Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Cultura » Comunicat de presa – Editurile ARAMIS si MINERVA

Comunicat de presa – Editurile ARAMIS si MINERVA

 

Editurile ARAMIS și MINERVA

vă așteaptă la standul lor (STAND 42, Nivel ZERO) deschis în cadrul celei de-a 25 ediții
a Târgului Internațional GAUDEAMUS – Carte de învățătură cu peste 500 de noutăți editoriale, bestselleruri, volume pentru copii și adolescenți, cărți motivaționale și tratate științifice, oferind reduceri între 25 și 70% față de prețul de raft.

Programul lansărilor:

  • Vineri, 16 noiembrie, ora 15,00, Standul Aramis, Sabina Elena Terzea, prezintă primul său roman:

Călătoriile magice ale Biancăi

Ce carte poate fi mai aproape de cugetul și spiritul unui școlar decât una al cărei univers este chiar școala?

Aventura Biancăi și a prietenilor săi începe chiar în sala de clasă, de unde, cu ajutorul unui glob geografic magic, aceștia pornesc într-o călătorie spectaculoasă, în ora de geografie.

Cei patru prieteni, Bianca, Nicolas, Cristian și Cora intră în vârtejul unor peripeții uimitoare care încep de la Ecuator, urmînd să ajungă la Polul Sud. De-a lungul și de-a latul Pământului au parte de experiențe miraculoase. Nota fantastică este sporită de confruntările cu agasanta trupă Țupasonus, trupa directorului școlii. Dorind să intre în posesia fabulosului glob geografic și să‑l folosească în scopuri mai puțin măgulitoare pentru sine, directorul îi urmărește pe cei patru în călătoriile din Egipt, de la Paris, de la Londra și nu în ultimul rând, din munții României.

  • Sâmbătă, 17 noiembrie, ora 10,00, Standul România centenar, Editura MINERVA și ASOCIAȚIA BIOGRAFIILE CENTENARULUI MARII UNIRI prezintă:

Elita Basarabiei la 1917-1918.
Zece personalități care au făcut Unirea
, de Andrei Popescu

Lucrarea prezintă activitatea de până la 1918 a zece personalități basarabene care au avut contribuții importante la realizarea Unirii. Meritoriu pentru demersul autorului este felul în care a încercat să deslușească trăsăturile definitorii din activitatea și profilul fiecăreia dintre aceste personalități, aspect ce se regăsește în titlurile capitolelor consacrate lor: Nașul – Constantin Stere; Mentorul – Ioan Pelivan; Liderul – Ion Inculeț; Filantropul – Vasile Stroescu; Revoluționarul – Pan Halippa; Doctorul – Daniel Ciugureanu; Doamna – Elena Alistar; Boierul – Pavel Gore; Ostaşul – Gherman Pântea; Studentul – Anton Crihan.

 

 

  • Duminica, 18 noiembrie, ora 15,00, la Standul Aramis se lansează primul volum al noii colecții YOLO READERS, destinată adolescentilor:

Orasul fantomelor, de Victoria Schwab

Autoarea publică sub numele V.E. Schwab cărți pentru adulți și sub numele Victoria Schwab cărți pentru adolescenți. Literatura ei dinamica a atras interesul unor importanti producatori de film si televiziune.

În urma unei experiențe în preajma morții, Cassidy Blake capătă puterea paranormală de-a da la o parte vălul care separă lumea celor vii de lumea morților și începe să vadă fantome. Își face un prieten bun, pe Jacob, fantoma care o salvase de la moarte atunci când era să se înece. Trebuie să învețe regulile foarte repede, deoarece orașul fantomelor este mult mai periculos decât și-ar fi imaginat.

O lectură care îți dă fiori pe șira spinării, care arată că umanitatea rămâne și după moarte.“ – Booklist starred review

O carte atât pentru adolescenți cât și pentru adulți despre o lume fascinantă… personajele sunt complicate, cu profunzimi emoționale… o carte de citit noaptea.“ – Kirkus Reviews

  • Seria Miss Trendy – cadoul perfect pentru cea mai buna prietenă! – te învață cum să fii întotdeauna binedispusă, prietenoasă, caldă sau operativă, cum să te îngrijești și să‑ți întâmpini semenii cu respect și solicitudine. Găsești sfaturi și trucuri potrivite oricui caută să afle secretul păstrării zâmbetului pe buze în timp ce faci slalom printre multiple situații neprevăzute ivite la job, în familie sau în căutarea unui hobby.

  • La standul Aramis găsiți colecția Povești cu suflet care te învață cum să îți împrietenești copilul cu emoțiile, destinată vârstei de 4-7 ani.
  • Nu ratați cărțile din colecția Superaventuri destinată copiilor de până la 12 ani.