CANTEMIR – un UNU format din TOȚI!

ACTIVITATE MILITARAInterviu cu prof. dr. Aurel-Constantin SOARE, director de studii al Colegiului Național Militar Dimitrie Cantemir
 
Istoricul instituției
2012 – 4 iunie – 100 de ani de la înființarea colegiului
1999 – 1 decembrie: și-a schimbat denumirea în Colegiu Militar Liceal Dimitrie Cantemir
1994 – 25 noiembrie: s-a semnat acordul de continuitate prin care se recunoștea că Liceul Militar Dimitrie Cantemir, din Breaza, este continuatorul de drept și de fapt al Liceului Militar Nicolae Filipescu, de la Mănăstirea Dealu
1962 – 1 iulie: a fost reînființat Liceul Militar Dimitrie Cantemir
1960 – a fost desființat
1957 – 1 februarie: s-a schimbat denumirea Școlii Militare Medii Dimitrie Cantemir în Liceul Militar Dimitrie Cantemir
1949 – 25 noiembrie: se înființează, la Roman, Liceul Militar subordonat Direcției Superioare Politice a Armatei
1948 – 1 iulie: au fost desființate toate liceele militare din România
1940 – 7 septembrie: Liceul Militar Nicolae Filipescu, de la Mănăstirea Dealu, s-a transformat în Colegiul Național Nicolae Filipescu, de la Mănăstirea Dealu, care apoi s-a mutat în garnizoana Predeal
1929 – 29 ianuarie: liceul își schimbă denumirea în Liceul Militar Nicolae Filipescu, de la Mănăstirea Dealu
1912 – 4 iunie: s-a pus piatra fundamentală a Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu (Târgoviște)
 
Stimate domnule director, cred că este o onoare pentru orice ziarist să aibă ca interlocutor directorul unei instituții de învățământ militare. Ce reprezintă pentru dvs. acest lucru și care este crezul după care vă ghidați în această importantă funcție?
Onoarea este de partea mea pentru că am posibilitatea să mă adresez cititorilor Tribunei în­văță­mântului prin intermediul dumneavoastră și să fac cunoscut mesajul școlii noastre în universul învățământului preuniversitar românesc.
Suntem trei instituții militare liceale în România și unul dintre ele este Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir, unde îmi desfășor activitatea de 31 de ani.
Care este astăzi, domnule director, locul învățământului militar într-o țară membră NATO, așa cum este România, în care militarii români sunt prezenți pe multe teatre de luptă din lume?
Învățământul militar este parte integrantă a sistemului național de învățământ și se supune reglementărilor în vigoare, păstrându-și specifici­tatea.
Misiunea acestui segment educațional din cadrul Armatei României este formarea și dezvol­tarea profesională a personalului în conformitate cu nevoile țării și ale Alianței NATO, ținând seamă de obiectivele sistemului pe termen lung, și anume: pregătirea resursei umane cu înalte calități civice și competențe militare generale și de spe­cialitate, creșterea eficienței procesului de învăță­mânt și instrucție prin îmbunătățirea mana­ge­mentului educațional și folosirea judicioasă a resurselor la dispoziție, standardizarea instruirii prin aplicarea tehnologiilor moderne pentru pre­gătirea personalului în vederea interopera­bilității tuturor categoriilor de forțe în confor­mitate cu strategia de apărare a țării.
Militarii români prezenți în multe teatre de război din lume dovedesc cu prisosință că au acele capabilități necesare îndeplinirii cu maximum de eficiență a misiunilor primite.
Cât de mare este dorința absolvenților de gimnaziu de a intra într-un liceu militar? Care este ponderea fetelor, dacă ele există? Ce cred ele despre cariera militară?
An de an, prin centrele județene de informare-recrutare, tinerii își îndreaptă pașii spre Centrele Zonale de Selecție și Orientare de la Alba-Iulia, Breaza și Câmpulung Moldovenesc. Absolvenții de gimnaziu din orice localitate a țării pot opta pentru un colegiu militar. După ce a fost declarat ADMIS la probele de selecție (ele cuprind: teste de inteli­gență, teste de personalitate, traseu integral de viteză), urmează un test integral de matematică și literatura română, alcătuit din: 8 itemi de română și 10 itemi de matematică. Acest test reprezintă 50% din media finală de admitere în colegiul militar. Celelalte procente sunt date de media de admitere pentru liceele civile.
