Socialize

Facebook
Home » Management si legislatie » Noutati legislative » Ce ne aduce nou(ă) Ordonanța 49?

Ce ne aduce nou(ă) Ordonanța 49?

3 pag 3Legi adoptate, promulgate, modificate și republicate. Ordonanțe, ordonanțe de urgență. Ordine de ministru, metodologii și norme de aplicare. Toate cu argumente și justificări impresionante. Toate își propun să ne facă viața mai bună, să crească eficiența. În realitate, gestionarea unui asemenea hățiș de reglementări ne aduce adesea în pragul disperării.

Educația din România nu a fost scutită de astfel de încercări. Ba dimpotrivă. Persistă impresia că este principalul beneficiar al unei asemenea încrengături legislative. Nu avem o statistică a perioadelor în care o reglementare a rămas nemodificată. Exceptând Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților din Învățământul Preuniversitar, care este în lucru de nu mai știm când, restul reglementărilor sunt de o perisabilitate înspăimântătoare.

Acum nu trebuie să se înțeleagă că o prostie odată promulgată trebuie să rămână așa. Totuși, meandrele legislative, care urmăresc cu fidelitate campaniile electorale și trecerea din Opoziție la Putere, induc tensiuni greu de suportat într-un sistem de la care se pretinde o funcționare în parametri acceptabili.

Puțini sunt cei care mai contestă dezastrul indus de Legea 1 din 2011. Multe din prevederile ei și modul incalificabil în care a fost adoptată au stârnit valuri de indignare. Atât cei implicați în sistem, cât și societatea civilă au condamnat cu fermitate tot ce era de condamnat. Opoziția din acea vreme, neputincioasă numeric în fața unui sistem diabolic, a „jurat” că va modifica legea după ce va ajunge la putere. Și?

S-a reparat mai nimic. Hibele legii au rămas cam aceleași. Dezechilibrele induse între elevii aparținând minorităților naționale și cei de etnie română au rămas aceleași. Și diferența de tratament dintre învățătorii care predau în limbile minorităților și cei de la clase cu predare în limba română s-a perpetuat. Cu mici ajustări.

În rest, toate-s vechi și nouă toate…

Busuiocul a fost dres într-o oarecare măsură în 2012. Ordonanța 92, aprobată de Parlament, a adus modificări sesizabile. Clasa a IX-a a rămas la liceu. Evaluarea națională a rămas în actuala structură – elevii susțin probe doar la limba și literatura română și la matematică!? (Proba transdisciplinară – de care nu s-a plâns nimeni – a fost eliminată.)

Una dintre deciziile ministrului de atunci, absolut salutară, a fost legată de structura consiliilor de administrație din școli. După ce legea cerea ca majo­ritatea membrilor să fie din afara școlii, Ordonanța 92 sta­bilea o pondere a cadrelor didactice de 50%. Deciziile esențiale pentru o unitate școlară au fost plasate sub influența celor mai importanți actori din sistem.

Cine să fie mai interesat de dezvoltarea unei unități școlare decât profesorii care muncesc acolo? Elevul este, inevitabil, în centrul procesului instructiv-educativ. Așa și trebuie să fie! Interesele lui trebuie să primeze. La fel, opinia părinților este esențială.

Nu trebuie să uităm însă că interesele elevilor/părinților nu depășesc un ciclu de învățământ. Este dificil să ne imaginăm că părinții ai căror copii vor absolvi după doi sau trei ani sunt interesați de ce se va întâmpla cu școala peste 10 ani. Nu este imposibil, dar e greu de crezut.

În consiliile de administrație mai sunt prezenți consilieri locali și reprezentantul primarului. Fiecare își desfășoară activitatea într-un ciclu electoral. Fiecare gestionează problemele întregii comunități (cu mai multe școli). Rezultă că profesorii sunt cei mai interesați de evoluția pe termen lung a școlii.

Din acest motiv, decizia de a constitui consiliul de administrație asigurând o majoritate simplă pentru cadrele didactice a fost o decizie inspirată.

Nu a fost să fie!

După doi ani (în această vară) a apărut Ordonanța 49, care readuce componența consiliilor de administrație la formula propusă de contestata Lege 1. Indiferent dacă numărul membrilor este 7, 9 sau 13, membrii din exteriorul școlii dețin majoritatea. Trecem peste varianta în care trebuie să fie prezenți trei reprezentanți ai consiliului local. Dacă într-un municipiu sunt 24 de școli, este greu de presupus că există suficienți consilieri locali (72!). La un consiliu de administrație cu

9 membri 4 sunt profesori (inclusiv directorul), 2 sunt reprezentanți ai părinților, 2 sunt consilieri locali și unul este reprezentantul primarului. Hai să fie! Lucrurile ar trebui să facă funcțională legea…

Numai că realitatea bate filmul. De cele mai multe ori. Nu există incompatibilități. Nu există prevederi clare. Consilierii desemnați pot fi profesori în școli concurente. Nu e foarte greu de imaginat ce politică vor duce. Unii, oameni de bună credință, pot fi agricultori sau comercianți – oameni cu mai puțină aplicație față de problemele școlii, chiar dacă au bune intenții.

Și ar mai fi! Primarul aparține – de regulă – unei formațiuni politice. Directorul școlii aparține sau nu. Dacă aparține, poate fi membrul unui alt partid. În acest caz, relația amicală dintre primar și director ține de domeniul utopiei. Nimeni nu zice că e imposibil, dar este foarte puțin probabil.

Așa se face că Ordonanța 49/2014 ne aduce mai multe lucruri noi, dar nu toate sunt bune. Ar mai fi loc și timp pentru rectificări!

Ioan ARDELEANU