Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Didactica » Copilul are nevoie de tehnologie sau de jucării?

Copilul are nevoie de tehnologie sau de jucării?


Mijloacele mass-media și importanța lor în viața omului și mai ales a copilului în ziua de azi mi se pare puțin forțată și departe de adevărata realitate umană. Îngrijorător este faptul că acest mijloc a devenit o dependență pentru om, un mijloc de manipulare și mai puțin de informare. Mă întreb câți părinți au timp să privească sau să înțeleagă structura internă a unui copil ca să poată selecta ceea ce-i este necesar pentru a-i da informații cât mai elevate sau veridice prin ceea ce prezintă desenele animate, accesul la internet, jocurile video și toate reclamele pe care le știu pe de rost.

Ne întrebăm de ce copiii au anumite manifestări?

Exemplu: Dacă copilul se trezește la ora 7.00, mănâncă privind TV, îl îmbracă mama în timp ce el se uite la TV, nu se culcă decât cu TV aprins, cum ai pretenția ca el să-ți răspundă la anumite cerințe sau să te asculte, când el este transpus în starea transmisă de TV prin anumite modele, stări, frici prezentate?

Părintele, de cele mai multe ori, este obosit după o zi de muncă și preferă să-l lase pe copil în fața TV-ului decât să iasă cu el afară sau să se joace împreună.

Părinții sunt conștienți de pericole și sunt nemulțumiți de ele și totuși în toate căminele televizoarele funcționează mai multe ore pe zi și copiii între doi și trei ani se uită în medie câte 13 ore de luni până vineri – studiu mass-media Nielseu 1996.

Ca părinți, trebuie să vă gândiți că există mult mai multe probleme când se prezintă mai multe alternative și prea puține posibilități de a-i ghida pe copii. Binele copilului nu depinde numai de cum sunt hrăniți, îmbrăcați, dacă îi țineți la soare, fac sport, de prietenie, muncă și iubire, ci și de felul în care percep ei lumea.

Subtil și profund, mass-media ajută la modelarea imaginilor despre lume.

Exemplu: „Știrile se bazează pe informații catastrofale, accidente, crime, conflicte, scandaluri, furturi, boli, violență etc., normalitatea este plicticoasă – nu este palpitantă –, veștile proaste predominante, constatând că trăim într-o lume fără constrângeri, o lume în care nu se respectă nicio lege, ceea ce îl poate face pe om mai bănuitor, mai fricos, mai cinic, ne poate face să și pierdem încrederea în popor, să ne refuzăm trecutul, să ne îndoim de conducători și să încetăm să mai credem în progres, că pretutindeni există superficialitate, că nimic nu este sfânt, că nimeni nu este nobil, că nu există eroi de niciun fel“. (Peter H. Gibbon – „Sfârșitul admirației, mass-media și dispariția eroilor“ – 1999)

Un studiu făcut în 1993 la Facultatea de Medicină a Universității Penn State a demonstrat că există o relație între comportamentul agresiv și neascultător al copiilor și numărul de ore pe care l-au petrecut în fața televizorului.

Academia Americană a Medicilor Pediatri a arătat clar într-un studiu din 1990 că un program de 25 de ore de emisiune TV pe săptămână duce la un comportament tot mai agresiv, obezitate și tulburări ale somnului.

Jocurile video axate pe violență (copiii joacă pe telefon în pauză la școală) îi învață pe copii cum să ucidă, însă îi îndeamnă să se bucure în asemenea moment.

Interesant că s-au luat unele măsuri cu privire la unele filme TV și notează vârsta copiilor care pot viziona filmele sau emisiunile, dar ce ne facem cu reclamele care prezintă cele mai importante scene din film – violență, prostituție, imagini pline de frivolitate –, ce imagine își creează un copil și mai ales câți părinți îi mai atrag și atenția „Nu te mai uita, este urât“?

Dependența de televizor poate apărea chiar și atunci când nu se uită nimeni la el, înseamnă că reprezintă un fel de zgomot de fond, fiind deschis chiar în timpul mesei, copilul nu se mai simte în largul lui când acest zgomot nu există, este prea multă liniște. Acesta are un impact nu numai asupra dezvoltării lui interioare, ci și asupra comportamentului (cum ar fi la școală).

Dependența de TV se poate constata în momentul când îi interziceți o emisiune, el devine neliniștit, agitat, furios, frustrat și necomunicativ. După un timp, el îți revine treptat, recăpătându-și echilibrul și capacitatea de a reacționa normal la stres.

De cele mai multe ori, părinții nu știu ce se întâmplă cu copilul lor, pentru că nu dau (importanță) atenție lucrurilor în care se implică acesta, lăsându-l să-și hotărască singur soarta. Dacă s-ar gândi la timpul pe care-l petrec ei cu copilul și timpul pe care și-l petrece acesta fiind lăsat pradă mass-mediei, mulți părinți ar constata ce se întâmplă la nivelul conștiinței copilului și de ce are anumite comportamente și atitudini.

