Socialize

Facebook
Home » Actualitatea » Conferința Educație Deschisă România. Scrisoare deschisă către Ministrul Remus Pricopie

Conferința Educație Deschisă România. Scrisoare deschisă către Ministrul Remus Pricopie

18 martie 2014

Stimate Domnule Ministru,

Alături de cei 80 de participanți – profesori, bibliotecari, editori, cercetători, specialiști în educație, reprezentanți ai ONG-urilor, reprezentanți ai mediului de afaceri, chiar și un europarlamentar – am așteptat cu interes participarea instituției pe care o conduceți la conferința Educație Deschisă România, organizată vineri, 14 martie, la Biblioteca Națională. Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii Educației Deschise (Open Education Week), marcată prin diverse evenimente în întreaga lume. Temele anunțate în cadrul conferinței au fost politici educaționale bazate pe Resurse Educaționale Deschise (RED), bune practici în educația deschisă și manuale digitale.

Cu o lună înainte de eveniment, v-am trimis toate aceste detalii, împreună cu invitația de a participa la eveniment. Ați avut amabilitatea de a răspunde, prin intermediul cabinetului dumneavoastră, că, deși susțineți ideea, nu puteți participa pentru că nu vă aflați în țară. Am sperat că veți desemna un reprezentant al ministerului la acest eveniment. Regretăm că Ministerul Educației nu a onorat invitația noastră a de a fi reprezentat la Conferință.

Am fost neplăcut surprinși să constatăm că la ora la care începea sesiunea dedicată manualelor digitale Ministerul Educației publica pe pagina de Internet proprie ordinul de ministru privind începerea licitației pentru achiziționarea manualelor pentru clasele I și a II-a, însoțit de specificații tehnice și de un calendar antedatat (aparent, procedura a început pe 7 martie, chiar dacă ordinul a fost publicat pe 14 martie).

La Conferință, discuția a început de la o frază din programul de guvernare: „Susținerea ș…ț metodelor inovative de integrare a resurselor educaționale de tip web 2.0 și a resurselor educaționale deschise în procesul de învățare”. Obiective similare sunt incluse în alte documente strategice de prim rang, aflate în dezbatere publică: Acordul de Parteneriat România – UE, Strategia Națională pentru Agenda Digitală și Strategia pentru Educație și Formare Profesională. Cel puțin în privința manualelor digitale, dezideratul deschiderii rămâne ignorat.

Paradoxal, în comunicatul de presă al Ministerului se spune că „transparența procesului de modernizare a manualelor este asigurată de procedurile și metodologia pe care MEN le-a discutat public cu toți actorii interesați”. În practică, Ministerul ignoră oportunitatea de a dezbate noua propunere într-un forum deschis, alcătuit din oamenii cu cel mai mare interes asupra subiectului. Nu este deci surprinzător că opinia aproape unanimă a celor prezenți la Conferință este că Ministerul Educației Naționale rămâne o parte însemnată a problemei, și nu a soluțiilor pentru creșterea calității educației în România.

În calitate de organizatori ai Conferinței, rămânem cu satisfacția de a fi văzut puterea și diversitatea comunităților, proiectelor și oamenilor care, la firul ierbii, lucrează cu pasiune și entuziasm. Suntem dezamăgiți însă că principala instituție publică responsabilă cu administrarea educației în România ignoră această comunitate dedicată educației deschise.

Sperăm totuși că vom reuși în viitorul apropiat să readucem aminte Ministerului Educației că principala sa responsabilitate este către public.

Rămânem în continuare deschiși dezbaterii, pentru că transparența, implicarea și dialogul sunt principii intrinseci conceptului de educație deschisă. Astfel, vă propunem să stabilim o întâlnire cu membrii Coaliției RED pentru a discuta concluziile Conferinței și modurile în care Ministerul pe care îl conduceți ar putea integra propunerile Coaliției în strategiile Ministerului.

Cu considerație,

Coaliția pentru Resurse Educaționale Deschise (RED) România:

Fundația Soros România,

Asociația pentru Tehnologie și Internet,

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România,

Comunitatea Kosson