Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene – cadrul juridic al unei viziuni umaniste, sub auspiciile principiului fondator „Unitate în Diversitate“

Odată cu extinderea Uniunii Europene, a devenit din ce în ce mai manifestă necesitatea consolidării şi promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului printr-un document oficial, care să exprime viziunea UE asupra acestui domeniu de importanţă majoră pentru existenţa comunitară. La 7 decembrie 2000, la Nisa, a fost adoptată Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care consacră, în forma unui document unic, drepturile reglementate de constituţiile statelor membre ale UE, de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de tratatele universale privitoare la drepturile omului, între care Convenţia ONU pentru drepturile omului. Carta este astfel concepută şi edificată pe fundamentul legislaţiei naţionale şi internaţionale în materie, realizată pentru a răspunde nevoii unei abordări unitare în domeniu la nivelul Uniunii Europene. Încă de la semnare, Carta a avut statut de Declaraţie, nefiind, prin urmare, obligatorie din punct de vedere juridic, dar având rolul de punct de reper şi de recomandare.
Statutul Cartei s-a schimbat odată cu Tratatul de la Lisabona, semnat în 2007 şi intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, care prevede această modificare în Articolul 6, alineatul (1): „Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor“. Prin această prevedere, începând cu 1 decembrie 2009, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene a devenit obligatorie pentru instituţiile Uniunii Europene şi pentru statele membre.
În Preambulul Cartei se afirmă că fundamentul Uniunii Europene îl reprezintă un set de „valori comune”, valori universale ale fiinţei umane, în care intră drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi principiile statului de drept, în centrul viziunii şi acţi­unii Uniunii situându-se  persoana, cu interesele şi aspiraţiile sale. Pe acest fundal filosofic, conceptual şi ideologic, edificată pe temelia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Uniunea Europeană aspiră să devină un spaţiu al libertăţii, al securităţii şi al păcii: „Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii; aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie“.
În spiritul principiului fondator al Uniunii, „unitate în diversitate” sau „uniţi în diversitate”, documentul afirmă, în continuare, anga­jamentul Uniunii Europene de a prezerva, consolida, dezvolta şi pro­mova valorile comune, în condiţiile respectării diversităţii civilizaţiilor europene, a identităţii statelor-membre, a ordinii şi orga­nizării lor administrative. În acest cadru, Uniunea îşi concepe propria evoluţie în sensul unor obiective majore, precum dezvoltarea durabilă, libera circulaţie şi libertatea de stabilire: „Uniunea contri­buie la păstrarea şi la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei, precum şi identitatea naţională a statelor membre şi organizarea autorităţilor lor publice la nivel naţional, regional şi local; Uniunea caută să promoveze o dezvoltare echilibrată şi durabilă şi asigură libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, mărfurilor şi capitalurilor, precum şi libertatea de stabilire”.
Pentru edificarea acestui cadru conceptual şi administrativ şi pentru atingerea obiectivelor propuse, Uniunea Europeană îşi propune să consolideze juridic şi legislativ domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, luând în considerare nece­sitatea de raportare la evoluţiile şi progresele pe plan social, civic, cultural, ştiinţific şi  tehnologic, prin intermediul stipulării lor într-un document unic, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: „În acest scop, este necesară consolidarea protecţiei drepturilor fundamentale, făcându-le mai vizibile prin Cartă, în spiritul evoluţiei societăţii, a progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice”.
Carta afirmă, în Preambul, cu menţionarea respectării compe­tenţelor juridice ale Uniunii Europene şi a principiului sub­si­diarităţii, întemeierea drepturilor pe care le stipulează în prevederile constituţionale şi în obligaţiile internaţionale ale statelor-membre, în documente internaţionale precum: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Cartele sociale ale Consiliului Europei şi ale Uniunii şi în jurisprudenţa europeană: „Prezenta Cartă reafirmă, cu respectarea competenţelor şi sarcinilor Uniunii, precum şi a principiului subsidiarităţii, drepturile care rezultă în principal din tradiţiile constituţionale şi din obligaţiile internaţionale comune statelor membre, din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei, precum şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest context, Carta va fi interpretată de către instanţele judecătoreşti ale Uniunii şi ale statelor membre, acordând atenţia cuvenită explicaţiilor redactate sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta şi actualizate sub răspunderea prezidiului Convenţiei Europene”.
