Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » Con ştiinţa şi indentitatea naţională trebuie să devină o prioritate a educaţiei şi societăţii române şti

Con ştiinţa şi indentitatea naţională trebuie să devină o prioritate a educaţiei şi societăţii române şti

La fiecare sărbătoare naţională ar trebui să încercăm cu toţii sentimente de profundă emoţie, pentru că 1 Decembrie sau 24 Ianuarie ne amintesc brusc cine suntem şi de unde venim. Momentele glorioase ale trecutului nostru ar trebui să emoţioneze pentru că rememorarea lor readuce în actualitate oameni şi fapte fără de care nu am fi fost ceea ce suntem. Cumva ar trebui să ne simţim chiar mândri că aparţinem acestui neam, deşi nouă nu ne revine niciun merit. Concluzionând, de zilele naţionale ne reamintim un termen, despre care în restul anului uităm cu totul: Patriotismul“. Aşa ar trebui şi ar fi firesc să ne simţim noi toţi şi mai ales tinerii, ei care sunt sau ar trebui să fie viitorul acestei ţări, ei care în trecut „ardeau în dragostea de ţară“.

Ce se întâmplă însă astăzi cu generaţiile tinere? Mai simt ei ceva pentru trecutul acestei ţări, pentru ţară? Mai există şi, dacă da, cât de puternic este astăzi sentimentul naţional în inimile tinerilor? De-a lungul ultimilor ani, legătura afectivă dintre tineri, ţară şi istoria ei s-a deteriorat mult. Locuitorii aceluiaş pământ sunt strâns legaţi între ei printr-o memorie colectivă, printr-o limbă comună şi printr-un spaţiu cultural comun, iar firul de legătură este sentimentul naţional. Dar se mai simt românii de astăzi şi mai ales  tinerii ca aparţinând aceluiaş popor, aceluiaş pământ, aceleiaşi limbi şi aceleiaşi spiritualităţi?

Cetăţeanul universal şi cetăţeanul naţional

Se vede cu ochiul liber, pe stradă, în metrou, la şcoală. Ceea ce era odată considerat sfânt, astăzi este luat în derâdere şi un vag sentiment de jenă se înstăpâneşte atunci când vorbim de sentimentul naţional, de patriotism, de iubire de ţară. Pentru generaţiile tinere, aceste concepte sunt desuete, anacronice, prăfuite. Ele nu-şi mai găsesc locul în satul global de astăzi, în care marele „bum“ tehnologic a dus la ştergerea frontierelor şi la transformarea noastră în cetăţeni universali. Pentru generaţiile tinere, supuse unei educaţii deznaţionalizante în ultimele decenii, acesta este unicul model după care vor să trăiască, să gândească, să simtă.

Absenţa sentimentului naţional la tineri este strâns legată de şcoala antipatriotică post-decembristă

Ieşită din comunism, şcoala a încercat să se emancipeze, distanţându-se de valorile promovate de vechiul regim, printre care, poate în locul cel mai înalt, se găsea patriotismul. Nu a reuşit însă decât să se retragă încet dar sigur, mulţumindu-se, în cele din urmă, cu statutul umil de presatator de servicii. Educaţia a lăsat-o în grija părinţilor, majoritatea dintre ei  fiind ei înşişi astăzi produse ale şcolii de după 1989. Sistemul de educaţie, aşa cum a fost şi este el gândit de un ministru sau altul, de o guvernare sau alta – nu are importanţă culoarea politică –, se simte din ce în ce mai puţin capabil să educe  pentru viitorul acestei ţări generaţiile tinere, şi astfel, după un model sau altul, tinerilor noştri li se inoculează sentimentul apartenenţei la universalitate, iar cultul străinătăţii este cultivat până la refuz în şcoala românească. Manualele de Limba şi literatura română şi de Istorie au avut cel mai mult de suferit, celor două discipline alocându-li-se în planurile-cadru spaţii din ce în ce mai reduse. Scriitori esenţiali în clădirea sentimentului naţional au fost aspru taxaţi de posteritatea post-decembristă pentru curajul lor. Eminescu însuşi a fost pe punctul să fie scos din manuale în anii ʼ90. Figuri şi momente cruciale din istoria ţării au fost reduse la dimensiuni caricaturale. Să nu uităm că, un deceniu întreg, marile figuri ale istoriei şi culturii româneşti, cele fără de care nu s-ar putea vorbi astăzi de identitate şi unitate naţională, au fost supuse unui proces grosolan de demitizare. Este cazul lui Eminescu, este cazul lui Mihai Viteazul şi al lui Ştefan cel Mare…

