Socialize

Facebook
Home » Societate » Educatie pentru societate » Identitate nationala » Centenarul Marii Uniri – Un vis istoric Împlinit, Un ideal pentru viitorul romÂniei

Centenarul Marii Uniri – Un vis istoric Împlinit, Un ideal pentru viitorul romÂniei

România a împlinit un secol de existență. S-a născut greu și, din orice unghi am încerca să privim acel moment istoric unic de la 1 Decembrie 1918, tot ne vine să credem că a fost un adevărat miracol. Este greu de înțeles cum de s-a putut ca, de la un teritoriu ciopârțit, aflat sub ocupație, să se ajungă la întregirea visată de întreaga suflare românească. Miracolul acesta a fost săvârșit de o pleiadă de aur de oameni politici, munteni, moldoveni, ardeleni. Decizia istorică de la 1918 a fost consecința eforturilor diplomatice conjugate ale acestor oameni, a negocierilor purtate cu marile puteri europene, lăsând la o parte interesele meschine de partid și unindu-și forțele – indiferent de culoarea politică – pentru a pune bazele unui grandios proiect, acela de a uni toate provinciile românești într-un singur stat: România Mare, România dodoloață.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este văzută, în mod unanim, de către istorici drept un act profund legitim, susținut plenar de românii din toate provinciile.  Au conlucrat la împlinirea marelui vis dorința unanimă a românilor de a se uni, o politică internă de mare clasă și un context politic internațional oportun.

Ce s-a întâmplat concret la 1 Decembrie? Ce sărbătorim, de fapt, în această zi? La 1 Decembrie, a fost convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia,  la care au participat 1.228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care s-a pecetluit Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.

S-a optat pentru Alba Iulia fiindcă acolo, în 1600, a intrat Mihai Viteazul, dar, spun istoricii, și pentru că acolo a avut loc  supliciul capilor Revoluției de la 1784. De aceea Alba Iulia a primit numele de Cetatea Istorică a Neamului Românesc.

Actul de la 1 Decembrie 1918 a fost spălat cu sângele a sute de mii de soldați care au căzut în luptă, în timpul Primului Război mondial.  Peste 335.000 de români, soldați și civili, au plătit cu viața lor Marea Unire, al cărei Centenar îl sărbătorim anul acesta.

Marea Unire și un magnific proiect de țară

După numai 60 de ani, mărețul proiect de țară al generaţiei pașoptiste de reîntregire naţională se concretiza, în sfârșit. România proaspăt creată își începea drumul prin istorie cu un proiect de țară vizionar, îndrăzneț, centrat pe modernizare, sub toate aspectele, un efort uriaș menit să scoată țara din înapoierea rurală în care se afla la momentul respectiv și s-o sincronizeze, sub toate aspectele, cu Europa.

Toate acestea s-au făcut sub o monarhie străină, occidentală, care însă a gândit și a simțit românește cum niciunul dintre politicienii de astăzi nu ar fi capabil – și de o clasă politică inteligentă, rafinată, educată în cele mai mari centre universitare ale Europei, dar care a ales nu să rămână acolo – la Berlin, la Viena sau la Paris – așa cum se întâmplă astăzi –, ci să se întoarcă în țară și să pună umărul la edificarea unei Românii europene, la sincronizarea acesteia cu statele dezvoltate de pe continent.

Ceea ce a urmat părea să confirme entuziasmul general. România prindea aripi, dezvoltându-se rapid, și se alinia familiei statelor puternice europene. Era rotundă, puternică, Bucureștiul era denumit Micul Paris, Bărăganul era grânarul Europei, intelectualitatea românească făcea furori pe continent, savanții uimeau Europa, Brâncuși și Enescu aveau la picioare saloanele de artă și marile scene ale ale Occidentului. România se moderniza spectaculos, și un sentiment de mândrie națională punea stăpânire pe cetățenii ei.

„Eşecul este exclusiv al nostru, al celor de astăzi, care nu mai pot, la 100 de ani de la Marea Unire, să se ridice la înălţimea înaintaşilor“

„1 Decembrie 1918 este un bun prilej de a ne bucura împreună, toţi românii, indiferent unde ne aflăm astăzi, de succesul unui proiect politic şi de a-i omagia pe promotorii săi. 1918 a fost clipa astrală a acestui popor, momentul care a încununat un proiect politic amplu, de mare complexitate şi urmat cu acribie, indiferent de conjuncturi“, transmitea cu câteva luni în urmă Academia Română, cel mai înalt for științific al țării. „A fost un succes. Începând cu anii ’30 ai secolului trecut, România a avut o evoluţie ascendentă în dezvoltarea ei socială şi economică, dar efectele benefice plenare ale efortului politic şi economic depus au fost brutal împiedicate de război şi, ulterior, de ocupaţia sovietică. Ambele au subminat cel mai mare proiect statal pe care România modernă l-a avut vreodată. Prin 1 Completare la Programul Academiei Române de sărbătorire a Marii Uniri 2 succesul Unirii de la 1 decembrie 1918, românii trebuie să înţeleagă că nici în «gena românească», nici în «psihologia poporului român», nici în geografie sau în religia lui nu este înscrisă vreo fatalitate, a eşecului şi a înfrângerii. Din moment ce acelaşi popor a repurtat, la 1 Decembrie 1918, succesele politice şi strategice marcante, interne şi internaţionale, înseamnă că se poate. Iar dacă acum nu se poate, eşecul este exclusiv al nostru, al celor de astăzi, care nu mai pot, la 100 de ani de la Marea Unire, să se ridice la înălţimea înaintaşilor. 1 Decembrie 1918 este semnul explicit al faptului că pentru eşecurile de astăzi nu putem da vina pe nimeni, decât pe noi înşine. Centenarul ne reaminteşte, intempestiv, că nu avem, în realitate, nicio scuză“.

