Socialize

Facebook
Home » Societate » Educatie pentru societate » Identitate nationala » Celebrarea trecutului istoric din perspectivă academică România, între Orient şi Occident în anul Centenarului şi la 140 de ani de la recunoaşterea Independenţei

Celebrarea trecutului istoric din perspectivă academică România, între Orient şi Occident în anul Centenarului şi la 140 de ani de la recunoaşterea Independenţei

Ziua Independenţei României – 9 Mai şi, printr-o coincidenţă statornicită peste timp, Ziua Europei au fost evidenţiate de Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în colaborare cu Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare şi Inovare al universităţii, printr-un eveniment ştiinţific şi formativ-educativ care a înglobat nu numai celebrare şi retrospectivă, ci şi analiză şi perspectivă: Simpozionul „România, între Orient şi Occident în anul Centenarului şi la 140 de ani de la recunoaşterea Independenţei (Tratatul de la Berlin)“. Au participat profesori, cercetători istorici, mulţi dintre ei personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti, precum şi studenţi pasionaţi de informare/înţelegere asupra istoriei. Aspectele supuse dezbaterii au cuprins un evantai tematic pe cât de larg, pe atât de coerent: „Declaraţia de Independenţă (9 mai 1877) şi semnificaţia ei istorică. Recunoaşterea Independenţei de Marile Puteri – implicaţii istorice, teritoriale, naţionale. 140 de ani de la Tratatul de la San Stefano (3 martie 1878) şi Tratatul de la Berlin (13 iunie 1878). Independenţa României, pas fundamental către înfăptuirea idealului Marii Uniri. România în anul Centenarului. Conştiinţa istorică între continuitate şi discontinuitate. Un stat membru al Uniunii Europene, între Orient şi Occident. Independenţa şi identitatea naţională, teme prioritare pentru România de azi şi de mâine“.

Reuniunea a fost salutată de prof. univ. dr. Iosif R. Urs, preşedintele Universităţii Titu Maiorescu, care a reliefat aspecte definitorii pentru implicarea comunităţii academice maioresciene în cercetarea şi valorificarea evenimentelor şi tradiţiilor istorice, diplomatice, politice ale înaintaşilor.

În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Smaranda Angheni, rectorul Universităţii Titu Maiorescu, a caracterizat simpozionul drept „un eveniment minunat, realizat de Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste în colaborare cu Institutul maiorescian de Studii, Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, dedicat Centenarului Marii Uniri şi celor 140 de ani de recunoaştere a Independenţei României“. Sublinierea deosebită a fost că manifestarea se înscrie într-un ansamblu de evenimente pe care universitatea le derulează în acest an pentru punerea în lumină de pe poziţii actuale a istoricului act de întregire a României Mari în 1918.

Declararea şi recunoaşterea Independenţei Naţionale, paşi sine qua non spre Marea Unire

În calitate de iniţiator al reuniunii, prof. univ. dr. Sorin Ivan, decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste a Universităţii Titu Maiorescu, a evidenţiat faptul că ziua de 9 Mai înglobează „o conjuncţie de evenimente: sărbătorim Ziua Europei şi în acelaşi timp celebrăm ziua citirii Declaraţiei de Independenţă în Parlament de către Mihail Kogălniceanu la 9 Mai 1877 şi împlinirea a 140 de ani de la recunoaşterea Independenţei României, în 1878“. În anul Centenarului Marii Uniri, aceste momente istorice „se înscriu într-o relaţionare logică, diacronică: declararea independenţei, apoi recunoaşterea independenţei reprezintă paşi sine qua non spre Marea Unire din 1918“, a apreciat profesorul Sorin Ivan. În context, a făcut şi o trimitere de ordin cultural, consonantă nu numai sub aspect calendaristic cu marile repere evocate: la 9 mai 2018 se împlinesc 100 de ani de la moartea lui George Coşbuc, pe care l-a caracterizat drept „un mare poet şi, ceea ce se ştie mai puţin, un mare cărturar“. În aria tematică a dezbaterii, prof. univ. dr. Sorin Ivan a reamintit că George Coşbuc a fost „un activist extraordinar pentru deşteptarea românilor din Ardeal şi care a pătruns astfel în conştiinţa naţională“.

