„Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Alba a propus reanalizarea costului standard per elev“

Interviu cu prof. Marcela Eugenia Dărămuș, inspectorul general al ISJ Alba


Stimată doamnă inspector general, este perioada în care   învățământul preuniversitar este foarte ocupat, perioada pe care o traversăm fiind plină de evenimente – schimbări, tulburări etc. Ce se întâmplă la nivelul județului Alba?
Toate aceste evenimente, schimbări, tulburări, cum le numiți dvs., sunt firești într-o societate dinamică, preocupată să identifice cele mai potrivite formule după care să se guverneze și să găsească rezolvare la toate problemele cu care se confruntă cetățenii săi.
Județul Alba nu este scutit de astfel de provocări, în toate aspectele vieții sociale, inclusiv în domeniul învățământului. Preocupările mele de bază, în calitate de coordonator  al ISJ, se regăsesc în permanență în creșterea calității actului educațional și a siguranței în mediul școlar.
În ceea ce privește procesul de învățământ din județul nostru, pot să afirm, cu toată convingerea, că acesta se situează la standarde ridicate, dovadă fiind,  în acest sens,  rezultatele foarte bune la Evaluarea Națională la clasa a VIII-a și Bacalaureat, rezultate care ne-au situat mereu pe locuri fruntașe la nivel de țară. Aceste rezultate reprezintă rodul activității cadrelor didactice și al dragilor noștri elevi, care conștientizează faptul că o educație de calitate stă la temelia succesului în viață. Acolo unde  s-au înregistrat sincope, în cadrul inspecțiilor școlare, împreună cu managerii unităților de învățământ, am găsit  întotdeauna cele mai bune soluții pentru  rezolvarea problemelor ivite, în favoarea elevilor, a cadrelor didactice și, de ce nu,  a părinților. Părinții sunt partenerii noștri în actul de educație și, în acest sens, avem o legătură foarte strânsă și foarte eficientă cu președintele asociațiilor de părinți din județul Alba.
Referitor la siguranța în mediul școlar, consider că acest aspect nu suportă discuții scuzabile, în sensul că nicio justificare de genul lipsurilor financiare nu este plauzibilă în fața importanței asigurării securității elevilor și a cadrelor didactice pe perioada desfășurării orelor de curs. Am avut numeroase intervenții pertinente atât în presă, cât și în întruniri oficiale cu reprezentanții autorităților publice locale, pentru alocarea fondurilor necesare obținerii de către unitățile școlare a autorizațiilor sanitare și ISU, reușind astfel să creștem semnificativ numărul autorizațiilor sanitare, și să demarăm pentru majoritatea unităților de învățământ procedurile de autorizare ISU.
Cum se descurcă ISJ Alba cu plata salariilor angajaților din învățământ? Trecerea către ISJ-uri a acestei obligații a generat situații neplăcute la nivelul întregii țări.
În acest moment, nu există probleme privind plata salariilor angajaților din învățământ în județul Alba. Finanțarea de bază a unităților școlare,  în care sunt incluse și salariile,  este asigurată, conform legii, de la bugetul de stat, iar ISJ-urile doar intermediază plata acestora, fără nicio dificultate. Prin trecerea intermedierii plății salariilor din educație de la bugetele locale prin bugetul ISJ-urilor s-a urmărit debarasarea de orice influență a politicului din administrațiile locale asupra unităților de învățământ pe linia finanțării de bază. Unitățile administativ-teritoriale au obligația, în continuare, să asigure finanțarea complementară (investiții, burse, transport școlar etc.) a unităților de învățământ din raza lor de competență.
Nu cunosc dacă la nivelul întregii țări au apărut situații neplăcute prin această modificare a traseului sumelor privind plata angajaților din educație, dar vă pot spune că la nivelul județului Alba n-au apărut astfel de probleme și nu văd de ce ar apărea. ISJ-urile pot supraveghea mai eficient acordarea corectă a salariilor din învățământ.
Nemulțumiri există și în ceea ce privește finanțarea  per elev.  Ce se întâmplă în județul Alba?
Finanțarea per elev, din păcate, nu își găsește justificarea în orice situație. În 2011, când a fost prevăzută în Legea Educației, s-au neglijat  particularitățile și specificul învățământului românesc. Nu s-a avut în vedere faptul că în România zona rurală este foarte întinsă și o mare parte greu accesibilă. Aici este problema cuantumului finanțării per elev, iar Ministerul Educației va trebui să regândească acest aspect punând în prim-plan revigorarea satului românesc, amenințat dramatic cu dispariția într-un viitor nu prea îndepărtat.
