Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Cultura hoţilor şi vardiştilor

Cultura hoţilor şi vardiştilor

Cultura hotilor Trăim, se pare, într-o cultură a hoţilor şi vardiştilor. Opusul acesteia este cultura încrederii. Când nu se află în criză, societăţile adoptă „cultura încrederii”. In ethosul acestei culturi, bacalaureatul sau testarea naţională se desfăşoară, fără nicio sfială, în fiecare mare unitate şcolară, chiar dacă aceste evaluări se realizează prin valorificarea unor subiecte formulate la nivel naţional. Desfăşurarea unor evaluări pe centre, la care se adaugă corectarea lucrărilor de către experţi în evaluare, se produce doar atunci când Ministerul vrea să aibă date anume despre starea şcolii. Este ceea ce se cheamă o evaluare externă, cu caracter diagnostic, mai obiectivă prin forţa lucrurilor.

 

Au trebuit mulţi ani şcolii româneşti pentru ca valorile ei să fie puse serios sub semnul întrebării. E adevărat că nu doar şcoala scârţâie. Aproape toate instituţiile reprezentative dau periodic rateuri, şi asta nu fiindcă acestea ar face parte dintr-o logică a vieţii, ci fiindcă trăim o vreme în care o castă a mediocrităţii s-a instalat solid, se pare, în toate pârghiile deciziei. Afirmaţia poate fi înţeleasă şi în sens metaforic, pentru că nimeni n-are date statistice exhaustive în legătură cu modul în care sunt conduse (funcţionează) instituţiile româneşti. Dar e un bun oarecum asumat de mentalitatea colectivă că multe nu merg, că Parlamentul nu merge, că Guvernul nu merge, că Preşedinţia nu merge, că Justiţia are şi ea probleme, deşi se pare că aici există un efort real de instituire a respon­sabilităţii şi a calităţii profesionale. Unii vor ridica în acest moment din umeri şi vor spune: acesta e timpul istoric pe care eu îl trăiesc, şi fiind vorba nu doar de un individ ori de un grup relativ restrâns de indivizi, ci de un întreg tablou de epocă, n-am ce face. în realitate, lucrurile sunt mai simple fiindcă întot­deauna omul a avut/are de ales. Pe de altă parte, alegerea lui nu poate face abstracţie cu totul de starea comunităţii, a naţiei în ansamblu. Dacă naţia din care face parte se arată indiferentă în faţa valorilor pierdute şi niciunul dintre reprezentanţii ei nu iese în faţa naţiunii şi nu dramatizează în sensul bun pierderea acestor valori, atunci ce-i de făcut?!… Răspunsul îl găsim în experienţa noastră de „locuitori” ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Cine a vrut să rămână în spaţiul unei decenţe a existenţei în comunism a putut să facă aceste lucru, cel puţin după 1964. Dacă nu, nu!…

Şi iată cum se dezvăluie în faţa omului „soluţia”. Într-adevăr, soluţia nu este decât individuală, iar această axiomă este valabilă şi în spaţiul şcolii: dacă profesorii au resurse/vor să rămână oneşti, o vor face. Iar dacă nu, nu! Dincolo de această putinţă cu valoare de destin, nu ne rămâne, în locul acesteia, decât să instaurăm cultura/jocul de-a „hoţii şi vardiştii”. Iar în cazul examenelor naţionale, vardiştii au fost relativ repede puşi în defensivă… Fiindcă aici, în acest domeniu al educaţiei, al formării omului, apar acele imponderabile, acele lucruri care nu pot fi niciodată supuse în totalitate controlului… E o zonă care întotdeauna va rămâne la discreţia „conştiinţei”, „respon­sabilităţii” celui care se vrea parte a unei „culturi a încrederii” sau parte a unei „culturi a hoţilor şi vardiştilor”.

