Socialize

Facebook
Home » Management educational » Catalogul electronic – puncte tari, puncte slabe

Catalogul electronic – puncte tari, puncte slabe

În toate timpurile, omenirea a progresat datorită unor indivizi care, atunci când lucrurile mergeau bine la un moment dat într‑un anumit domeniu, deveneau nemulțumiți și, ajutați de propria pregătire și de dinamismul inteligenței personale, au reușit să modernizeze varii domenii ale vieții practice. Această descriere ar fi incompletă dacă nu am recunoaște și fenomenele de înstrăinare provocate de unele invenții și inovații ale omului  pe parcursul evoluției societății umane. Mă gândesc acum la efectele zahărului și ale făinii rafinate asupra sănătății omului, ca să dau doar două exemple de înstrăinare. Desigur, n‑am uitat că ne aflăm în paginile unei reviste ce dezbate (și bate uneori!) problematica școlară. Am apelat la această introducere ca să arăt ce importanță are ducerea până la capăt a reformelor (de toate felurile) aplicate în diverse zone ale învățământului românesc. Concret, în cele ce urmează, vreau să fac vorbire despre catalogul electronic ce funcționează deja în destule școli din România, inclusiv la școala unde îmi desfășor activitatea. Mai sunt încurajat în demersul meu inclusiv de MEN, care intenționează, conform declarațiilor domnului ministru Liviu Pop, ca până în 2020 să generalizeze acest modern instrument în toate școlile din țară. Numai că, pentru a‑nțelege și adevărul (nu doar frumusețea) utilizării catalogului electronic, este necesar să privim și de aproape, nu doar de la distanță, această realitate. Mă gândesc aici la o analiză realistă, cu un acut simț al rațiunii (și al inimii, de ce nu?), al impactului acestui mijloc de învățământ asupra arhitecturii relațiilor dintre părinții elevilor și școală. Pe de altă parte, în aceeași ordine de idei, este necesar să facem și o evaluare a muncii depuse de profesori în utilizarea curentă a catalogului electronic. De ce să facem asta? Ca nu cumva să generăm un nou fenomen de înstrăinare cu efecte catastrofale pe termen lung asupra pregătirii elevilor și asupra sănătății emoționale a profesorilor.

Predau disciplina matematică la Liceul General Dragalina, din Oravița, și utilizez catalogul electronic din semestrul al II‑lea al anului școlar trecut. În această perioadă, am avut timp să‑mi dau seama care sunt punctele tari și punctele slabe ale muncii cu catalogul electronic. Consider că am acordul tacit al dis­tinșilor cititori pentru a dezvolta acest subiect pe coordonatele enunțate. Iată‑le, cu detalii:

Puncte tari

Părinții primesc mesaje în timp real de la administratorul aplicației în legătură cu eventualele note sau absențe ale propriilor copii din ziua respectivă.

Părintele sau deținătorul codului de acces la situația școlară a unui elev are acces la notele, absențele și referințele profesorilor, la nivelul de performanță al acestuia, 24 de ore din 24.

Fiecare părinte are acces doar la situația școlară a propriului copil.

Fiecare diriginte are acces la situația școlară a întregii clase la care face consiliere și orientare profesională.

Notele de la lucrările de evaluare se  trec în catalogul electronic mai repede decât în cel letric.

La cerere, catalogul electronic face și mediile anuale și semestriale ale elevilor.

În aplicația care gestionează catalogul elec­tronic se pot atașa fișiere cu conținut didactic în vederea folosirii la clasă în timpul predării.

Nu trebuie uitată nici eleganța utilizării table­tei în vederea accesării catalogului electronic.

Puncte slabe

Este posibil ca aplicația (sau conexiunea la internet) să nu funcționeze în perioada orelor de curs. Acest aspect complică lucrurile căci: pe deoparte, părinții nu mai sunt informați în timp real despre eventualele eșecuri ale copiilor din ziua respectivă și, pe de altă parte, profesorii sunt puși în dificultate atunci când actualizează datele din catalogul electronic (este vorba despre bugetul de timp al fiecărui profesor conjugat cu faptul că toți profesorii care predau la aceeași clasă folosesc același catalog letric).

Actualmente, toate informațiile legate de procesul de învățământ se înregistreză atât în catalogul electronic, cât și în cel letric simultan (absențe, note curente, note la lucrările de evaluare etc). Specialiștii în domeniu știu că notele primite de elevi se trec, obligatoriu, și în carnet, semnate de titularul disciplinei. Dacă ar fi cineva curios (eu am făcut‑o!) să cuantifice timpul necesar pentru toate aspectele arătate, ar observa că timpul de evaluare‑predare al profesorului este drastic redus. Este ușor de‑nțeles că perdanții de serviciu sunt, prin excelență, elevii. Pe de altă parte, metoda este elegantă și pragmatică. Mai mult: dă bine pentru inițiatorii ei. O societate cu toate facultățile raționale și emoționale acasă ar trebui să se‑ntrebe cum rămâne cu stresul profesorilor conștiincioși care vor să facă și consistență, nu doar design educațional. În cazul de față, el, stresul, poate genera, în societatea românească, un nou fenomen de înstrăinare, foarte frumos (și profesionist) camuflat de voalul reformei care pare (sau chiar este?)  un perpetuum mobile. Dacă se dorește cu adevărat, există soluții viabile pentru problema în discuție, pe care le voi devoala mai jos.