Avem an de an câte 8-20 de candidați pe loc. Fetele au intrat în „Cantemir” din anul 2001 și sunt în fiecare an câte 20, repartizate în clase mixte. Ele reprezintă acea pată de culoare care întregește peisajul liceal. Suntem cu ele un corp unit, deschis lucrului în echipă, bazat pe legături puternice de camaraderie și solidaritate umană.
Vorbiți-mi despre specificul unei instituții de învățământ militar, despre rigoare.
Particularitatea actului de educație în „Cantemir” este urmărirea în comun a dezvoltării progresive a acelor abilități specifice în cadrul socializării militare primare.
Liceul formează un tânăr autonom, responsabil, activ, cooperant, sensibil social și cultural.
Programul orar al unei zile începe la ora 6.00 cu deșteptarea și se termină la ora 22.00, când este stingerea. Totul se desfășoară după ceas și în conformitate cu ordinele și regulamentele mili­tare. Nimic nu este la întâmplare și totul are o judi­cioasă analiză.
After Scholl-ul este inventat în liceele militare de o sută de ani, monitorizarea activității didactice la fel.
Elevii gradați din clasele a XII-a conduc studiul celor mai mici în fiecare zi, împreună învață cum să conviețuiască, să respecte ordinele, să găsească acele căi spre o performanță a echipei, a grupului, a colectivului clasei-plutonului.
Care este, în opinia dvs. de director și cadru didactic, formula calității în Educație, așa cum se vede aceasta din perspectiva CNM D. Cantemir?
Colaborare, parteneriat și competență, în comun acord cu dăruire și profesionalism.
Educația este un domeniu sensibil și cred că nu ar trebui să fie lăsată pe seama oricui.
Avem aici, în domeniul educațional, nevoie de muncă la puterea a treia, de imaginație și mult curaj pentru a fi un partener de nădejde al tână­rului care vine în școală să-și descopere acele abilități care îl definesc ca om, ca persoană unicat.
După ce criterii vă ghidați în stabilirea ofertei de studii? Care sunt posibilitățile pe care le au absolvenții clasei a XII-a?
„Cantemirul” este astăzi un brand al Armatei României, o instituție care oferă o educație completă, de vocație europeană, cu specific militar accentuat.
Investim în cantemiriști foarte mult. Ei sunt pentru noi, educatorii lor, cel mai de preț bun al nostru și succesele lor sunt tăria instituției noastre.
La examenul de bacalaureat avem 100% reușiți, iar la admiterea în instituțiile militare de învățământ superior și postliceal peste 90% admiși.
Ei își îndreaptă pașii spre academiile catego­riilor de forțe armate: la Sibiu pentru forțele teres­tre, la Brașov pentru forțele aeriene și la Constanța pentru forțele navale. Unii optează pentru medi­cina militară.
Pleacă aceștia după absolvire la instituții de învățământ superior din alte zone ale globului? Cum sunt priviți?
Performanța, profesionalismul și dezvoltarea calităților beneficiarilor educației sunt maximizate în „Cantemir” pentru a-i transforma pe elevii buni în elevi extraordinari. După intrarea lor în învățământul superior militar, unii sunt selectați la academiile militare din SUA, Marea Britanie, Ger­mania, Grecia etc. Ei sunt modele pentru tinerii cantemiriști. Larisa Tudor este prima femeie din România absolventă a noastră care a finalizat studiile la Academia West Point, SUA.
Cum colaborați, domnule director, cu celelalte instituții de învățământ din țară, civile și militare?
Colaborarea în cadrul unor parteneriate adecvate a implicat participarea în cadrul unor proiecte active la nivel internațional și o strategie prin care tinerii au avut șansa de a produce schimbări la nivel personal și instituțional.
Învățarea prin experiență proprie oferă o modalitate eficientă de a îmbogăți capacitatea elevilor de orientare în carieră ca parte a învățării pe tot parcursul vieții, dezvoltând sentimentul solidarității sociale și îmbunătățind comunicarea dintre adolescenți.