Preambulul Cartei mai cuprinde o referire de importanţă majoră la faptul că drepturile nu implică numai beneficii, ci şi responsabilităţi şi obligaţii în raporturile interumane, intracomunitare şi sociale, întemeiate în realitatea existenţei, care trebuie să privească şi în perspectiva generaţiilor viitoare: „Beneficiul acestor drepturi implică responsabilităţi şi îndatoriri atât faţă de terţi, cât şi faţă de comunitatea umană în general şi faţă de generaţiile viitoare”.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este structurată în şapte titluri: Titlul I – „Demnitatea”, Titlul II – „Libertăţile”, Titlul III – „Egalitatea”, Titlul IV – „Solidaritatea”, Titlul V – „Drepturile cetăţenilor”, Titlul VI – „Justiţia”, Titlul VII – „Dispoziţii generale care reglementează interpretarea şi aplicarea cartei”. Carta cuprinde drepturi, libertăţi şi principii, distribuite pe fiecare titlu, după cum urmează:
Titlul I – „Demnitatea”: Articolul 1 – Demnitatea umană, Articolul 2 – Dreptul la viaţă, Articolul 3 – Dreptul la integritate al persoanei, Articolul 4 – Interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, Articolul 5 – Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate;
Titlul II – „Libertăţile”: Articolul 6 – Dreptul la libertate şi la siguranţă, Articolul 7 – Respectarea vieţii private şi de familie, Articolul 8 – Protecţia datelor cu caracter personal, Articolul 9 – Dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, Articolul 10 – Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, Articolul 11 – Libertatea de exprimare şi de informare, Articolul 12 – Libertatea de întrunire şi de asociere, Articolul 13 – Libertatea artelor şi ştiinţelor, Articolul 14 – Dreptul la educaţie, Articolul 15 – Libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă, Articolul 16 – Libertatea de a desfăşura o activitate comercială, Articolul 17 – Dreptul de proprietate, Articolul 18 – Dreptul de azil, Articolul 19 – Protecţia în caz de strămutare, expulzare sau extrădare;
Titlul III – „Egalitatea”: Articolul 20 – Egalitatea în faţa legii, Articolul 21 – Nediscriminarea, Articolul 22 – Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică, Articolul 23 – Egalitatea între femei şi bărbaţi, Articolul 24 – Drepturile copilului, Articolul 25 – Drepturile persoanelor în vârstă, Articolul 26 – Integrarea persoanelor cu handicap;
Titlul IV – „Solidaritatea”: Articolul 27 – Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii, Articolul 28 – Dreptul de negociere şi de acţiune colectivă, Articolul 29 – Dreptul de acces la serviciile de plasament, Articolul 30 – Protecţia în cazul concedierii nejustificate, Articolul 31 – Condiţii de muncă echitabile şi corecte, Articolul 32 – Interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă, Articolul 33 – Viaţa de familie şi viaţa profesională, Articolul 34 – Securitatea socială şi asistenţa socială, Articolul 35 – Protecţia sănătăţii, Articolul 36 – Accesul la serviciile de interes economic general, Articolul 37 – Protecţia mediului, Articolul 38 – Protecţia consumatorilor;
Titlul V – „Drepturile cetăţenilor”: Articolul 39 – Dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European, Articolul 40 – Dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale, Articolul 41 – Dreptul la bună administrare, Articolul 42 – Dreptul de acces la documente, Articolul 43 – Ombudsmanul European, Articolul 44 – Dreptul de petiţionare, Articolul 45 – Libertatea de circulaţie şi de şedere, Articolul 46 – Protecţia diplomatică şi consulară;
Titlul VI – „Justiţia”: Articolul 47 – Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, Articolul 48 – Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, Articolul 49 – Principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, Articolul 50 – Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune.
Titlul VII cuprinde „Dispoziţii generale care reglementează interpretarea şi aplicarea cartei” şi reglementează, Domeniul de aplicare (Articolul 51), Întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor (Articolul 52), Nivelul de protecţie (Articolul 53) şi Interzicerea abuzului de drept (Articolul 54).
Dintre dispoziţiile incluse în ultima secţiune a Cartei, o serie de principii trebuie reliefate datorită caracterului lor general şi rolului director pe care îl au în interpretarea şi aplicarea prevederilor documentului. Între acestea se numără: restrângerile şi limitările exercitării drepturilor şi libertăţilor se fac numai în acord cu prevederile legii şi cu respectarea spiritului şi conţinutului lor; drepturile prevăzute în Cartă reglementate şi de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au acelaşi sens şi întindere precum cele din Convenţie; interpretarea drepturilor reglementate de Cartă rezultate din prevederile şi tradiţiile constituţionale ale statelor membre se realizează conform acestor tradiţii; interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Cartei iau în considerare „pe deplin” legislaţiile şi practicile naţionale; dispoziţiile Cartei nu pot fi interpretate şi aplicate în sensul că restrâng sau aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale stipulate în legislaţia internaţională, europeană (UE şi Consiliul Europei) şi naţională.
Titlurile Cartei, care vehiculează noţiuni de importanţă capitală precum: Demnitatea, Libertăţile, Egalitatea, Solidaritatea, Drepturile cetăţenilor, Justiţia, reglementând drepturi şi libertăţi fundamentale subsumate fiecăreia dintre acestea, principiile gene­rale care guvernează întregul document, pledează pentru ideea că Uniunea Europeană este construită, filosofic şi conceptual, pe fundaţiile unei viziuni umaniste, care pune în centrul ei omul. Din punct de vedere juridic, Carta este edificată pe eşafodajul pre­ve­derilor şi tradiţiilor constituţionale ale statelor membre, pe legislaţia internă, europeană (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi internaţională, asigurându-şi astfel o solidă şi complexă întemeiere în dreptul intern şi internaţional. Prin această geneză şi edificare complexă, Carta ia în considerare şi respectă tradiţiile şi prevederile constituţionale ale fiecărui stat membru, respectând  identitatea fiecăruia, exprimată, chintesenţial, prin legi, norme, tradiţii, cutume, prin intermediul civilizaţiei şi al culturii. În acelaşi timp, ţine cont de legislaţia europeană şi internaţională, abordând respectarea identităţii statelor într-un cadru general, larg, în spiritul ideii de comunitate, comuniune şi unitate, sub auspiciile principiului fondator şi director „Unitate în Diversitate”.
Sorin IVAN