Deși părinții au tot interesul (așa ne place să credem) să urmărească în timp real situația școlară a copiilor lor, există un procent suficient de mare dintre ei care nu aderă la acest sistem. Aceasta și din cauza permisivității (nedeclarate), dar fără consecințe ferme arătate de legislația actuală în domeniu. Deocamdată li se spune doar că utilizarea catalogului electronic este obligatorie și pentru ei. În caz contrar, se vor întâlni pe traseu cu BABAUL (termenul BABAUL desemnează aici setul de măsuri, nedefinit încă la ora la care vorbim de către organele abilitate). Aș vrea să remarc, împreună cu onorabilul cititor, că oricât ar fi de mic procentul părinților care nu agreează acest tip de comunicare școlară,  pentu ei rămâne varianta clasică de comunicare. Numai că amănuntul acesta sporește stresul profesorilor. Dar cine mai are azi disponibilități să audă asemenea „fleacuri“, când zilnic suntem anunțați, de mijloacele media, că urmează știri sau imagini ce ne pot afecta emoțional?

Trebuie să avem în vedere și eventualitatea defectării tabletelor utilizate în învățământ pentru a accesa catalogul electronic. Cele defecte sunt retrase din circuit pentru a fi trimise administratorului aplicației (sau altor specialiști), spre a fi reparate. Numai că dacă numărul tabletelor achiziționate în școală este egal cu numărul cadrelor didactice, atunci apare o multiproblemă legată de toate clasele ce fac o disciplină cu același profesor, care nu are tableta o anumită perioadă de timp. Soluția criticonilor aici ar fi ulilizarea tehnicii de calcul proprie profesorilor în cauză în această perioadă. Soluția mea este achiziționarea unui număr de tablete  mai mare decât numărul profesorilor din școală, mai ales că profesorii n‑au nici „de ce?“, nici „pentru ce?“ și nici „cu ce?“ (ca să ne‑amintim de marele actor Constantin Tănase).

Nu în ultimul rând, tabletele ar trebui  să aibă în școală un spațiu destinat depozitării acestora atunci când profesorul și‑a terminat orele. Este simplu de‑nțeles (și de acceptat) că spațiul respectiv trebuie să fie atât accesibil profesorilor, cât și suficient de securizat.

Analiza de nevoi

Consider că, în mare parte, măsurile ce se impun pentru o implementare eficientă a catalogului electronic la nivel național transpar din punctele precedente. Ar mai fi de răspuns la punctele 2) și 3) de la partea „Puncte slabe“. Concret, propun următoarele:

Să nu se renunțe la catalogul letric, dar completarea datelor în acest catalog să nu le mai facă profesorul titular, ci o altă persoană. Cine este această persoană? Nu este treaba mea, este treaba celor plătiți pentru asta, mai ales că aici vorbim de  costuri suplimentare (financiare sau emoționale).

Utilizarea catalogului electronic să devină obligatorie pentru toți părinții (evident, prin lege). Eventualele excepții, pe care nu le exclud, să fie exhaustiv definite de către cei abilitați s‑o facă.

Destăinuire

Pentru mine, acest articol reprezintă un gen de eliberare, aidoma unei supape de presiune. În 40 de ani de activitate la clasă, am văzut prea  multe ediții ale reformei din învățământ, îmbunătățite și adăugite. Urmare a acestui aspect, nu pot prevedea nici ecoul demersului meu. Și‑atunci, la sfârșit de articol (și de carieră), cu smerenie, îmi vine să mă‑ntreb și să vă‑ntreb pe voi, mai‑marii învățământului românesc, dacă se cunoaște cu adevărat cât de mari sunt sarcinile (și, implicit, responsabilitățile) unui profesor în zilele noastre. Am mari rezerve că ar exista timp (și voință) pentru a cunoaște detaliile acestei probleme. Din această cauză, și din multe altele, prefer metoda  fetei cu oglinjoara din vechea poveste: vajnicule orologiu, ce vestești elevilor pauzele și profesorilor pauzele‑nepauze de pe‑ntinsul unui an școlar, prin bine cunoscuta metodă tic‑tac, tic‑tac, tac‑tic, oare cât poate fi solicitat profesorul în procesul didactic?

Poate se vor găsi interesați în formularea răspunsului la această întrebare înainte de a fi prea târziu, de jur împrejur.

Prof. Ion Dumitru PISTRILĂ, Liceul Teoretic General Dragalina, Oravița, Caraș‑Severin