Trecutul istoric, o reflecţie asupra prezentului nostru

Pe linia abordărilor cu deschideri şi interdependenţe multiple facilitate de generozitatea cadrului oferit pentru discuţie, prof. univ. dr. ing. Petre Andea, secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, s-a adresat participanţilor, deopotrivă, din poziţia de profesor prin vocaţie, de coordonator al departamentului ministerial consacrat marcării Centenarului Marii Uniri (anunţând însumarea a circa şapte mii de asemenea acţiuni în şcoli, universităţi, în alte instituţii conexe), precum şi ca mesager al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al preşedintelui acesteia, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea. În expunerea sa, profesorul Petre Andea a abordat o problemă cu trimiteri istorice, culturale şi politice: evoluţia relaţiei puterii în stat cu presa, de fapt, cu produsul scris, făcut public, în general. Excursul său a pornit din epoca Imperiului Roman, a trecut prin Epoca Florentină, s-a oprit asupra lui Voltaire, a urmărit modernizarea tot mai aplicată a mijloacelor de expresie şi a realţiilor aferente, ajungând în contemporaneitate, cu o apreciere de ansamblu, valabilă peste timp: „În raport cu presa liberă, pe măsură ce puterea politică se aşază mai bine, creşte şi gradul de cenzură pe care o exercită“.

La rândul său, profesorul Sorin Ivan a reiterat rolul presei în secolul XIX şi începutul secolului XX, când s-a afirmat ca „suport al informării, educării şi formării conştiinţei naţionale“, rol care astăzi nu numai că greu mai poate fi constatat, ci şi se manifestă în sens contrar, „spre antipod, spre destructurarea conştiinţei naţionale“. Urmând aceeaşi abordare contrapunctică trecut-prezent, decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste a oferit o retrospectivă succintă a momentelor având ca repere declararea în Cameră, prin discursul lui Mihail Kogălniceanu, a Independenţei României, intrarea în război, Tratatul ruso-turc, pacea de la San Stefano (dezavantajoasă pentru România), continuarea negocierilor, încununate prin Tratatul de la Berlin, acesta fiind favorabil României prin obţinerea gurilor Dunării şi a sudului Dobrogei. Retrospectiva astfel prezentată ar trebui să însemne „şi o reflecţie asupra prezentului, cu sensul de a vedea în ce măsură conştiinţa naţională afirmată atunci este păstrată de societatea actuală, de generaţiile tinere. În ce măsură independenţa, integritatea ţării sunt asumate pentru construirea unui proiect de ţară“, a accentuat profesorul Sorin Ivan.

Cucerirea Independenţei Naţionale, actul de naştere al României ca stat

În opinia argumentată de ambasadorul Ion M. Anghel, „momentul cuceririi Independenţei Naţionale reprezintă actul de naştere al României ca stat; este momentul cel mai important din istoria României. Fără participarea la războiul din 1877, nu se putea pune problema existenţei României“. Diplomat de carieră cu o vastă şi aprofundată operă de cercetare asupra evoluţiei relaţiilor internaţionale dezvoltate în timp de ţara noastră, ambasadorul Ion M. Anghel a argumentat faptul că „dobândirea independenţei de stat este opera diplomaţiei româneşti, chiar dacă rolul armatei este important“. În acest sens, a reamintit că după Declaraţia de Independenţă, singurul stat care a recunoscut independenţa României a fost Italia, iar ulterior, după San Stefano, „România a rămas în aceeaşi poziţie“ şi numai după Congresul de Berlin „am căpătat legitimitate ca stat“. Astăzi, a continuat ambasadorul Ion M. Anghel, în condiţiile apartenenţei la Uniunea Europeană, „lucrurile se schimbă în mod radical, în sensul că toate reglementările UE se aplică direct. Nu sunt respectate, urmează infrigementul“. La întrebarea moderatorului dezbaterii dacă aceasta înseamnă o diminuare a independenţei naţionale, răspunsul diplomatului de carieră a fost că „orice cetăţean devine cetăţean european. Uniunea Europeană este un exerciţiu de globalizare la nivelul Europei“.