Dimensiunea naţională a fost exclusă din noile planuri-cadru

Astăzi, planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele Istorie şi Limba română produc frisoane. Se reduc ore la aceste discipline, iar din conţinutul lor a dispărut cu desăvârşire dimensiunea naţională.  Multe cadre didactice se plâng de faptul că, aşa cum arată acum, manualul de Istorie şi cel de Limba română nu au cum să mai servească la consolidarea unei identităţi naţionale şi, deci, a unui sentiment naţional.

În schimb, Halloweenul, Valentine’s Day,  drepturile omului şi studiul acestora primează astăzi. Ele sunt fundamentale într-o lume în care, din ce în ce mai mult, nu apartenenţa de neam, ci, individul şi egosimul său sunt suverane. Societatea pecuniară care s-a dezvoltat în ultimii 28 de ani le-a inoculat tinerilor ideea că banul şi drepturile, satisfacţia personală sunt singurele care contează.

Şcoala nu mai promovează de multă vreme valorile naţionale.

România nu oferă perspective de viitor pentru 80% din tinerii români

Pe acest fond al unei educaţii din care este, practic, exclus sentimentul naţional, apartenenţa la un neam şi un pământ, în care tinerii sunt învăţaţi de la cea mai fragedă vârstă că adevăratele valori se găsesc peste hotare şi că alte societăţi mult mai avansate decât noi au meritul uriaş de a fi construit o lume perfectă, politically correct, sărăcia în creştere şi lipsa de perspectivă, dintre care cea mai terifiantă este perspectiva lipsei locului de muncă, din ce în ce mai mulţi tineri părăresc ţara pentru a-şi construi un viitor în altă parte. Suntem, în ultimii ani, una din ţările europene cu cel mai mare număr de emigranţi.

Un studiu arată că 80% din tinerii români vor să părăsească această ţară. Suntem pe locul 4 în Europa privind numărul de cetăţeni care trăiesc în afara graniţelor ţării. Cifrele Organizaţiei Naţiunilor Unite spun că peste 3,4 milioane de români sunt plecaţi să muncească în afara ţării, ori stabiliţi definitiv acolo cu familiile. Deviza unei mari părţi a tineretului românesc este „Ţara e acolo unde mi-e bine!“

Fără sentiment naţional, un neam se transformă într-o populaţie condamantă să migreze

Şi totuşi, există şi tineri care ies la parade de 1 Decembrie, mai sunt şi părinţi care îşi aduc copiii la Arcul de Triumf cu prilejul Zilei Naţionale a României. Am văzut tineri frumoşi îngenunchind la catafalcul regelui Mihai şi am văzut părinţi care au venit să aducă un ultim şi unic omagiu ultimului monarh al României, însoţiţi fiind de copiii lor. Pentru ei, sentimentul naţional, patriotismul nu sunt trăiri anacronice, răsărite dintr-un ev apus. Mai există, deci, o speranţă, cu condiţia ca şcoala şi părinţii să înţeleagă că fără sentiment naţional, un neam se transformă într-o populaţie condamnată să migreze, amnezică, în căutarea confortului şi a mai binelui, care preferă să-şi uite trecutul şi ţara prin alte părţi decât să construiască propriilor copii un viitor mai bun, aici, în ţara lor. Sărbătorim, în această săptămână, 159 de ani de la Unirea Principatelor sau Mica Unire. Vom fi probabil emoţionaţi, unii dintre noi. Ceea ce poate salva totuşi tinerele generaţii de amnezia cultivată sistemic în ultimii 28 de ani, în şcoală şi în toate mediile, este chiar Anul Centenar, în care tocmai am intrat şi care nu poate să nu trezească în sufletele noastre admiraţia, dorul de un trecut glorios, frustrarea şi, nu în ultimul rând, dorinţa de a reface ceea ce s-a pierdut în 45 de ani de comunism şi 28 de ani educaţie deznaţionalizantă.

Marcela GHEORGHIU