatul a fost consemnat  luni, 10 decembrie, când, printr-un vot masiv, elevul a primit nota 2 la purtare. Sancţiune, obiectiv vorbind, exagerată, în condiţiile în care elevul regretase gestul, iar comentariul acestuia fusese postat totuşi într-un „cerc“ limitat.

Trebuie să mărturisesc că, urmărind „cazul“, mediat şi de emisiuni precum Acces direct (?!…), pariasem că nota la purtare a lui Andrei Voicu nu va fi mai mică  de 6 (fusese, de altfel, şi propunerea dirigintei!), fiindcă optimismul meu pedagogic şi încercarea de înţelegere a elevului („răzbunător“/„rebel“?!)  îmi indicau, dincolo de un comportamentul cu elemente de aroganţă, mai ales un gen de confuzie tipică tinerei generaţii în raport cu şcoala, cu profesorii, cu valorile, cu orice formă de autoritate. Mă gândisem că, printr-o sancţionare echilibrată, el ar fi putut învăţa ceva! Mi-am spus în acelaşi timp, fără să cunosc în detaliul toată istoria „sinuoasă“ a elevului, că un colegiu de top precum BPH are resurse educaţionale bogate şi că nu-şi va „executa“ fără menajamente propriul elev, având în vedere şi situaţia lui la învăţătură care, mi s-a apus, este, în linii mari, bună.

Acesta este cazul!

Dar nu pot încheia însemnările de faţă fără exprimarea unei (mari!) dezamăgiri, generate de modul în care şcoala de azi şi profesorii ştiu să-şi transmită, uneori, mesajul, iar elevii şi părinţii înţeleg să-l recepteze. Adaug doar speranţa că, odată cu validarea notelor la purtare de pe semestrul I, conducerea şcolii, consiliul profesoral vor reanaliza situaţia lui Andrei Voicu şi se va lua o decizie mai aproape de realitatea faptelor, menită să-l facă pe acest elev să-şi asume erorile de comportament. În fond, şcoala trebuie să rămână mereu o instituţie în care sancţiunea trebuie să aibă un rost educativ, menită a determina asumarea ei de către elev, şi nu unul reprimator.

P.S. Hotărârea de sancţionare a Consiliului Profesoral enumeră nu mai puţin de patru articole din Statutul Elevului pe care Andrei V. le-ar fi încălcat. Printre altele, art.10, litera f, care stipulează (nu am reuşit să identifc totuşi articolul cu pricina în statut)  că: „Este interzisă publicarea şi difuzarea de materiale care aduc atingere securităţii naţionale, ordinii publice, drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, care constituie atacuri xenofobe, denigratoare sau discriminatoare“. (???!!!…)

 Adrian COSTACHE