Un reviriment în spirit european pentru calitate în educaţie

Contribuţia tehnicii şi a unor mari exponenţi români ai ei la afirmarea şi consolidarea unităţii naţionale, ca şi la integrarea în aria europeană şi în cea globală, a fost adusă în prim-plan de profesorul şi scriitorul Alexandru Mironov. Argumentele sale au vizat faptul că avioanele create de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă semnifică instrumente ajutătoare efectiv la globalizare. Podurile construite de Anghel Saligny facilitează la propriu unire. Căile ferate, radioul public (Radio România, aflându-se de asemenea anul acesta într-un moment aniversar, la 90 de ani de existenţă) constituie în felul lor mijloace de unire, de afirmare a unei identităţi.

O altă deschidere în spiritul integrării europene a fost reliefată de prof. univ. dr. Valentin Pau, vicepreședintele Consiliului de Administrație al Universităţii Titu Maiorescu din perspectivă educaţională: „Şcoala românească a parcurs drumul dintre Orient şi Occident odată cu aplicarea Tratatului de la Bologna. Pentru o reuşită reală în acest sens, mai avem de făcut mult în ceea ce priveşte calitatea formării, a educaţiei. Calitatea se reflectă în absolvenţii noştri. În acest sens, Universitatea Titu Maiorescu şi-a propus un reviriment în dezvoltarea spiritului practic în pregătirea studenţilor, spirit care astăzi s-a pierdut. Învăţământul privat permite această dez­­voltare, având avantajul unei structuri mai flexibile, cu mai puţină birocraţie“.

Intervenind, profesorul Sorin Ivan a adăugat omagiul care se cuvine înaintaşilor transmiţători de educaţie, învăţătorilor şi preoţilor, mulţi dintre ei jertfiţi pentru ţară.

Interesul şi idealul naţional

Cu anvergura de general cu bogată experienţă, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti a abordat aspecte ale relaţiei dintre idealul naţional şi interesul naţional, definind astfel conceptele: „Interesul naţional se găseşte fixat printr-un document – Strategia naţională de apărare a ţării. Deasupra interesului naţional este situat conceptul de ideal naţional – sumumul aşteptărilor oamenilor de la societate, care se manifestă pe o perioadă de timp istoric. Idealul naţional s-a format în timp. La 1848, acesta semnifica nevoia de emancipare socială. După 1848, în Moldova şi Ţara Românească apare ideea unirii ca ideal naţional. După Unirea Principatelor, idealul naţional s-a modificat din nou, în sensul aspiraţiei de a fi altceva decât o parte a Imperiului Otoman. După independenţa din 1877-1878, idealul naţional a evoluat spre necesitatea unirii tuturor românilor“. În acest punct, generalul Frunzeti a semnalat că „1918 înseamnă România întregită, nu naşterea României, cum constatăm că se afirmă astăzi. România nu s-a creat la 1918, ci la 1859“. Astăzi, idealul naţional „este modernizarea României, în sensul de a deveni o ţară europeană. Depinde de noi să vrem, să putem şi să afacem acest lucru“, a conchis profesorul Teodor Frunzeti.

În replică, prof. univ. dr. Constantin Sima  a afirmat că simpla „integrare“, „participarea“ nu sunt de acceptat ca suficiente, ci „trebuie să nu ne mulţumim cu puţin“, condiţia pentru reuşită în acest sens găsind-o a fi „dragostea de neam şi de ţară“.

