Socialize

Facebook
Home » Institutii » Sindicate » Ce faceți cu viitorul acestei țări?

Ce faceți cu viitorul acestei țări?

viitorulAsistăm de fiecare dată, după schimbarea regimului politic, la același scenariu. În perioada premergătoare alegerilor, politicienii nu mai prididesc cu promisiunile de tot felul la toate televiziunile și în presa scrisă, dar odată aleși, uită de aceste promisiuni și „învățământul prioritate națională” este condamnat la sărăcie, la o lipsă acută de alocări bugetare.

După o perioadă neagră a Guvernelor Boc, am sperat că noul Guvern va binevoi să ne bage în seamă și să rezolve unele dintre problemele noastre, ale angajaților din învățământ. N-a fost să fie așa. Trebuie să recunosc că Ministerul Educației este deschis la dialog, dar este foarte greu să gestionezi sărăcia. Ministerul Educației încearcă să dea dovadă de bunăvoință dar, din păcate, în rezolvarea problemelor noastre este necesară voință politică din partea Guvernului și a Parlamentului României.

Acum „buba” s-a inflamat și nu mai e mult până va erupe. Nemulțumirile oamenilor sunt din ce în ce mai evidente. După cum e bine să se știe, FSLI a anunțat un program de revendicări care constau în pichetarea Guvernului și a sediului USL în zilele de 28, 29, 30 octombrie și un miting pe 6 noiembrie, asta în urma ședinței Colegiului Liderilor din 15, 16 octombrie, unde s-a luat această decizie.

Nemulțumirile sunt multe, dar eu nu vreau să înșir decât câteva, care mi se par mai importante.

În primul rând, acel 6% pentru învățământ care de 23 de ani nu s-a atins niciodată și nici în 2014 nu sunt șanse să se atingă. Cert este că, dacă această problemă a subfinanțării se va prelungi, atunci efectele vor fi devastatoare. Multe cadre didactice se vor prezenta la școală flămânde și dezbrăcate, va crește abandonul școlar, elevii cu situație materială precară nu vor putea frecventa cursurile, cei care fac naveta vor abandona școala, infrastructura va avea de suferit, investițiile începute și neterminate se vor dărâma etc.

Când PSD și-a asumat Legea Educației Naționale, noi am sesizat că are unele articole care nu se pot aplica, ea trebuia schimbată sau făcută alta nouă, însă de un an și jumătate nu prea s-a întâmplat nimic.

Prin abrogarea Legii 128/1997 (statutul cadrelor didactice) salariații noștri au pierdut o serie de drepturi pe care am sperat că le vom redobândi, dar se pare că actualei guvernări îi convine acest lucru. Aici aș vrea totuși să amintesc câteva: pensionarea anticipată cu 3 ani; recunoașterea doctoratului; acordarea gradației de merit pentru auxiliar; 16 ore pentru cei cu peste 25 de ani vechime și gradul I. Lista ar putea continua, dar acestea sunt lucruri arhicunoscute.

O chestiune demnă de abordat ar fi birocrația. Aparent, această problemă pare mai puțin importantă, dar nu este așa. Cadrele didactice la această „oră” consumă „păduri” întregi și zile și nopți pentru a putea răspunde la cerințele unui sistem teribil de birocratizat. Dacă te duci într-o unitate școlară, vei constata că există comisii și comitete fără număr, cadrele didactice nu mai au timp fizic să lucreze cu copiii. În aceste condiții, toată lumea are de suferit, atât copiii, cât și cadrele didactice. Se pare că în ultima vreme nu prea vedem pădurea din cauza copacilor!

Politizarea învățământului este o boală grea a sistemului și ea trebuie urgent tratată, până nu e prea târziu. Acest tratament trebuie aplicat de jos în sus și tare ar fi bine dacă toți politicienii, atât Puterea, cât și Opoziția, să ajungă la consens și să nu se mai implice în problemele învățământului. Salariații noștri știu ce au de făcut și nu e nevoie de o permanentă intervenție… criteriul de competență să primeze. Numirea în funcțiile de conducere în unitățile școlare să fie făcută obiectiv și să servească beneficiarilor acestui proces: elevi, părinți, comunitate locală, unități de producție ș.a.m.d.

Din păcate, aceste numiri pe funcții se fac pe criterii politice și nu ar fi mare baiul, dar în cele mai multe cazuri se schimbă calul pe măgar (asta fără să jignesc pe nimeni). Cu siguranță, se satisface clientela politică și asta nu e bine…

Despre salarizare nu vreau să spun decat că, atâta timp cât un debutant cu studii superioare va avea 800 de lei salariu, domeniul nu este atractiv.

Ce să mai povestim în aceste condiții. Materia cenușie a acestei țări este folosită de către străini, nemaipunând la socoteală faptul că statul român a investit în formarea lor. Nu vrem salarii astronomice, dar nici să murim de foame și acum, și în clipa pensionării. Salarii mici = pensii mici.

Nu se poate ca educatoarele și învățătoarele să susțină financiar tot ce înseamnă material didactic, tot ce înseamnă birotică. Părinții nu mai au bani să susțină școala și, dacă o fac, apare suspiciunea că dau mită.

Învățământul tehnic și profesional e ca și inexistent, în scurtă vreme nu vom mai avea meseriași.

Toate aceste probleme macină sistemul nostru de învățământ și ele sunt mult mai multe, dar mă opresc aici.

Cei mai amărâți din acest sistem sunt cei din categoria personalului nedidactic, care au salarii incredibil de mici, 500-600 de lei. Ba mai mult, o serie de drepturi le-au fost tăiate (vezi sporul de vechime). Domnilor politicieni, credeți că se poate trăi cu asemenea venituri?

Eu cred că ar trebui să vă gândiți mai des ce faceți cu viitorul acestei țări (și nu din 4 în 4 ani), cuțitul începe să ajungă la os. Vine frigul… prețul la întreținere crește, prețul la alimente crește, cu ce vom plăti?

Toate problemele enumerate mai sus și încă multe altele au dus la o înrăutățire a condiției salariaților din învățământ.

Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care membrii de sindicat din FSLI au hotărât să iasă în stradă. Închei cu speranța că decidenții politici ai acestei țări vor înțelege că viitorul nu se poate clădi cu părinți săraci, profesori săraci și cu elevi flămânzi.

Prof. Ioan ȚENȚ, Prim-vicepreședinte FSLI