În județul Alba, cu un relief preponderent muntos, există tocmai această problemă în zonele izolate, greu accesibile, în care numărul de copii a scăzut îngrijorător, iar costul standard per elev, în aceste situații, nu-și găsește eficiența, dacă nu este revizuit în funcție de specificul zonei. Cu siguranță, se impune modificarea Legii Educației în toate aspectele care se dovedesc acum ineficiente, inclusiv costul standard per elev.
În întâlnirile și discuțiile purtate cu reprezentanții Ministerului Educației, pornind de la specificul reliefului și de la specificul evoluției demografice, conducerea ISJ Alba a propus reanalizarea costului standard per elev și includerea județului Alba din zona V în zona VI.
Există interes pentru învățământul dual în județul Alba?
Învățământul dual înregistrează un real succes în județul Alba. Numeroasele parteneriate între unitățile școlare și agenții economici din județ au dat roade, prin atragerea unui număr tot mai mare de elevi care se îndreaptă spre învățământul profesional și tehnic. Tot mai mulți agenți economici din județul nostru au ales să susțină învățământul dual și să participe activ la formarea profesională a tinerilor, deoarece, în prezent, se confruntă cu un deficit al forței de muncă calificate.
Demn de menționat aici este parteneriatul cu firme specializate în diverse ramuri ale industriei sau prestatoare de servicii, care a dus la înființarea unei școli profesionale în Alba Iulia și a proiectului educațional promovat de ISJ Alba împreună cu parteneri din Germania și Italia, privind promovarea interesului și recâștigarea încrederii în școlile profesionale.
Sperăm ca, în viitorul apropiat, absolvenții învățământului dual din județul Alba să crească calitatea forței de muncă, ceea ce va contribui la scăderea șomajului, la creșterea numărului de locuri de muncă nou create și la creșterea economică a regiunii noastre.
Sunt zone din țară în care o mare problemă o constituie depopularea cu elevi.  La nivelul județului aveți o asemenea problemă?
Depopularea este, din păcate, una din marile probleme cu  care se confruntă întreaga țară, iar județul Alba nu este scutit de această situație îngrijorătoare. Cauzele economice și o cultură modernistă de viață au contribuit masiv la depopularea localităților din mediul rural, mai ales a celor din zonele montane. Chiar și satele din preajma marilor orașe se confruntă cu acest fenomen demografic, populația îndreptându-se spre mediul urban în căutarea unui loc de muncă și nivel de trai mai bun.
Școlile din aceste zone sunt afectate treptat de fenomenul depopulării și, astfel, ajungem în neplăcuta situație de a găsi soluții pentru a menține aceste unități de învățământ. De la caz la caz, acolo unde condițiile de zonă și dotările existente permit, se realizează creșterea efectivelor de elevi în școli prin transferul elevilor din școlile arondate. În cele mai multe situații, este vorba de unități de învățământ cu efective foarte mici, în care învățământul s-a desfășurat în regim simultan. Bineînțeles, există și situații în care unitățile de învățământ sunt situate în zone greu accesibile, situații în care, în baza Legii Educației,  școlile vor funcționa sub numărul minim de elevi prevăzut într-o clasă.
Pe ce direcții va acționa ISJ Alba în următoarea perioadă de timp? Ce vă propuneți în 2018?
În anul 2018 ne-am propus realizarea următoarelor obiective:

  1. Implementarea unor proiecte educaționale destinate perfecționării cadrelor didactice în vederea eficientizării actului de predare, prin adaptarea la provocările prezentului, urmărindu-se creșterea calității în educație;
  2. Asigurarea unei mai bune securități în spațiul școlar, atât din punct de vedere al sănătății publice, cât și în ceea ce privește normele ISU;
  3. Promovarea învățământului dual, prin proiecte educaționale demarate de ISJ în parteneriat cu agenți economici din țară și străinătate;
  4. Asigurarea consilierii și orientării elevilor noștri astfel încât să crească considerabil inserția acestora pe piața muncii la finalizarea studiilor;
  5. Încurajarea programelor de reducere a violenței în rândul elevilor, de reducere a absenteismului și de prevenire a abandonului școlar;
  6. Stimularea obținerii de performanțe școlare la clasă, la olimpiade și concursuri și, bineînțeles, la examenele naționale;
  7. Încadrarea în unitățile de învățământ a personalului didactic calificat pentru anul școlar 2018-2019;
  8. Și, nu în ultimul rând, asigurarea de șanse egale la un învățământ de calitate, pentru toți elevii noștri.

 Interviu realizat de Oana PANAIT