Poate, încă o dată, că toate aceste observaţii au realmente legătură cu instaurarea unei „epoci de mediocritate” în istoria Ro­mâ­niei. Sau poate că nu sunt decât consecinţa firească a ceea ce a adus aşa-zisul capitalism românesc – deşănţata, nefireasca goană după bani. Şi atunci e normal, se pare, ca instituţiile să fie laxe, autoritatea să se exercite doar arbitrar şi după o logică discreţionară ori patologică, iar oamenii – sărăciţi – să fie lăsaţi din când în când „să fure”. Poate că totul funcţionează astfel graţie unui instinct al unei ordini mai degrabă naturale: fură tu, ca şi eu să pot fura!… Dar, dincolo de toate aceste manipulări, presiuni, realităţi, rămâne în cele din urmă omul ca fiinţă care vieţuieşte în acest univers, cu ochii închişi în atâtea cazuri, în loc de a-i ţine deschişi către edificarea unei demnităţi minimale. Asta pentru că s-ar putea ca omul acesta să nu mai vrea să fie o fiinţă demnă de propriul respect, să nu mai vrea să aibă dorinţa de a pune ordine în jurul său… Şi atunci ?!…

Şi atunci nu ne rămâne, se pare, decât speranţa că „epoca mediocrilor” o să treacă. Încet, dureros pentru unii, câştigător pentru alţii. Individual vorbind, aceasta e o dramă, istoric vorbind, aceasta e o şansă. Dar pentru că, dincolo de aceste generalităţi, genericul acestor rânduri este totuşi punctul pe I, vom încheia cumva paradoxal, sărind aparent de la una la alta şi citând dintr-un recent comunicat al MEN, intitulat „Ministerul Educaţiei dezaprobă încercarea de politizare a evaluării naţionale”. Nu vreau să discut aici ortografia acestui text, îndoielnică parcă, ci felul în care se răspunde unor reproşuri punctuale: darea voită a unor subiecte sub limita decenţei la evaluarea naţională la matematică. „Argumentele corecte şi coerente nu pot fi construite decât pe baza unei analize obiective a datelor, cumulate cu cercetarea specialiştilor în domeniul ştiinţelor educaţiei. Orice altă discuţie care vizează exclusiv câştigul de capital politic aduce deservicii interesului elevilor şi sistemului de învăţământ românesc, în general, care se află într-un proces de recâştigare a prestigiului (accelerat acest proces de „evenimentele” de la „Bolintineanu”, probabil – n.n.) (…). În procesul de elaborare şi selectare a subiectelor pentru evaluarea naţională 2013 au fost implicaţi 250 (nici mai mulţi, nici mai puţini! – n.n.) profesori din toată ţara (neapărat din toată ţara – n.n.) care predau la catedră, sub coordonarea Centrului Naţional de Evaluarea şi Examinare. Procesul de elaborare şi selectare a subiectelor începe în luna octombrie a anului precedent examenelor şi se încheie în luna iunie a anului în care se susţine evaluarea naţională. (…) De asemenea, păstrarea şi transmiterea subiectelor se face în condiţii de maximă securitate. (O fi fost cineva care a acuzat oare lipsa de securitate în acest an?!)

Nici că se poate mai bine, veţi zice… Dar poate nu e prea clar ce vrem reproducând aceste citate. Ei bine, nu voiam altceva decât să arătăm cum printr-un limbaj birocratic şi lipsit de orice substanţă nu se răspunde, în fapt, la un semnal, încercându-se escamotarea unei realităţi.

În ceea ce ne priveşte, n-am fi vrut decât ceva ce ni se pare logic şi nimic mai mult!… Să ni se spună că MEN va analiza structura subiectelor date în acest an la evaluarea naţională şi va da un comunicat – eventual în termen de o lună – în această privinţă. Atât şi nimic mai mult!… Fiindcă în rest, joaca de-a hoţii şi vardiştii va continua în pofida camerelor de luat vederi, ca şi a „procesului de recâştigare a prestigiului” şcolii noastre (dragi!), iar „cultura încrederii” va deveni tot mai mult un vis frumos.

Adrian COSTACHE