Iar mai departe, în același comunicat, cel mai înalt for științific al țării spunea că Centenarul nu este şi nu trebuie să fie exclusiv o evocare a trecutului. „Centenarul priveşte prezentul României şi vorbeşte despre viitorul ei. Performanţa strămoşilor noştri de la 1 Decembrie 1918 devine oglinda care ne permite să ne comparăm noi, cei de azi, şi proiectele noastre prezente şi viitoare, cu predecesorii. Centenarul este un bun prilej de a discuta despre România, România pe care am moştenit-o de la strămoşii noştri, România pe care o construim noi astăzi şi România pe care o vom lăsa moştenire copiilor şi nepoţilor noştri.“

Într-adevăr, miracolul de la 1918 este cel mai înălțător moment din istoria noastră și ne oferă sau ar trebui să ne ofere fiecăruia dintre noi și clasei politice în mod special o lecție despre cum trebuie să arzi pentru țară, renunțând la tine însuți, nemaiaparținându-ți și privind mereu spre viitor, spre viitorul țării și al poporului tău. Căci, niciun moment, eroii de la 1918 – ostașii, elita intelectuală, pleiada de oameni politici, coroana însăși – nu s-au întrebat ce poate face țara pentru ei, ci ce pot și trebuie să facă ei pentru țară.

Centenarul României Mari, o sărbătoare căreia nu-i mai înțelegem semnificația reală

La o sută de ani de la Marea Unire, din păcate, clasa politică (și mulți dintre noi!) este incapabilă să înțeleagă, la adevăratele dimensiuni, magnificul proiect al generației de la 1918. Ni s-a deschis atunci nu un drum, ci o magistrală largă pe care urma să mergem spre dezvoltarea plenară a țării. Cel de al Doilea Război Mondial a pus însă capăt, la modul cel mai crud, mai abrupt, visului românesc. Cincizeci de ani de comunism ne-au transformat apoi, în mod dramatic, în „oameni noi“. Tancurile sovietice au trecut cu șenilele peste trecutul nostru și au marcat puternic mentalul colectiv românesc, au alterat memoria acestui popor și au minimalizat până la estincție semnificația și importanța crucială a istoricului an 1918.

Apoi cei 28 de ani care s-au scurs de la evenimentele din 1989 nu au făcut altceva decât să adânceacă nedumerirea cu care am ieșit din dictatură și incapacitatea cronică a cestui popor de a relua  de acolo de unde s-a frânt atât de brusc și de nedrept cel mai măreț și mai luminous proiect de țară.

La o sută de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, România este țara celor mai rușinoase statistici 

Cum arată astăzi România la un secol de la Marea Unire? O țară care, de trei decenii, nu reușește să se redescopere pe sine, să-și fixeze valorile, care, nici în momentul de față, nu are un proiect, o țară condusă de o clasă politică diletantă și măcinată de interese meschine, o țară care pare că se afundă din ce în ce mai mult în marasm, iar șansele de ieșire la lumină se micșorează de la un an la altul.

În anul centenar, România a reușit trista performanță de a ajunge cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, conform Eurostat. Acest lucru ar trebui să facă întreaga clasă politică să intre în pământ de rușine, să-și dea demisia!

Suntem, de asemenea, țara cu cea mai mare populație rurală din Uniunea Europeană (să ne amintim că generația de la 1918 a luptat să scoată țara tocmai din înapoierea ruală!). Astfel, conform Eurostat, aproximativ 45% din populația românească locuiește în zonele rurale. În 2018, avem de-a face nu cu o Românie puternică, ci cu două Românii: una de secol 19, în zona rurală, cealaltă de secol 21, în zona urbană, dar departe totuși de nivelul european de dezvoltare. De asemenea, la nivel mondial, după Siria, suntem țara cu cea mai mare rată a migrației. România se depopulează masiv, iar satele părăsite alcătuiesc un peisaj dezolant, de lume care moare încet, dar sigur.

Dar statisticile sumbre nu se opresc aici. Anul Centenarului României Mari ne prinde pe noi, românii, cu o educație la pământ. Conform hotnews, România ocupă ultimele locuri la majoritatea indicatorilor urmăriți în Monitorul educației și formării, ediția 2018, publicat de Comisia Europeană. România este, în Anul Centenarului, una dintre puținele țări care nu au atins încă niciuna dintre principalele ținte pentru anul 2020, iar alocările din PIB pentru educație sunt încă departe de media Uniunii Europene. În plus, țara noastră continuă să aibă a treia cea mai mare rată a abandonului școlar timpuriu din Uniunea Europeană și se menține pe un rușinos loc de frunte și în ceea ce privește rata analfabetismului funcțional.

