Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Didactica » Contribuția gândirii la însușirea noilor cunoștințe

Contribuția gândirii la însușirea noilor cunoștințe

Învățarea, la oricare dintre disciplinele școlare, înseamnă, în primul rând, asimilarea de noțiuni proprii fiecăreia. Ele reflectă tot ceea ce este esențial, necesar și general pentru toate categoriile de obiecte sau fenomene, studiate de știința corespunzătoare și, respectiv, disciplina școlară.

Dar a însuși cu adevărat noțiuni nu înseamnă doar a memora definiții, mai mult sau mai puțin mecanic, ci a desfășura un proces complex de gândire prin care tot ceea ce constituie conținutul acelor noțiuni să fie reelaborat de mintea fiecăruia, să devină unități cognitive autentice ale gândirii acestuia și să poată opera ușor și corect cu ele în rezolvarea diferitelor tipuri de sarcini.

În scopul de a surprinde mersul gândirii în vederea însușirii autentice a noțiunilor s‑au desfășurat foarte multe cercetări și au fost elaborate foarte multe modele teoretice și explicative și totuși nu există o teorie unitară care să clarifice până la capăt aceste fenomene. De exemplu, Francis Galton a elaborat modelul suprapunerii imaginilor, astfel că noțiunea părea a fi un fel de „fotografie colectivă“. Modelul mediaționist constă în a considera că există un factor, fie tendința determinantă, fie cuvântul, care permite comunicarea dintre adult și copil (Vâgotski), ce duce apoi la formarea noțiunilor. Modelul atributelor definitorii (Bruner, Goodnow, Austin) presupunea descoperirea însușirilor care definesc o noțiune prin mai multe feluri de strategii explorative. Modelul acțiunilor mentale presupunea orientarea și elaborarea treptată a acțiunilor mentale și apoi a operațiilor implicate în însușirea unei noțiuni (Leontiev, Galperin). Fiecare din modelele amintite poate explica numai o parte a demersului gândirii pentru asimilarea noțiunilor, așa că ele trebuie înțelese în raporturile lor complementare, în procesul formării noțiunilor.

Totodată, numeroasele cercetări care au dus la modelele amintite au relevat condițiile psihologice ale formării noțiunilor. Profesorii de la toate specializările trebuie să le cunoască și să le respecte în activitatea cu elevii. Aceste condiții sunt:

– să se asigure o bună orientare în sarcină, adică elevul să știe ce anume va dobândi în urma efortului lui de gândire și ce trebuie să facă pentru aceasta (P. Golu, Ioana Golu, 2002, p. 111);

– să se asigure, mai ales la clasele mici, material intuitiv suficient și variat și să se organizeze activitatea de explorarea perceptivă a acestuia (P. Popescu Neveanu, 1987, p. 100);

– să se formeze, mai întâi, reprezentările necesare pentru asimilarea respectivelor noțiuni care să sprijine abstractizările și generalizările cerute de asimilarea respectivelor noțiuni (T. Crețu, 2001, p. 118);

– dacă este cazul, să se reactualizeze din memorie alte informații păstrate fie care reprezentări, fie ca definiții, idei etc.;

– să se formeze și să se consolideze din timp operațiile gândirii cerute de însușirea acelor noțiuni, asigurându‑se astfel o completă și complexă prelucrare a informațiilor inițiale în vederea descoperirii însușirilor esențiale, necesare, generale;

– rezultatele procesării informațiilor inițiale să fie exprimate verbal pentru a fi mai bine relevate însușirile importante și pentru a fi mai bine păstrate în minte;

– să se sintetizeze rezultatele într‑o definiție, care unifică într‑o unitate informațională tot travaliul gândirii de până atunci (P. Popescu Neveanu, 1987, p. 101);

– să se asigure integrarea noii noțiuni în sistemul celorlalte formate anterior și să se clarifice legăturile pe orizontală și verticală dintre ele. Această riguroasă integrare permite folosirea lor în elaborarea judecăților și raționamentelor corecte;

– consolidarea noii noțiuni, prin aplicarea ei la alte tipuri de informații, în alte situații problematice.

Respectarea acestor cerințe generale se face diferențiat, în funcție de caracterul respectivei noțiuni și de particularitățile dezvoltării mentale a copiilor. La elevii mari nu mai este nevoie întotdeauna de explorarea materialului intuitiv, ci de prelucrarea unor informații transmise de profesor pe cale verbală sau prin procesarea unor cunoștințe deja asimilate, păstrate în memorie și reactualizate.

În cazul în care profesorul își dă seama că vor trebui predate noțiuni foarte dificile, poate realiza ceea ce cercetătorii au numit anticipare operațională (P. Popescu Neveanu, 1978, p. 54‑55) și anticipare informațională, adică mai devreme de însușirea respectivei noțiuni dificile, elevii pot să‑și formeze unele operații, pot învăța unele idei pregătitoare.

De‑a lungul parcurgerii lecțiilor se construiește progresiv sistemul de noțiuni, care devine premisa cognitivă a înțelegerii fenomenelor și a rezolvării diverselor categorii de probleme.

Prof. înv. primar și preșcolar Emilia NEAGU, Școala Gimnazială Nr. 1, Stoenești, județul Giurgiu