Socialize

Facebook
Home » Didactica » Paideia » Consecințe ale absenței părinților asupra dezvoltării copilului

Consecințe ale absenței părinților asupra dezvoltării copilului

Parinti„O familie este o cultură prin ea însăși, cu valori diferite și căi unice de realizare a visurilor.”
(Raportul House memorial 5 task Force on Young Children and families, Washington, 1990, apud Consilierea și educația părinților,
Ecaterina Adina Vrasmas, Editura Aramis)

Familia contemporană, în general, și cea românească, în mod special, se confruntă cu o serie de probleme care se reflectă la toate nivelurile societății. Familia în Europa, la începutul mileniului III, este o instituție complexă, aflată într-o lume complexă, într-un evident proces de restruc­turare și reorganizare.

În diferite sondaje, printre puținele lucruri de care românii se declară mulțumiți sunt familia și prietenii.

Atitudinea față de familie reprezintă una dintre cele mai remarcabile trăsături tradiționale conservate de români, care au avut întotdeauna un pronunțat sentiment al spiritului de neam. Există o unitate de simțire care nu se stinge decât cu moartea; părinții nu încetează niciodată, indiferent de vârstă, de a se simți responsabili și de a se îngriji de soarta copilului. La rândul lor, copiii sau nepoții nu-și părăsesc părinții ori bunicii. Până de curând, copiii se adresau la țară părinților cu „mata”, iar la oraș cu „dumneata”, un semn al respectului față de cei care i-au crescut ori față de cei care le-ar fi putut fi părinți ori bunici. Atașamentul este pe viață. Familia se caracterizează printr-o puternică sudură internă.

Societatea românească, recunoscută pentru caracterul ei tradițional, se află azi într-un proces dinamic de schimbare, inclusiv la nivelul valorilor, până de curând profund conservatoare. Familia, funcțiile sale nu se situează nici ele în afara acestui dinamism.

Condițiile socio-economice precare îi determină pe părinți să emigreze, lăsându-și copiii în grija unor străini, a bunicilor sau, în cel mai fericit caz, a unuia dintre cei doi părinți.

Din motive în special economice, se constată o rearanjare a valorilor care domină familia. Dintre funcțiile ei amintim: economică; biologică; de sprijin prin siguranța afectivă (dragoste și camaraderie); de comunicare interumană; culturală, de transmitere a valorilor sociale; educativă, de creștere și de formare a tinerei generații; de socializare, de introducere treptată în valorile sociale (adaptare și participare).

În ultimul timp, tot mai mulți oameni pun accentul pe îndeplinirea funcției economice, renunțând la cele de sprijin, sărăcind-o enorm pe cea de comunicare și, implicit, pe cea educativă, de creștere și de formare, sau pe cea de socializare.

Conform situației prezentate de Direcția Protecția Copilului, la finele anului 2012 era înregistrat în evidențele autorităților responsabile de asistența socială un număr total de 79.901 copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Dintre aceștia, 41% erau complet lipsiți de grija părintească: 22.993 aveau ambii părinți plecați, iar 9.991 proveneau din familii în care părintele unic susținător era plecat.

Absența mamei îndeosebi este cel mai greu resimțită datorită rolului important pe care l-a jucat dintotdeauna în creșterea, educarea și formarea copilului. Copiii lipsiți de sprijinul părinților se află în ceea ce specialiștii numesc „situație de risc”.

Familia trebuie privită ca o instituție de formare și educație. Problemele ei se reflectă în problemele școlii, deoarece în familie copiii sunt crescuți, socializați, protejați și își aproprie valorile culturii și ale moralei, în timp ce școala realizează o integrare secundară a copilului, cea primară revenindu-i familiei.

Istoric vorbind, părinții au fost primii educatori ai copilului, înainte de a împărtăși această responsabilitate cu profesorii. Lipsiți de modelul parental, copiii dezvoltă comportamente indezirabile, asociindu-se adesea în găști, adevărate incubatoare pentru delincvență.

Dispariția securității afective pe care prezența părinților le-o oferă copiilor are efecte extrem de nocive și pentru intervale mari de timp, cu repercusiuni asupra dezvoltării personalității acestora și asupra posibilității de a se integra în colectiv. Stima de sine scăzută îi predispune la depresii și la anxietate.

Lipsit de acest prim instrument, afectivitatea, prin care se reglează interacțiunile dintre copil și mediul social, el riscă nu doar o proastă integrare socială, ci și eșec la învățătură, căruia i se asociază o serie de alte manifestări negative: probleme de sănătate, lipsa satisfacției personale și a încrederii în sine, abandonul, refuzul școlii, agresivitatea, delincvența, toxicomania, sarcina la vârste nepotrivite, iar mai târziu alcoolismul, comportamente antisociale, șomajul. Deoarece studii de specialitate au subliniat legături semnificative între achiziția vocabularului și variabile ca nivelul profesional al părinților sau condițiile de locuit, se încearcă reținerea copiilor în familie și limitarea plasării lor în instituții care înlocuiesc familia.

Scoala noastră, „Mihai Viteazul”, din Târgoviște, datorită numărului mare de elevi, precum și a poziționării (intersecția mai multor cartiere, din care unele locuite preponderent de persoane cu probleme sociale), se confrunta până nu demult cu multe probleme. Numărul acestora s-a redus datorită multiplelor proiecte de sprijin pentru copiii cu posibilități financiare reduse sau pentru copiii cu părinți plecați în străinătate.

Organizația Salvați Copiii a înființat un after school în cadrul școlii noastre în urmă cu doi ani. Aici 30 de copii de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a rămân după ore și învață, desfășoară activități extrașcolare alături de un cadru didactic și un asistent social, au asigurate masa, rechizite, excursii.

În ultimii ani se acționează la noi în școală prin diferite proiecte, în vederea sprijinirii familiei și sensibilizării ei cu privire la rolul pe care îl are în educarea și formarea copilului.

Proiectele vizează: sprijin acordat părintelui susținător, prin programe speciale (în familiile monoparentale); pregătirea tinerilor pentru viitoarele roluri parentale; colaborarea dintre școală și DGASPDC; `ncurajarea și facilitarea schimbului neprotocolar de informații între membrii familiei. Pentru situațiile în care absența părinților este o realitate, profesorului îi revine un rol important în sprijinirea copilului lipsit de susținerea directă a părinților prin: acordarea unei atenții sporite acestor elevi, a unui surplus de afectivitate; mobilizarea lor într-un număr cât mai mare de activități extrașcolare; monitorizarea lor de către învățători/profesori diriginți, care trebuie să păstreze permanent legătura cu psihologul, consilierul școlii; acordarea de sprijin emoțional pentru a le da copiilor ocazia să își exprime emoțiile, fără critică sau condamnare.

Prof. înv. primar Luminița NEAGU, Prof. înv. primar Diana ZAMFIRA, Scoala Mihai Viteazul, Targoviște