Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Cronica unei desființări anunțate

Cronica unei desființări anunțate

Ordinul Ministerului Educației Naționale, publicat în Monitorul Oficial la 9 septembrie 2019 (exact în ziua deschiderii anului școlar), prevede, între altele, desființarea liceelor care au înregistrat în sesiunea iunie‑iulie 2019 0 (zero) la sută promovabilitate la bacalaureat și transformarea lor în școli profesionale. Informația ca atare a trecut aproape neobservată, opinia publică fiind confiscată psihic de odiseea tragică de la Caracal și, probabil, de sarabanda politică premergătoare scrutinului prezidențial. Consecințele deciziei ministeriale sunt importante și merită câteva considerații analitice.

Ideea desființării acestor licee nu este nouă. Aș putea spune că plutea în aer și putea fi înfăptuită încă mai demult. Dar e bine și acum. În chip legitim, ne punem întrebarea: „De ce au fost înființate aceste licee?“ Cu 18 ani în urmă era în vogă o temă care a făcut să curgă multă cerneală, fie entuziastă, fie sceptică, și anume crearea de campusuri școlare, atât în rural, cât și în urban. Aș spune că ideea de campus devenise aproape o marotă și înfierbântase destule minți de cea mai bună credință. Numai că realitățile de pe teren, ezitările organizatorice, gâlceava politică putere‑opoziție, inerția prudentă a instituțiilor cu putere decizională au făcut ca ideea să se stingă treptat. Cine mai vorbește astăzi de campusuri școlare? Poate doar nostalgicii de dată recentă. Înființarea liceelor tehnologice în unele localități rurale mai răsărite nu a reprezentat un premiu de consolare și o compensație pentru iluzoriile campusuri. Rațiunea a fost aceea de a permite elevilor din rural să urmeze un liceu fără a fi nevoiți să parcurgă distanțe mari până la oraș. Era implicit un ajutor acordat familiilor sărace, incapabile să plătească masa și cazarea în licee urbane. Probabil că a fost la mijloc și un gând tainic, având rădăcini în secolul al XIX‑lea maiorescian: creând forma (clădirea ca atare), cu timpul aceasta ar fi căpătat substanță, adică un fond valid, cadre didactice bine pregătite, orientate către respectivele licee, elevi competitivi, o dotare adecvată. Judecata inițială nu s‑a confirmat, iar aceste licee astăzi dispar. Promovabilitate zero este un stigmat inacceptabil.

Aflăm din presă că la nivel național vor fi desființate/au fost deja 43 de licee din 23 de județe. Așadar, nu este vorba de cazuri izolate și de accidente conjuncturale, ci de o problemă mai largă, vizând mai mult de jumătate din județele țării. Oportunitatea măsurii este incontestabilă.

În județul Vaslui, două licee tehnologice rurale au ocupat sistematic, în ultimii ani, subsolul clasamentului, cu procente jenante de promovare la bacalaureat: Liceul Dimitrie Cantemir din Fălciu (zero promovabilitate în 2019) și Liceul Petru Rareș din Vetrișoaia. Acestea dispar fiindcă la evaluările de dată recentă n‑au obținut certificarea ARACIP Au obținut rezultate modeste, cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, Liceul Petru Rareș din Bârlad (omonim cu cel din Vetrișoaia; câtă fantezie la „nașii“ oficiali ai acestor instituții aflate în același județ!), Liceul Industrial Al.I. Cuza, din aceeași urbe, Liceul Ghenuță Coman din Murgeni și Liceul din Puiești. „Sabia lui Damocles“ planează deasupra capului lor de mai mult timp. Clișeul clasic pe care îl auzim adesea conține un îndemn adresat invariabil cadrelor didactice din aceste unități: să se mobilizeze mai serios pentru a ridica nivelul de calitate al procesului educațional. E simplu și comod să limităm problema la o singură categorie socio‑profesională. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate și se explică printr‑un complex de factori socio‑economici și culturali: sărăcia multor familii din satele vasluiene, absența climatului educațional stimulativ ori precaritatea acestuia, inerția, rutina și blazarea unor cadre didactice, dotarea modestă a școlilor, naveta educatorilor, familii incomplete, cu unul sau ambii părinți plecați peste hotare.

Înființate și din orgoliu localist („De ce să nu avem și noi un liceu aici, în sat?“), liceele rurale de top negativ își încheie destinul în această toamnă, dar nu trebuie să gândim lucrurile în sens tragic: toate se metamorfozează în școli profesionale, adică oferă absolvenților de gimnaziu șansa de a învăța o meserie precisă, aptă să le faciliteze integrarea socială imediată. Vede toată lumea ce criză de meseriași afectează orașele și satele noastre, blocând investiții de certă utilitate pentru comunitățile respective.

Desființarea unor licee rurale este doar un episod tranzitoriu. Problema de fond se află la alt nivel și se manifestă la scara întregii țări: scăderea dramatică a populației școlare. Inspectoratele școlare județene au comprimat continuu rețeaua grădinițelor, școlilor primare și gimnaziale în ultimii 15 ani. Dispariția unor licee ca urmare a contraperformanțelor școlare era inerentă. Ne aflăm însă în fața unei alte provocări, mult mai serioase: cifrele de școlarizare anuale vor fi ajustate drastic ca urmare a lipsei copiilor pe întrega acoladă a preuniversitarului. Închiderea școlilor și liceelor va deveni un eveniment obișnuit, iar competiția celor rămase pentru atragerea elevilor va fi acerbă. Cifrele statistice n‑au sentimente și sunt neiertătoare. La mijloc se află o miză uriașă, sintetizată într‑o sintagmă tulburătoare: păstrarea ființei naționale. Capetele luminate din această țară au un subiect major de meditație. Nu este întâmplător faptul că, de câtva timp, este pusă în discuție o posibilitate promițătoare: păstrarea în țară a elitelor juvenile prin soluții practice eficiente și convingătoare, printr‑o stimulare pecuniară semnificativă a specialiștilor de performanță, pe de altă parte, îmbunătățirea standardului de viață intern pentru ca românii de peste hotare să se întoarcă acasă. Sigur că lucrurile sunt foarte spinoase, dificultățile nenumărate, iar Occidentul își păstrează încă intactă forța de atracție, în pofida unor frâne de ordin economico‑social și a unui fenomen deosebit de complex: migrația.

Iată cum un episod benign – închiderea unor licee neperformante – a generat, printr‑o înlănțuire logică, rostogolirea bulgărelui de zăpadă. Guvernanții de la București – indiferent de culoarea lor politică de azi sau de mâine – vor trebui să‑și stabilească un plan strategic de urgență pentru a garanta permanența noastră pe teritoriul național. Generațiile viitoare au dreptul legitim la o viață sigură și prosperă în matca străbună, ce trebuie să rămână indestructibilă.

Teodor PRACSIU