Socialize

Facebook
Home » Didactica » Ex cathedra » Capacitate şi Bacalaureat – două formalităţi cu caracter aparte

Capacitate şi Bacalaureat – două formalităţi cu caracter aparte

Capacitate si bacalaureatAm ajuns în cele din urmă şi la „examen”. Însă astăzi mă aflu aici în calitate de observator, şi nu de participant, sarcină care mi-a revenit şi mie odinioară în repetate rânduri. Când spun că am ajuns la examen nu mă refer la sala în care intră elevi de diferite vârste pentru a aştepta subiectele care într-un fel sau altul le vor influenţa viitorul, ci la semnificaţia şi importanţa unor probe care, în mod normal, ar trebui să se identifice cu unele concepte precum: învăţare, disciplină, rigoare, normalitate, seriozitate, maturitate, progres etc.

De la bun început ţin să subliniez faptul că un bun observator vede unele lucruri care pentru alţi ochi rămân ascunse sub o pătură densă de superficialitate.

Revenind însă la subiectul pe care cu mare dificultate m-am decis să îl abordez (având în vedere complexitatea şi natura delicată), trebuie să fac cunoscute cititorului în primul rând unele noţiuni legate de semnificaţia şi influenţa termenului de examen. Astfel, dacă într-un trecut nu foarte îndepărtat examenul reprezenta o punte de legătură spre o altă perioadă a vieţii, fiind o sumă a numeroaselor cunoştinţe acumulate în perioada multor ani de şcoală şi purtând pecetea seriozităţii şi a emoţiilor, în prezent nu mai reprezintă decât o cunoscută formalitate, cea mai banală şi plictisitoare dintre toate. Elevii intră într-o sală, se aşază pe un scaun şi scriu nişte noţiuni al căror conţinut le este aproape în totalitate străin şi al căror rezultat nu îi afectează în niciun fel. Chiar dacă nu obţin nota 5 la examenul de capacitate şi chiar dacă nu promovează examenul de bacalaureat, li se permite într-un fel sau altul să îşi continue studiile la un nivel la fel de înalt ca şi pentru cineva care a promovat aceste examene cu note acceptabile.

Această dureroasă realitate mă pune pe gânduri şi îmi ridică întrebări ale căror răspunsuri nu fac decât să adâncească prăpastia deja săpată în lacunele elevilor. Mă întreb dacă elevii sunt pregătiţi să facă faţă examenelor de capacitate şi bacalaureat. Care este în prezent rolul acestor examene? Ce au de câştigat elevii de pe urma lor sau, mai bine zis, de pe urma condiţiilor în care acestea se desfăşoară? Care sunt cauzele rezultatelor dezastruoase sau a celor bune obţinute prin mijloace frauduloase? Ce putem face pentru a schimba situaţia actuală? Sau, mai bine zis, dorim să schimbăm lucrurile sau ne conformăm cu o viaţă guvernată de legile minciunii şi ale mediocrităţii?

Cu siguranţă că răspunsurile mele nu vor face decât să învăluie situaţia şi aşa degradantă într-o aură neagră a pesimismului, însă nu pot proceda în alt mod decât spunând pe nume unor lucruri pe cât de adevărate, pe atât de triste.

Şi pentru a răspunde într-un mod foarte simplu, însă sincer şi convingător, voi spune nu. Elevii nu sunt pregătiţi nici pentru examenul de capacitate, nici pentru cel de bacalaureat şi, mergând puţin mai departe, cred că nu sunt pregătiţi pentru viaţă. Motivele acestei constatări sunt multe şi au rădăcini atât de variate, încât îmi este destul de greu să prezint măcar o parte dintre ele. În primul rând, un climat familial care nu favorizează decât superficialitatea şi lipsa responsabilităţii în gândirea şi comportamentul elevului. În egală măsură diversele preocupări ale copiilor (mijloacele de comunicare moderne folosite în exces şi în scopuri nepotrivite vârstei, frecventarea unor locuri care, din păcate, exclud orice tip de activitate şcolară) câştigă pe zi ce trece teren în faţa atracţiei faţă de şcoală până în punctul în care elevul îşi pune întrebări de genul: De ce am nevoie de şcoală?, La ce îmi foloseşte?, Ce contează dacă am luat sau nu examenul de bacalaureat? Şi ajunge la concluzii precum: se poate trăi şi fără a învăţa, nu există nicio diferenţă între cei care au luat bacalaureatul şi cei care l-au picat, e mai simplu să tratăm totul într-un mod superficial etc.

Dacă stau să analizez bine acest mod de gândire, cred că se află în deplină concordanţă cu exigenţele unei societăţi în care superficialitatea, frauda şi lipsa profesionalismului reprezintă cele mai mari virtuţi. Mai mult, dacă am avea în vedere faptul că importanţa examenelor de capacitate şi bacalaureat s-a diminuat de la an la an, ajungând să fie aproape simple formalităţi, care nu arată nici pe departe valoarea unora şi lipsa valorii altora, poate am condamna într-o mai mică măsură lipsa motivaţiei şi indiferenţa totală a celor pe care ne place să îi numim cu tărie viitorul ţării.

Dat fiind că aceste afirmaţii au fost făcute de un dascăl, mi s-ar părea potrivit să mi se adreseze următoarele întrebări: Ce e de făcut? Cum putem schimba ceva pentru a îmbunătăţi situaţia actuală?

Aş răspunde foarte simplu: prin schimbarea mentalităţii tinerei generaţii atât prin contribuţia profesorilor, cât şi a familiei, prin punerea accentului pe tot ceea ce înseamnă şcoală, prin efortul de a spune adevărul copiilor, arătându-le care le este adevărata valoare şi încurajându-i să crească şi să-şi dezvolte o personalitate proprie, prin creşterea şcolii în ochii întregii societăţi.

Prof. drd. Raluca COVACI, Şcoala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc, Şcoala Gimnazială Livezile