O bază pentru obiective majore în evoluţia ca stat avem în integritatea actuală a graniţelor, a apreciat prof. univ. dr. Dorel Bahrin. Cât priveşte retrospectiva istorică, îndemnul său a fost acela de a lua seama la felul în care, la 1918, România din contextul Primului Război Mondial a devenit România Mare, „de la a fi pierdut la un moment dat aproape tot la a câştiga aproape tot“.

Cu un exemplu de ordin geopolitic la zi din aria globală vastă, lector univ. dr. Eugen Lungu a îndemnat la considerarea evoluţiilor din Peninsula Coreea, acolo unde, în urma recentului summit la vârf, „se vorbeşte de unitate între două ţări din sisteme politice diferite“. Cu acest exemplu, „ideea unei stabilităţi superioare nu ar fi de dat la o parte“. Ambasadorul Ion M. Anghel a adăugat că existenţa unor „naţiuni multisistem“ este o realitate evidenţiată după al Doilea Război Mondial.

Dreptul şi armonia pe care acesta trebuie să o aducă în societate

Perspectiva ştiinţei juridice asupra epocii în care trăim a fost adusă în atenţie de către prof. univ. dr. Mihai Bădescu, pornind de la remarca potrivit căreia astăzi înregistrăm „o criză a elaborării dreptului şi o criză a aplicării lui, astfel încât să aducă armonie în societate“. Părerea sa autorizată este că problemele sunt legate de crearea legilor: „Asistăm la o adevărată inflaţie legislativă. Legiuitorul legiferează prea mult“. Ca argumente, a adus modificarea frecventă a Codului fiscal (290 de articole modificate anul trecut) şi excesiva reglementare prin ordonanţe de urgenţă ale guvernului. „Nu este necesar cu tot dinadinsul să creăm legi pe care societatea nu le poate absorbi“, a spus profesorul Mihai Bădescu, considerând legiferarea excesivă drept o formă de populism.

Istoria rămâne primordială pentru afirmarea identităţii naţionale

În perspectiva tot mai clară a coexistenţei într-o lume globală şi din postura reprezentării într-o organizaţie prin excelenţă a apărării drepturilor copiilor, ale tinerilor (Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative), profesorul Toma Mareş s-a exprimat ferm: „Vrem identitate naţională? Atunci istoria rămâne primor­dială pentru educaţie!“

În acelaşi timp, a pledat pentru educarea şi formarea copiilor într-un mod adecvat vârstelor pe care ei le parcurg şi puterilor pe care le au în mod obiectiv, fără suprasolicitări aplicat numai şi numai în ideea unei integrări în anumite forme de educaţie.

O perspectivă optimistă asupra integrării în lumea globalizată

La întrebarea provocatoare a moderatorului dezbaterii, prof. univ. dr. Sorin Ivan, în sensul prefigurării unui proiect de ţară al României în anul Centenarului Marii Uniri, aprecierea sintetizată de ambasadorul Ion M. Anghel a fost că „problema noastră actuală nu este din cauza altora, ci este a noastră. Să ne punem problema ce înseamnă integrarea în Uniunea Europeană şi de ce, pe baza aceloraşi legi comune, unii prosperă, iar noi arătăm că nu ştim să folosim regulile europene“.

Psiholog de formaţie, prof. univ. dr. Mihai Puiu a vorbit despre o cercetare privind raportul dintre profilul psihologic al poprului român şi cerinţele globalizării. Fără a intra în detalii tehnice, invitaţia sa a fost spre imaginarea unui triunghi pe ale cărui laturi să fie plasate profilul nostru psihologic, respectiv Uniunea Europeană cu specificul şi cadrul ei şi, pe latura considerată bază a triunghiului, aspiraţia spre globalizare. Evaluând un ansamblu de parametri, concluzia este că „80 la sută din potenţialul nostru este în măsură să ne ofere o perspectivă optimistă, iar pentru aceasta ar trebui să avem o abilitate psihosociologică, în completarea abilităţilor necesare pentru afirmare în domenii evocate aici, precum educaţia, ingineria, justiţia, diplomaţia“.