Toate aceste deprinderi îmbunătățesc compe­tențele spre rezolvare de probleme, abilitățile de leadership, solidaritatea, luarea deciziilor în mod responsabil, dezvoltarea atitudinilor pozitive.
Ce înseamnă pentru dvs., atât din perspectivă personală, cât și din cea de director al unui mare colegiu din țară, educație la nivel european?
Varietatea percepțiilor actorilor educaționali în privința calității proceselor didactice, în special cu privire la practicile existente în materie de forme, tipuri și proceduri pentru a crește calitatea edu­cației școlare este expres focalizată pe evaluarea rezul­ta­telor elevilor, a progreselor acestora, rapor­tate la normele și standardele curriculare.
Educația eficientă contribuie la dezvoltarea cu­noaș­terii spre valori, a abilităților bazate pe acțiune și a competențelor concentrate pe schim­bare, care le oferă elevilor responsabilități și le consolidează drepturile lor în calitate de cetățeni europeni.
Susținem un model care maximizează educația în mod social, dezvoltând în școală o pedagogie participatorie și conectivistă, cu realizarea la maxi­mum a viziunii și misiunii școlii în lumea contem­porană.
Numai stimulând performanța, lucrul bine realizat și comunicarea în rețea abordăm integrat actul educațional pentru ca tinerii să fie parte a creației și recreării propriului traseu de dezvoltare personală spre succes, spre împlinirea profesională, spre atingerea orizontului propus.
Comunitatea școlară creează o rețea de inter­dependențe multiple, care toate conduc la reali­zarea unei educații complexe, centrată pe elev, prin formarea de competențe și atitudini proactive, încurajând creativitatea, inovația, dorința de schimbare, de perfecționare continuă a fiecărui tânăr.
Vorbiți-mi despre dotări, despre cadre didactice, dar și despre programele de studii.
Pentru asigurarea unui proces instructiv-educativ de calitate, instituția dispune de 20 de săli de clasă;18 laboratoare; 19 cabinete; o bibliotecă ce însumează 63.000 de volume grupate în 22.000 de titluri, care oglindesc o gamă variată de tematici ce pot fi abordate de către elevii și cadrele colegiului; o sală de lectură cu o capacitate de 44 de locuri; un centru de calcul cu 3 rețele a câte 9 posturi, două săli AEL cu 25 de posturi; o sală INTERNET cu 8 calcula­toare legate în rețea; 2 complexuri de tehno­redactare compute­rizată; 8 săli multifuncțio­nale.
Tot corpul profesoral cantemirist este capabil să abordeze în mod critic disciplinele lor, să realizeze conexiuni cu alte domenii, relevanța și relația lor cu dezvoltarea culturii militare, promovând valorile comune euroatlantice, precum: democrația, ega­lita­tea, diversitatea, respectul și dezvoltarea armo­nioasă a personalității umane.  Liceul are profil militar și specializarea de matematică-informatică.
Avem o abordare mai focalizată, mai ancorată scopurilor, misiunii colegiilor militare: o inter­disci­plinaritate mai autentică, o educație bazată pe proiecte, o combinație bogată de abordări deschise la schimbare: receptivitate culturală, sensibilitate și comuniune interculturală, managementul conflic­telor, perspective globale și multiple, consiliere.
Aceasta presupune capacitatea cadrelor didac­tice de a răspunde unor cerințe complexe, prin valorifi­carea și modificarea resurselor psiho-sociale, abilități și atitudini într-un context militar european.
Domnule director, de ce ar trebui să vină absolvenții de gimnaziu la Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir?
Pentru că este o instituție care prin cunoaștere croiește un viitor sigur absolvenților, „Cantemirul” este o echipă!
Odată intrat în acest colegiu și luptându-te zi de zi să fii la înălțimea așteptărilor camarazilor tăi, poți năzui spre împlinirea visului tău dacă edificiul este clădit din cunoștințe și valori morale.
Pentru că este o școală modernă, capabilă să îndeplinească rapid, eficient și cu maximum de operaționalitate țelurile noii reforme a învăță­mântului și cerințele Ministerului Apărării Națio­nale în vederea realizării compatibilității instructiv-educative cu instituțiile similare din NATO.
