Socialize

Facebook
Home » Didactica » Ex cathedra » Ce înseamnă un director bun?

Ce înseamnă un director bun?

Ce inseamna un director bunDacă ne-am confrunta cu întrebarea Ce înseamnă un director bun?, probabil că anul acesta ne-am mulțumi cu un răspuns de tipul: cel creditat cu încredere prin delegație. Din 2014, toți profesorii care vor trece cu succes de concursul de ocupare a posturilor de director se vor considera suficient de buni, astfel încât să-i convingă pe cei cu care lucrează de faptul acesta. Cele două modalități de a răspunde, deși sunt opuse, au totuși ceva în comun, mai precis, sunt soluții găsite pentru problemele de organizare cu care se confruntă societatea contemporană.

În alte timpuri, pe vremea marele ministru Spiru Haret, după o expresie celebră folosită de Nicolae Iorga în Istoria învățământului românesc, un director bun se remarca mai cu seamă prin ceea ce făcea pentru oamenii din școala lui.

Unele din temele abordate de către Spiru Haret sunt de o neașteptată actualitate. El analizează, de pildă, implicațiile descentralizării învățământului, o preocupare pe care o avem încă și astăzi.

Argumentând în favoarea descentralizării învățământului, Spiru Haret făcea o analogie între rolul ministrului și rolul directorului în organizarea școlară. Tot așa cum ministrul decide și răspunde pentru hotărârile sale, directorul își va asuma coordonarea școlii lui. Directorul e cumva ministru în școala sa, puterea de care dispune trebuie să fie semnificativă.

Într-o posibilă interpretare, se poate spune că, în fapt, modelul instituțional luat ca punct de referință este școala, unitatea de bază a sistemului, iar ministeriatul nu reprezintă decât o școală într-o variantă lărgită, la nivelul întregii țări.

Directorul nu este „un simplu intendent, un fel de slugă la dârloagă, cum zice proverbul” (Operele lui Spiru Haret, Vol. VII: Polemice și politice: 1887-1900, Editura Comunicare.ro, București, 2010, p. 47), care execută ordinele de la inspector, de la primar, prefect ș.a.m.d.

Deși profesor, directorul joacă rolul de funcționar administrativ, căruia i se acordă o importanță mai mare în ierarhia școlară decât inspectorilor de orice grad, pentru bunul mers al activității în învățământ.

În alte țări, în Germania, de pildă, directorul se bucură de o putere recunoscută: el alege profesorii noi, îi observă cum își fac datoria, iar dacă e mulțumit de ei, îi recomandă pentru numirea definitivă.

Directorul trebuie să fie respectat, în primul rând, pentru intențiile lui bune, „pentru că va fi gând în gând cu corpul profesoral al școalei” (Operele lui Spiru Haret, Vol. IV: Parlamentare 1895-1899, p. 105). Este de așteptat „ca să fie un om cu autoritate nediscutată, ascultat și respectat de toți, profesori, părinți și școlari, nu numai ca reprezentant al autorității școlare superioare, dar și pentru capacitatea, tactul, dorul său de bine…” (Vol. VII, p. 44), el trebuie să dispună de libertate maximă în „administrarea deplină și reală” a școlii.

Directorul trebuie să fie un om care poate proba anumite calități, să fie în măsură să dea dovadă de tact, energie și experiență.

Privind alegerea directorului, apare dilema dacă el să fie selectat dintre profesorii școlii sau poate proveni și din afara respectivului colectiv didactic. Legea din 1864 (art. 359) înființa consiliile școlare și conferințele de clasă; regula era ca director să fie numit unul dintre profesorii școalei respective (Operele lui Spiru Haret, Vol. I Oficiale: 1884-1888, 1897-1899, p. 183).

Spiru Haret sugerează că e mai bine să fie „lăsat cât de larg cercul căutărilor” (Vol. VII, p. 48). Aceasta deoarece se poate să fie cazuri în care din școală nimeni să nu dețină abilitățile necesare pentru a fi director. Un alt neajuns al situației în care directorul este unul dintre profesorii școlii este spiritul de colegialitate defectuos înțeles, ceea ce ar putea împiedica pe director să-și manifeste autoritatea în mod obiectiv în fața colegilor săi, cărora, eventual, se teme sau se jenează să le creeze neplăceri.

În portretul făcut directorului se înscrie și tipul de relație prioritară cultivată de către acesta față de oamenii din școala sa, în interacțiunile zilnice, el trebuie să fie o autoritate amicală: „Directorul va fi autoritatea amicală, patriarhală, având caracterul de intimitate, pe care nu-l poate avea o autoritate superioară, exterioară. Cu dânsul vor putea rezolva zilnic cestiuni care de cele mai multe ori nu capătă importanță decât când trec peste pragul școalei” (Vol. VII, p. 45).

Activitatea directorului nu este ușoară, el se împarte între ceea ce se întâmplă în școală și solicitările din afară, la care trebuie să răspundă. Centrul său de greutate e bine să rămână școala, orice neglijare a ceea ce are loc în școală produce efecte nedorite imediate.

Disciplina de care dă dovadă directorul e un exemplu pentru ceilalți profesori. Sub nicio formă directorul să nu se lase purtat de interesele străine școlii, chiar dacă vin pe căi ierarhic superioare: „S-a constatat că unii dintre directorii și directoarele școalelor primare părăsesc postul în timpul orelor de clasă, spre a se duce la primărie, la revizorat, la inspectorat (cei din orașele de reședință ale inspectoratelor), iar cei din Capitală și la minister. (…) În absența directorilor, elevii clasei lor stau singuri ore întregi, iar învățământul și disciplina suferă; ba, adeseori, lipsa directorilor de la post se resimte și în celelalte clase” (Operele lui Spiru Haret, Vol. III Oficiale: 1907-1910, p. 75).

Este de așteptat ca directorii și directoarele să-și facă o anume ordine de prioritate în solicitările pe care le primesc, să nu piardă timpul pentru „afaceri de interes particular”, sau prin participare la „fel de fel de comisiuni și delegațiuni”. Ba mai mult, ministerul nu doar recomandă, chiar interzice directorilor să părăsească postul, chiar dacă aparent este vorba tot de treburi de serviciu. Dacă totuși directorul este nevoit să plece din școală, el e obligat să consemneze în registrul de prezență acest fapt și să informeze și inspectoratul școlar de care aparține. Pentru absentarea nemotivată directorului i se va reține din salariu. Se întrevede aici nevoia de a ordona mersul lucrurilor astfel încât acestea să nu se mai desfășoare la întâmplare.

Dar toate acestea erau teme de interes pe vremea lui Spiru Haret. Astăzi poate este suficient ca cineva să facă parte din corpul național de experți în management educațional pentru ca performanța sa ca director să fie asigurată.

Cristina ȘTEFAN, Colegiul Național Spiru Haret, București