Centenarul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român

În ţara noastră educaţia fizică şi sportul au prins un contur vizibil pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când, în anul 1869, a apărut prima lege de organizare a şcolilor de toate gradele şi categoriile, prin care gimnastica era inclusă, pentru prima oară, ca obiect de studiu obligatoriu. În anul 1869 apărea prima lucrare de specialitate în limba română, „Carte de gimnastică”, scrisă de Gheorghe Moceanu – primul profesor de educaţie fizică din România. În anul 1883 s-a înfiinţat în Bucureşti „Societatea Olimpică Română”, iar în 1894 se inaugura prima arenă de sport din ţară, „Velodromul Român”, lângă Arcul de Triumf din Bucureşti, fapte ce dovedesc existenţa informaţiilor despre competiţiile olimpice în spaţiul românesc din acea vreme. În această conjunctură, România a fost demult interesată să participe în cadrul Mişcării Olimpice. Primul pas l-a făcut George Gh. Bibescu (fiul fostului domnitor al Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu), care, stabilit la Paris, a fost în preajma lui Pierre de Coubertin, agreând „ideile olimpice” ale acestuia. Aşa a ajuns membru CIO între anii 1899-1901, când România a devenit cea de-a 16-a naţiune a lumii cu un membru în forul olimpic internaţional. Al doilea pas a fost făcut de George Alexandru Plagino – primul sportiv român participant la Jocurile Olimpice Moderne „Paris – 1900”, care a concurat „în nume propriu” la proba de tir (talere), clasându-se pe locul 13 din 51 de concurenţi, fiind apoi al doilea român membru CIO, între anii 1908-1948. În plus, în contextul Mişcării Olimpice, un rol important (recunoscut şi de către CIO) în renaşterea JO l-a avut şi cetăţeanul român de origine greacă Evanghelie Zappa (1800-1865), stabilit în anul 1833 la Broşteni, judeţul Ialomiţa. Din iniţiativa acestui negustor, mare iubitor de artă şi literatură, au renăscut JO la Atena, desfăşurându-se în anii 1859, 1870, 1875 şi 1889, sub numele „Olimpicele”, însă numai cu participare grecească, după modelul celor din Antichitate.
Cu prilejul desfăşurării „Congresului Internaţional Atletic”, s-a constituit la 23 iunie 1894, la Paris, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), iniţiator fiind, doar la 33 de ani, marele pedagog francez, baronul Pierre de Coubertin, promotorul renaşterii Jocurilor Olimpice din Grecia Antică.
De atunci, CIO a elaborat un concept al Olimpismului, pe care l-a dezvoltat în continuare, constând în consolidarea sportului ca un puternic factor educaţional şi de perfecţionare multilaterală a fiinţei umane, prin organizarea şi desfăşurarea multiplelor activităţi care încurajează pacea, promovarea fair-play-ului şi lupta împotriva violenţei şi discriminării. De asemenea, CIO organizează şi supervizează Jocurile Olimpice de Vară şi de Iarnă, precum şi Jocurile Olimpice pentru Tineret. În existenţa sa, de aproape 120 de ani, CIO a avut nouă preşedinţi, începând cu primul (grecul Demetrius Vikelas, 1894-1896), până la cel actual, germanul Thomas Bach (din 2013).
Aşa au apărut apoi Comitetele Naţionale Olimpice, ca organe de conducere a mişcării olimpice în ţările în care funcţionează cel puţin cinci federaţii sportive naţionale afiliate la federaţiile internaţionale recunoscute de CIO. Acum sunt 204 state membre ale CIO.
Totuşi, pentru a participa la JO cu o delegaţie română oficială trebuia creat un Comitet Naţional Olimpic. Astfel, la 27 martie 1914, din iniţiativa lui George Alexandru Plagino, s-a fondat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut imediat de CIO, organism de propagare, de conducere şi de dezvoltare a spiritului şi mişcării sportive din România „cu scopul de a pregăti şi asigura participarea atleţilor români la JO ale olimpiadelor moderne reînviate din iniţiativa şi stăruinţa veneratului şi merituosului animator francez Baronul Pierre de Coubertin”. De-a lungul timpului, COR a fost condus, prin alegeri sau numiri, de 14 preşedinţi, începând cu principele Carol al României (1914-1920) şi încheind cu Ion Ţiriac (1998-2004), amintind-o şi pe Lia Manoliu (1990-1998) – campioană olimpică la aruncarea discului (JO Mexico-City, 1968), având şase participări consecutive la JO (1952-1972), la care a obţinut şi două medalii de bronz.