Pe temeiul unui astfel de context educațional, recunoașterea calității școlii noastre s-a consolidat în ultimii ani. Obținerea calificativelor maxime la controalele și inspecțiile eșaloanelor superioare, acordarea EXCELENȚEI în învățământul pre­universitar de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar în anul 2011 (locul I pe țară din 1007 unități școlare evaluate!), a calității de centru-pilot a acestei instituții, precum și introducerea colegiului în Manualul de bune practici educaționale sunt dovezi ale unui proces instructiv-educativ de certă valoare. Încununarea acestei valori și a muncii per­so­na­lului și a elevilor colegiului avea să se pro­ducă în primăvara anului 2012 când, la compe­tiția națio­nală orga­nizată de Mi­nis­terul Edu­cației, Cer­cetării și Tine­retului, co­legiul a primit titlul de „Școală Euro­peană – 2012”, cla­sându-se pe locul I la licee, din 110 insti­tuții parti­ci­pante.
Pe 4 iunie 2012, Drapelul de luptă al colegiului a fost decorat de către Preșe­dintele Ro­mâniei cu Ordinul „Vir­tutea Militară în grad de Cavaler”, cu însemn pentru militari, de pace. În același an, pe 3 noiem­brie, colegiul a fost invitat să fie primit, ca membru cu drepturi depline, în Alianța Colegiilor Centenare, asociație cu valențe elitiste, care include 52 de colegii de mare prestigiu ale învățământului național.
Recunoașterea valorii școlii noastre avea să fie marcată, pe 11 februarie 2013, de ministrul Educației Naționale, prin conferirea Diplomei și a plachetei „Nicolae Iorga”, înaltă distincție a învățământului românesc.
În cei 102 ani de existență, Colegiul Militar Liceal Dimitrie Cantemir, din Breaza, a dat peste 13.000 de absolvenți care au onorat școala din care au plecat, Armata Română și care au devenit ofițeri, legiuitori, artiști, scriitori, oameni de stat.
Deci, avem capacitatea managerială de a ne îndeplini în modul cel mai eficace misiunea și obiectivele generale stabilite și cele specifice asumate, prezentându-ne astăzi ca o instituție des­chisă înnoirii didactice, care contribuie la articularea unui traseu propriu de dezvoltare intelectuală și profesională a elevilor.
Când termini acest colegiu ai sentimentul că aparții unui grup elitist pentru că aici, în „Cantemir”, plămădim caractere, formăm atitudini, dezvoltăm deprinderi de cetățeni responsabili.
Cum colaborați cu Alianța Colegiilor Centenare? Cât de importantă este, pentru dvs. în mod special, dar și pentru celelalte colegii de renume din țară, o asemenea comunitate educațională cum este ACC?
În anul 2012, pe 3 noiembrie, colegiul a fost primit ca membru cu drepturi depline în Alianța Colegiilor Centenare, asociație cu valențe elitiste, care include 52 de colegii de mare prestigiu ale învățământului național. De atunci și până astăzi suntem într-o colaborare fructuoasă pe toate planurile.
Am avut onoarea să fim în noiembrie 2013 vizitați de membrii alianței în cadrul Zilelor ACC organizate la Ploiești și Breaza. Participăm la toate acțiunile inițiate de alianță, ne aducem contribuția la bunul ei mers și sperăm, `n viitor, la o implicare mai mare în noile proiecte ale schimbării curriculare românești.
Această comunitate educațională este un spațiu deschis, constructiv și multiplu, care acordă permanent prioritate acțiunilor didactice în vederea dezvoltării unei abordări inovatoare a curriculumului, a competențelor, a noilor abordări pedagogice.
Împreună cu celelalte colegii centenare, Colegiul Militar Liceal Dimitrie Cantemir promo­vează permanent un act educațional performant, bazat pe marile valori românești și universale. Instituțiile membre ale Alianței sunt un reper remarcabil al învățământului preuniversitar românesc.
Ca o concluzie, pot afirma, fără teama de a greși, că această instituție, mereu tânără, este și rămâne un colegiu cu viziune.
Interviu realizat de  Marcela GHEORGHIU