Corelat cu efectul hipnotic, apare și comportamentul de dependență. Psihologii americani R. Kubey și M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât televiziunea, cât și jocurile video și internetul au capacitatea de a genera o puternică legătură de dependență, privarea de aceste mijloace evasioniste producând, celor la care s-a instalat dependența, aceleași simptome ca și în cazul substanțelor și al comportamentelor care dau dependență.

În ceea ce privește dezvoltarea structurală a creierului, neuropsihologia descoperă că, în funcție de timpul acordat vizionării și a vârstei de la care debutează aceasta, televiziunea și calculatorul pot aduce grave prejudicii dezvoltării corticale. Vizionarea, se arată în aceste studii, inhibă dezvoltarea cortexului prefrontal, a emisferei cerebrale stângi și a comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos.

Afecțiunile produse cortexului prefrontal în urma vizionării excesive au ca rezultat apariția sindromului ADHD (Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder), adică slăbirea până la nivelul patologic a unor capacități mentale fundamentale: concentrarea atenției, memoria de scurtă durată, imaginația creativă, motivația de a întreprinde o acțiune care cere efort.

De mici, copiii, obișnuindu-se cu astfel de experiențe care îi bruschează și le seduc atenția, când sunt puși în fața realității (diferite activități zilnice) care nu șochează în niciun fel, nu-și mai pot concentra atenția. De exemplu, la școală, ei așteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă, având forma unui spectacol. Așteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenția este dezactivată și încep să se gândească la cu totul altceva. Un simptom al acestei tendințe este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictisește.

Deși televiziunea generează o atitudine mentală pasivă, o întârziere în procesarea informației, în gândire, vizionarea TV este un factor principal în inducerea hiperactivității. Agitația extremă, incapacitatea de „a sta locului“, impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate. Neuropsihologii demonstrează că, proporțional cu creșterea timpului dedicat vizionării, crește hiperactivitatea.

Problemele de învățare – LD (Learning Disabilities), sindrom de care suferă în multe dintre statele occidentale peste 50% din copii – sunt determinate în bună măsură de vizionarea TV și de jocurile pe calculator. Cu o motivație scăzută privind învățarea de noi cunoștințe, incapabili să se concentreze cu atenție și agitați permanent din cauza unei hiperactivități excesive, copiii tot mai greu pot răspunde cerințelor școlare, în completarea tabloului simptomatologic al deficiențelor de învățare observate la copiii de astăzi, un rol esențial îl joacă dezechilibrele pe care vizionarea le induce în funcționarea emisferei cerebrale stângi, aceea care guvernează gândirea logică și analitică, construirea sintaxei și discursivitatea. Prin urmare, dificultățile în deprinderea limbii, în dezvoltarea capacității de citire și în stăpânirea raționamentului matematic sunt determinate, în principal, de lipsa dezvoltării normale a rețelelor neuronale din emisfera stângă, sisteme a căror activitate este subminată pe parcursul vizionării.

Referitor la modelarea mentalităților și a comportamentelor, lucrarea „Efectele televiziunii asupra minții umane“ previne asupra pericolului pe care-l reprezintă televiziunea, prin activarea mecanismelor psihologice de imitație, prin impunerea propriilor modele în mentalul individual și în cel colectiv. Studiile vorbesc despre un efect de cultivare o adevărată condiționare a unor comportamente care, de cele mai multe ori, nu sunt dintre cele mai sănătoase, în mai multe cercetări se arată că predominanța pe micul ecran a mesajului violent și a celui erotic, a comportamentului răzvrătit și a celui de consumator au efecte deosebit de puternice în modelarea orizontului de conștiință și comportament al tinerilor.

Violența naște violență

Toate studiile sociologice dovedesc că violența de pe micul ecran naște violență în lumea reală.

Oamenii ajung să supraestimeze prezența violenței în lumea reală. Sporește sentimentul fricii, al insecurității în fața pericolului văzut ca iminent. Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potențiale, oamenii nu numai că devin mai stresați, mai irascibili, dar se și pregătesc să răspundă cu violență, în legitimă apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în imaginația individului care se îndreptățește să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.

Indivizii, într-o măsură tot mai mare, percep această violență ca pe o componentă legitimă și implicită a instituțiilor sociale. Iar dacă lumea în care trăim este una violentă, violența devine mijloc și necesitate.

Apare o desensibilizare a oamenilor în fața violenței, a durerii și a suferinței; violența devine, tot mai mult, un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor și impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit. Tinerii devin tot mai impulsivi, mai puțin capabili să-și controleze impulsurile violente. De la joacă până la obsesie, comportamentul violent devine o constantă a comportamentului generațiilor crescute cu televizorul.

Prof. Matrona Mirea LAZĂR