Socialize

Facebook
Home » Invatamant » Gimnaziu » Consideraţii pe marginea noii programe şcolare pentru disciplina Istorie

Consideraţii pe marginea noii programe şcolare pentru disciplina Istorie

Consecinţă a Planului-cadru de învăţământ pentru gimnaziu impus, fără a se ţine cont de semnalele negative din sistem, prin OMENCS nr. 3590 din 5.04.2016, noua Programă şcolară pentru disciplina ISTORIE, clasele a V-a – a VIII-a, aprobată prin OMENCS nr. 3.393/28.02.2017, a apărut, aşa cum era de aşteptat, după aceeaşi schemă, adică aproape fără modificări faţă de proiectul pus în discuţia profesorilor pentru o perioadă foarte scurtă de timp, la începutul trecutei vacanţe intersemestriale. Cele câteva eliminări, adăugiri sau reformulări nu-i schimbă esenţa.

Planul-cadru a înlăturat plaja orară care putea oferi Istoriei, la clasele V-VII, câte două ore de studiu pe săptămână, impunând două ore doar la clasa a V-a şi câte o oră la clasele VI-VII.

Programa şcolară s-a adaptat noilor indicaţii şi a reaşezat conţinuturile şi studiile de caz pentru clasele V-VII, eliminând precizările despre termeni istorici, concepte, probleme de atins prezente în vechea programă. Apreciem acest fapt pentru că ne oferă şansa de a construi lecţia în funcţie de ştiinţa de carte şi pregătirea metodică a fiecărui profesor, dar nu ştim ce va conţine viitorul manual cu care vor lucra elevii şi care ar putea să ne limiteze creativitatea în funcţie de noţiunile alese de autori.

În nota de prezentare, programa impune Istoriei să-şi asume, printre altele, formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină apariţia de stereotipii, să combată discriminarea şi xenofobia. În proiectul supus discuţiei mai era şi prevenirea oricăror forme de naţionalism, este bine că s-a ţinut cont de sugestii, altfel semăna cu indicaţiile rolleriene din deceniul cinci al secolului trecut. Dar nu este bine că s-a menţinut sintagma barbară mecanisme intelectuale, total neadecvată idealului educaţional. Aşa cum multiperspectivitate a fost înlocuit cu perspective multiple, se putea găsi o soluţie şi pentru exemplul anterior.

Este greşită finalitatea impusă Istoriei să stimuleze asumarea multiculturalităţii. Ce legătură are multiculturalitatea cu educaţia românească? Cu statul român? Multiculturalitatea este specifică statelor construite pe politici de imigraţie. România nu este ţară de imigraţie. Multiculturalismul promovează diferenţele, izolarea şi compromisul, presupune politici aplicate grupurilor masive de imigranţi, a fost încercat în ţările occidentale, dar încă de prin 2010 liderii vest-europeni i-au declarat eşecul. În România, multiculturalismul defazat a devenit un moft promovat de câţiva intelectuali orgolioşi sau cu tendinţe separatiste, fără nicio legătură cu realităţile noastre istorice şi sociale. Termenul adecvat situaţiei din România este interculturalitatea, prin care elementele atitudinal-valorice permit elevilor să înţeleagă pozitiv diversitatea care uneşte, nu cea care separă, ca în cazul multiculturalităţii.

Programa propune patru competenţe generale, aceleaşi întâlnite şi în actuala programă, dar reformulate. Cea cu numărul 2. Utilizarea critică şi reflexivă a limbajului de specialitate şi a surselor istorice ridică semne de întrebare pentru că are scopul de a-l transforma pe elev în istoric! Asta se doreşte? Să gândească şi să lucreze la fel ca istoricul? Încă nu s-a înţeles că tocmai acest tip de competenţă a îndepărtat elevii de Istorie în ultimul deceniu, răpindu-le farmecul naraţiunii, al poveştii? Sau chiar asta se vrea? Decidenţii politicii şcolare postdecembriste au avut ambiţia de a schimba paradigma dinspre cunoştinţe spre competenţe, în încercarea de a-l transforma pe copil din iubitor de istorie într-un mic istoric în devenire. Cui foloseşte?