Trei decenii de experimente nefericite au distrus, practic, sistemul de educație din această țară mare și frumoasă. 27 de miniștri nu au reușit să-l reformeze. Bâlbâielile, diletantismul, interesele politice au condus învățământul românesc înspre ceea ce este astăzi: un sistem subfinanțat, fără predictibilitate, nesigur și neatractiv.

Toate aceste statistici dezvăluie o imagine tristă a României la o sută de ani de la naștere. Practic, nu avem prea multe motive să sărbătorim, ci mai curând să plângem. Pentru că noi toți suntem vinovați.

La o sută de ani de la înfăptuirea Marii Unirii, românii pleacă cu miile din țară

Și atunci ne mai mirăm că sentimentul național s-a diluat îngrijorător! În cărți și ma­nuale, istoria României este ciuntită, maltratată siste­matic în ultimii 28 de ani. Din manualele de limba și literatura română au fost excluse mari nume ale culturii naționale. O luptă demnă de o cauză mai bună a fost pornită împotriva iden­tității naționale a românilor.

Ceea ce nu au reușit comuniștii să facă în 50 de ani am reușit noi, în nici 30 de ani. La o sută de ani de la înfăptuirea măreței Uniri a tuturor provinciilor românești într-o singură țară mare și frumoasă, aproape am uitat de unde am plecat, ca și popor, și ce ne-am propus atunci să facem.

Politica dezastruoasă din ultimii 30 de ani a con­dus la slăbirea dramatică a senti­men­­­tului național, la dez­ră­dăcinare. În anul sărbă­toririi Centenarului Marii Uniri, românii pleacă masiv din țară. Banca Națională a României anunța, în luna octombrie, că 20% din românii cu vârste cuprinse între 20 de ani şi 64 de ani trăiau în 2017 în altă ţară din Uniunea Europeană, procentul fiind  cel mai ridicat din UE. Sub România sunt doar Lituania, Croaţia, Portugalia, Letonia şi Bulgaria.

Se golește România. Potrivit statisticilor, cei mai mulți dintre cei care iau calea pribegiei sunt moldovenii, dobrogenii și ardelenii.

Românii pleacă pentru că nu mai văd un viitor în țara aceasta. Unii pleacă pentru că sunt sugrumați de sărăcie, alții pentru că vor un viitor mai bun pentru copiii lor. Tinerii pleacă pentru că, spun ei, aici nu se pot realiza. Olimpicii pleacă pentru că statul nu le recunoaște meritele, pentru că sunt curtați de marile universități ale lumii, pentru că aici nu se pot dezvolta plenar. Meseriașii pleacă pentru că acolo, în țările dezvoltate ale Uniunii Europene, sunt mult mai bine plătiți decât aici, în țară. Pe medici nu-i gonesc din țară doar salariile mici, ci și condițiile de lucru, deseori inumane. Dar pleacă și oamenii cei mai activi, aflați la apogeul carierei, oameni care fac parte din clasa medie și care ar putea rămâne în țară pentru a ajuta societatea românească. Sunt oameni curajoşi şi inovatori, oameni bine pregătiți și siguri pe cunoștințele pe care le stăpânesc. De ce pleacă aceștia? Ce invocă aceștia? Atmosfera politică toxică și corupția care a atins cote alarmante, atacurile repetate la democrație și justiție ș.a.m.d. La toate acestea se adaugă diminuarea dramatică a sentimentului național, a ceea ce cândva se numea patriotism, iar acum a devenit un termen pe care românii îl folosesc din ce în ce mai rar…

„Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri“

Se apropie 1 Decembrie… Românii așteaptă cu emoție parada militară. La București, pe Bulevardul Kiseleff, din Piața Presei Libere până în Piața Arcului de Triumf, câteva mii de români au venit să admire Armata Română. Mulți, foarte mulții copii, unii purtați pe umeri de părinți, au în mâini flori și stegulețe tricolore. Sunt și tineri care au venit în grupuri la paradă, familii tineri, dar și mai puțin tinere. Văzându-i, te mai liniștești. Atât timp cât acești copilași vor ține stegulețe tricolore în mâini, nu e totul pierdut. Sentimentul național nu piere. În cele din urmă, stă în sarcina părinților să cultive în sufletele copiilor dragostea de patrie și conștiința faptului că, uneori, aceasta are nevoie și de sacrificii. Un prim sacrificiu ar fi întoarcerea în țară a celor care au plecat și punerea urmărului la reconstruirea ei, pentru că, așa cum spunea Nichita Stănescu, nu mor caii când vor câinii.

A fost un secol zbuciumat, dar este doar primul din lunga existență a acestei țări. Să facem un exercițiu și să încercăm să privim cu optimism spre viitorul acestei țări și al acestui popor și să ne amintim memorabilele cuvinte ale ultimului monarh al României, regele Mihai I, rostite în discursul său de la Palatul Parlamentului: „Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!“.