La 15 noiembrie 2004, COR şi-a modificat structura, schimbându-şi denumirea în „Comitetul Olimpic şi Sportiv Român” (COSR), având în conducere pe: Octavian Morariu – preşedinte, Ioan Dobrescu – secretar general, şi Arthur Hoffmann – secretar general adjunct. COSR transmite principiile fundamentale ale Olimpismului la nivel naţional, sprijină crearea de instituţii dedicate promovării educaţiei şi culturii olimpice şi susţine sportul de înaltă performanţă, având misiunea de a alcătui delegaţia sportivă a României la JO. De asemenea, COSR formează şi conduce delegaţiile sale la JO de Tineret, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, precum şi la alte competiţii internaţionale patronate de CIO sau de Comitetele Olimpice Europene.
În cei o sută de ani de la constituirea COR, devenit COSR, mişcarea olimpică românească s-a afirmat pregnant în plan naţional, european şi mondial. Numărul românilor membri CIO a ajuns la patru, adăugându-i primilor doi pe: Alexandru Şiperco (membru CIO timp de 43 de ani, 1955-1998) şi Octavian Morariu – din anul 2013 şi p@nă în prezent, fiind şi preşedinte al Asociaţiei Europene de Rugby Amator (FIRA-AER). De asemenea, Octavian Morariu a fost membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei Comitetelor Europene (EOC) şi vicepreşedinte al Comisiei EOC pentru Relaţia cu Uniunea Europeană. De-a lungul timpului, membri COR şi COSR au fost şi sunt persoane cu o contribuţie deosebită în dezvoltarea Olimpismului, personalităţi din viaţa sportivă, socială, culturală, ştiinţifică, economică şi politică, printre care: George Alexandru Plagino, Alexandru Şiperco, Anghel Vrabie, Iolanda Balaş-Söter, Emil Ghibu, Marin Dragnea, Haralambie Alexa, Maricica Puică, Alexandru Mogoş, Lia Manoliu, Dan Popper, Ioan Dobrescu, Ion Ţiriac, Octavian Morariu, Arthur Hoffmann, Laura Cârlescu Badea, Mihaela Peneş-Lipetz, Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo, Dan Grecu, Doina Melinte, Elisabeta Oleniuc-Lipă, Nicu Vlad, Ana Pascu, Mihai Covaliu, Marius Urzică, Nicolae Mărăşescu, Octavian Belu, Maria Bitang, Gina Gogean, Adrian Stoica, Cristian Gaţu şi mulţi, mulţi alţii.
Sportivii români participanţi la 19 ediţii ale JO de Vară (cea de la Paris – 1900 nu a fost oficială) şi la 21 de Iarnă au cucerit 302 medalii: 88 de aur, 94 de argint şi 120 de bronz. La toate ediţiile JO de Vară România a fost reprezentată de 2.256 de sportivi (feminin – 739 şi masculin – 1.517). Judeţul Sălaj a fost reprezentat cu cinste de 10 olimpici născuţi sau stabiliţi pe meleaguri silvane: Farmati Zoltan (fotbal, JO Helsinki – 1952); Ştefan Birtalan (două medalii de bronz la handbal, JO München – 1972 şi JO Moscova – 1980, şi medalie de argint, JO Montreal – 1976); Mircea Tutovan (volei, JO München – 1972); Cristina Iloc Casandra (atletism, JO Beijing – 2008 şi JO Londra – 2012); Florian Bonca (polo, JO Atalanta – 1996); Gheorghe Guşet (atletism, JO Barcelona – 1992, JO Sydney – 2000 şi JO Atena – 2004); Ramona Farcău Maier, Talida Tolnai şi Valeria Motonga-Beşe (handbal, JO Sydney – 2000 şi JO Beijing – 2008), precum şi antrenorul Gheorghe Tadici (handbal, JO Beijing – 2008). De remarcat că, la JO Beijing – 2008, Valeria Motonga-Beşe a fost purtătoarea drapelului olimpic pentru România.
România sportivă este acum cu privirile peste Atlantic, în Brazilia, unde se vor desfăşura JO de Vară, Rio de Janeiro – 2016, ediţia a XXXI-a. Iată, aşadar, un motiv foarte bun pentru a felicita Comitetul Olimpic şi Sportiv Român la celebrarea centenarului său, urându-i un sincer:
LA MULŢI ANI!
Prof. Marin ŞTEFAN, Publicist, Şimleu Silvaniei