Mult discutata gândire critică pe care programa i-o impune Istoriei ca primă finalitate de asumat a distrus frumuseţea acestei discipline de studiu. Limbajul critic şi reflexiv implică logica şi raţionamentul, însă elevii claselor V-VI au vârsta de 11-12 ani şi se află, cu puţine excepţii, abia în stadiul gândirii preoperaţionale. Limbajul critic şi reflexiv este sofisticat şi presupune acumulare de informaţii, analiza, reconceptualizarea şi argumentarea lor într-o nouă structură de idei, o structură de gândire care se formează în timp lung şi pe care disciplina Istorie nu-l deţine. Este un exerciţiu intelectual specific filosofiei istoriei, nu Istoriei ca disciplină de învăţământ. De atâta limbaj superior, elevii nici nu mai înţeleg ceea ce citesc, o dovedesc cei 42 la sută analfabeţi de şcoală nouă, reformată!

Despre competenţele specifice, le apreciem pe cele care par a fi mai potrivite la disciplinele civice – exemplu 3.2 de la clasele VI-VIII – fiindcă Istoria are şi calitatea de a crea ori consolida competenţe sociale şi de comunicare. Sunt însă şi alte competenţe care devin repetitive – 3.2 cu 4.1 la clasa a VIII-a, unele sunt cronofage – 3.1 la a V-a sau 4.3 la a VII-a, sunt formulate preţios ca cele de la clasa a VI-a sau par forţate, exagerate, neadecvate vârstei elevilor de gimnaziu – 3.1 şi 4.2 la a V-a, 2.2 la a VI-a, 4.3 la a VII-a. Oare, componenţii grupului de lucru la programă or fi având în clase doar elevi excepţionali cu care pot atinge şi dezvolta aceste competenţe? Sau nu lucrează cu elevi de gimnaziu, fiindcă asta este o impresie pe care ţi-o lasă programa: parcă autorii ei nu cunosc realitatea de la nivelul claselor de gimnaziu!

Şi la conţinuturi găsim chestiuni controversate, spre exemplu la clasa a V-a: de ce s-au eliminat tracii? De ce chinezii şi evreii, dar nu şi egiptenii? La clasa a VI-a: de ce nu există românii între secolele XV şi XIX? La clasa a VII-a: în loc de Comunismul. Nazismul n-ar fi fost mai corect Comunismul. Fasismul? Şi democraţie versus comunism alătură concepte din sfere diferite. Corect este democraţie versus totalitarism sau capitalism versus comunism. Grav este ce se întâmplă cu referirile la naţiunea română şi la statul naţional român. Aici, corectitudinea politică este împinsă la extrem. Spre exemplu, ultimul domeniu de conţinut pe care-l vor studia elevii clasei a VI-a este Secolul naţionalităţilor. La conţinuturi întâlnim Statele moderne: revoluţie şi emancipare naţională, iar la studii de caz sunt indicate Românii şi modernitatea, urmat de Formarea statelor naţionale în secolul al XIX: Germania, dar nu şi România! Naţiunea română, statul naţional român sau Marea Unire din 1918 nu există în programa de istorie pentru clasa aVII-a! În acelaşi spirit neomarxist sunt şi formulările pentru clasa a VIII-a: statul român nu mai are caracter naţional, el devine în timpul lui Cuza doar statul român modern. Au fost eliminate referirile din actuala programă la conştiinţa naţională, naţiunea română, statul naţional român. În schimb, un nou conţinut se impune: Minorităţile naţionale în România secolelor XX-XXI! Deşi sunt indicate 16 studii de caz după Vladimirescu, până la Ceauşescu, nici măcar o personalitate a românilor nu beneficiază de un studiu! Şi nu există vreo referire în programă la istoria locală!

Rămânem optimişti: vor mai exista profesori de istorie în şcoala românească!

Petre BARANGĂ, Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara,

Rodica BARANGĂ, Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara